Capitolul I. Geneza
Peter Gabriel. Phil Collins. Steve Hackett. Michael Rutherford. Tony Banks.
Numele unora dintre zeii semeți ai Olimpului Progului anilor 70. Statutul lor de intangibili în lumea progului este unul incontestabil. Probabil într-un top 10 al celor mai influente trupe all time în acest univers extrem de select și iubit. Un adevăr pe care, oricât de mult ai vrea să îl contești, nu poți. Însă și în lumea zeilor, destinele sunt uneori încurcate, orgoliile nemăsurate, iar timpul așterne peste toate o aură de legendă.
Rădăcinile acestui supergrup merg departe în 1965, când niște puști cu aspirații înalte, Peter Gabriel (15 ani), Tony Banks (15 ani), Michael Rutherford (15 ani) și Anthony Phillips (14 ani), se întruneau într-un prim proiect numit New Anon. Compozițiile lor i-au atras atenția lui Jonathan King, care le-a asigurat un studio în care să poată repeta și compune, propunându-le în același timp un nou nume: Genesis. În 1967 este înregistrat primul single al trupei, The Silent Sun, o piesă care se dorea a fi o pastișă a unei piese Bee Gees. Pentru partea de percuție, Chris Stewart și John Silver s-au perindat prin trupă pentru o vreme. Primul material discografic apare în martie 1969 – From Genesis To Revelation, propunând piese cu un aer inspirat din zona folk, psihedelic și pop, cu texte elaborate. Tot în 1969, John Mayhew devine bateristul trupei, astfel că formula Gabriel, Banks, Rutherford, Phillips și Mayhew înregistrează Trespass, lansându-l în octombrie 1970. Atât criticii cât și publicul încep să fie atenți la un univers în plină expansiune stilistică. Muzica lor își începea drumul spre glorie.
Capitolul II. Ascensiunea
Deși mult mai vizibil decât albumul de debut, arătând cu adevărat un posibil potențial pentru o trupă aflată încă la început de drum, primele semne serioase de scindare apar și se manifestă în cadrul trupei: Mayhew este înlocuit de Phil Collins, iar Phillips cu Steve Hackett. Formula Gabriel (voce), Banks (clape), Hackett (chitara), Rutherford (bas), Collins (tobe / voce), va da lumii unele dintre cele mai galonate albume all time: Nursery Crime (1971), Foxtrot (1972), Selling England By The Pound (1973) si The Lamb Lies Down On Broadway (1974). Gabriel va rafina, în tot acest periplu, atât zona de versuri cât mai ales cea de prezentare live, spectacolele Genesis devenind reper al complexității artistice în lumea progului. Hackett va aduce un suflu nou solourilor de chitară și aranjamentelor din ce în ce mai complexe create de Rutherford, iar Collins va arăta tuturor că drumul spre percuție, în detrimentul actoriei, a fost unul extrem de inspirat. Evoluând de la un album la celălalt, aducând noi structuri, rafinând unele teme de inspirație mai veche, compozițiile lor vor influența major lumea competitivă a progului anilor ‘70, dar mai ales vor lăsa neo progului anilor ‘80 sămânța pentru renaștere. Aparițiile teatrale live sunt și astăzi marcă înregistrată, iar textele, deși vremurile s-au schimbat, sunt la fel de actuale și astăzi. Muzica lor va fi recunoscută de publicul european, însă va mai trece o vreme până să primească și din partea publicului american recunoașterea binemeritată.
Capitolul III. Căderea
Și cum pentru toate există un preț pe lumea asta, în turneul de promovare al albumului The Lamb Lies Down On Broadway, Gabriel își anunță plecarea din cadrul Genesis, lăsând până astăzi loc multor speculații și pagini scrise în presa de profil. Considerat de mulți dintre fanii înrăiți principalul artizan al măreției Genesis, iubit peste măsură pentru partiturile lui vocale, Gabriel va continua drumul artistic într-o manieră personală și foarte distinctă de universul Genesis. Noua formulă de patru, în care Collins va prelua în întregime partiturile de voce, își va continua drumul, oferind publicului noi albume, solide de altfel: Trick Of The Tail (1975) si Wind And Wuthering (1977). În acesta din urmă, trupa va include o piesa cu un aer pop, Your Own Special Way, prefigurând noua direcție pe care trupa și-o dorea, respectiv într-o zonă mai mainstream. Acest aspect stă la baza ultimei decizii importante din cadrul grupului – plecarea lui Hackett, un chitarist prea atașat culturii rock, pentru care această schimbare nu a putut fi considerată acceptabilă. Genesis vor continua în formula Collins – Banks – Rutherford, cu partiturile de chitară susținute în concerte de diverși artiști. Duke (1980), Abacab (1981), Genesis (1983), Invisible Touch (1986) și We Can’t Dance (1991) sunt albumele create în această formulă, cu un aer foarte pop, părăsind zona prog (căzută ea însăși, sub propria greutate, în uitare). În mod neașteptat pentru mulți, acestea s-au dovedit niște succese în materie de vânzări, mai ales peste Ocean. După plecarea lui Collins, binomul Banks – Rutherford îl va coopta pe Ray Wilson (voce) pentru o ultimă reprezentație – Calling All Stations, una palidă, care nu va putea consola niciuna din taberele fanilor, scindați de schimbările de compoziție și componență.
Capitolul IV. Voyage Of The Acolyte
Deciziile de a urma un drum sau altul se pot dovedi, în timp, unele inspirate sau nu. Cele trei plecări din cadrul Genesis au lăsat loc unor cariere solo cum nu se poate mai diferite una de alta. Gabriel a avut avut o perioadă mai rock, cu un aer progresiv pe primele sale albume solo, însă apoi a mers în direcția pop, diluând proporția rockului până aproape de dispariție. Collins s-a desprins de Genesis într-o etapă de influențe pop, care aproape că nu mai păstra nimic din filozofia Genesis a anilor ‘70, implicându-se în diverse proiecte (coloane sonore la filme de animație, albume solo), în care doar ca influență mai poți ghici silueta bateristului rebel din Selling England… Un succes comercial le-a caracterizat, în perioade diferite, pe ambele, iar acesta e un argument suficient pentru un anume gen de recunoaștere.
Hackett a ales o altă cale. A ales să rămână fidel progului și rockului în adâncul rădăcinilor sale. A ales calea plină de provocări a celor care înoată împotriva curentului. Să lansezi albume cu tentă simfonică sau cu chitară acustică în momente de plină pandemie pop poate fi, dincolo de orice manifest artistic, o sinucidere în materie de carieră solo. Și totuși… asta nu s-a întâmplat. Ba aș spune că, alegând drumul mai greu, a căpătat respectul și admirația unor generații întregi de ascultători de prog, devenind sursă de inspirație pentru noi artiști. A rămas fidel acestei zone, inspectând evident noi teritorii și păstrându-și un sound actual și bine definit, într-un mediu extrem de competitiv. Iar asta, pe lângă un anumit grad de notorietate, a adus ceva și mai important : RESPECTUL celor cu care, de ani buni, alege să lucreze (în studiou sau pe marile scene); artiști deja consacrați, sau tineri bătând la porțile afirmării. Discografia lui se completează de la an la an cu noi albume, noi influențe, noi teritorii explorate. Anul trecut, a lansat două albume, At The Edge Of Light și Back To Sardinia. Poate nu aș îndrăzni să le compar cu albumele din perioada ‘72-’77, deși anumite pasaje sunt de un rafinament aparte. Însă, cu siguranță, pentru majoritatea ascultătorilor de prog, ele sunt peste orice material Genesis din afara perioadei menționate. Aflate în registre diferite ca exprimare stilistică, ele ne relevă un Hackett viu și extrem de bine conectat la spațiul progului modern.
Capitolul IV. Genesis Revisited
Astăzi este însă momentul să vă spun câteva cuvinte despre un alt proiect, unul în care trecutul impresionant al trupei Genesis se împletește cu cariera solo a lui Hackett: Genesis Revisited – Live At The Royal Albert Hall. Personal, nu cred că Gabriel ar fi putut pune în scenă acest gen de spectacol în 2013 (pentru că înregistrarea a fost făcută când încă mai existau concerte cu audiență), sau proiectul de reunire Genesis (Banks, Rutherford, Collins) s-ar fi ridicat la dimensiunea a ceea ce ne propune Hackett. Și nu din alte rațiuni, ci pur și simplu pentru că alegerile lor nu ar putea să mai fie convergente cu acea perioadă. Hackett a ales, la fel ca ceilalți la vremea lor, un drum. Iar astăzi ne provoacă la o întrebare: cum ar fi arătat Genesis, dacă…
Roger King (clape), Roine Stolt (chitară), Nad Sylvan (voce), Gary O’Toole (baterie), Lee Pomeroy (bas) și invitații Rob Townsend (saxofon), Amanda Lehmann, Ray Wilson, Joe Wetton (voci) sunt cei care, pentru 2 ore și jumătate, i-au stat alături lui Hackett în încercarea de a mai aduce o dată publicului mirajul universului Genesis.
Acest demers, unul devenit el însuși o bornă, este unul început în 2013, urmat mai apoi de cel din 2016. Piesele propuse astăzi în format DVD / Blu-ray pentru partea de filmare, respectiv dublu CD sau triplu vinil pentru cea audio, sunt evident cunoscute publicului de prog și iubitorilor Genesis (indiferent de perioadă). Compozițional, ele urmăresc fidel piesele originale, fără a-și propune însă să fie simple replici. Într-un interviu, Hackett declara că provocarea supremă nu este sa aduci publicului doar niște piese celebre. Nici să încerci să le modifici ADN-ul care le-a transformat în legendă. Ci să aduci ceva nou și surprinzător, pentru ca fanii, deopotrivă mai noi sau mai vechi, să simtă atingerea magiei lor. O să vă las să descoperiți singuri acest material, fie că o veți face în format video sau audio.
Dincolo de orice considerente tehnice la superlativ, o să vă spun doar atât: niciodată Genesis nu a sunat atât de fresh, atât de rafinat și atât de îngrijit. Solourile propuse de Hackett sau Stolt sunt de o subtilitate aparte, date de înțelegerea celui care le-a creat cândva, sperând că vor fi receptate corect, însă sensibile și ușor romantice, ca o pecete a nobleței timpului. O oglindă fidelă a drumului ales în vremuri demult apuse. Este ca și când ai savura cel mai bun vin, învechit de trecerea anilor, în cea mai exclusivistă cramă din lume.
Remasterizarea acelui eveniment (devenit deja un clasic) este un efort de a aduce încă o dată la zi un eveniment aparte, într-o prezentare de vis. Pentru împătimiții de sonorizare surround, va fi cu siguranță deliciul suprem, iar pentru cei care au ratat o ediție altfel destul de limitată ca tiraj, un prilej de răsfăț și contemplare. Oare cum ar fi fost dacă …?!
Muzica va rog!
Comentarii recente