Am vorbit cu Asemic (formație de metal progresiv instrumental din București) pe 17 septembrie 2018, în studioul lor de la Timpuri Noi. Am făcut împreună cu ei prima și singura poză în noua formulă (Vlad Datcu – chitară, Vali Ciurea – bas, Andrei Alexandru Bogdan – chitară, Liviu Maxim – tobe) de până în lansarea de pe 24 octombrie din Clubul Control. Concertul va prilejui prezentarea discului Lucid, deja disponibil pentru streaming online pe mai multe platforme, inclusiv Spotify. Am vorbit cu băieții despre trend-urile existente în metalul progresiv contemporan, despre cultura muzicală pe care ar fi ideal să o aibă un iubitor al genului Prog, dar și despre festivalurile din România sau șansele pe care le au formațiile de nișă pe scena autohtonă.
ProgNotes: 1973 – Dark Side of the Moon, 1992 – Images and Words, 2001 – Lateralus, 2017 – Malina. Cum o să arate rockul progresiv peste zece ani?
Vlad Datcu (chitară): Rockul sau metalul?
PN: Și una și cealaltă.
VD: Rockul cred că o să se păstreze cumva, că aparent trupele care cântă rock progresiv și-au păstrat cumva direcția. Despre metalul progresiv nu știu ce să zic. Exemplele tale sunt Dream Theater, Tool și Leprous. O să vedem cum arată metalul progresiv anul viitor, când va ieși noul album Tool. Dar metalul cred că o să fie din ce în ce mai steril, cât mai mult produs pe calculator, cât mai aproape de perfecțiune. Nu mai există greșeli pe albume, totul e editat până la extrem. Techno-pop, programat la milisecundă, editat. Cred că asta prinde acum la public. Oamenii vor să vadă show și nu să asculte muzică.
Dacă este să analizăm cum a evoluat metalul progresiv modern din 1993 până astăzi, adică de la Cynic până la Tesseract și Periphery, lucrurile se duc înspre plastic, artificial, show
PN: De aici rezultă că și publicul va fi la fel de lipsit de emoție și de empatie ca muzica respectivă?
VD: Eu am participat în 2015 la UK Tech Fest. La nivel de public lucrurile stau la fel ca la teatru. Diferența între cei de la festivalul respectiv și cei de la teatru este că cei din urmă stau jos. Nu am văzut mișcare nici la Leprous, nici la Plini, nici la Animals as Leaders. Cea mai mare mișcare de la UK Tech Fest am văzut-o la Hacktivist (rap metal din Marea Britanie, n.n.). Făcea lumea mosh pit și wall of death și ce se mai face acolo.
Liviu Maxim (tobe): Eu mă voi referi mai mult la scena de metal progresiv. Chiar astăzi am văzut (interviul a fost înregistrat pe 17 septembrie 2018, n.n.) că zilele acestea se împlinesc 25 de ani de la lansarea albumului Focus al trupei Cynic. Și aș pleca cu metalul progresiv de acolo. Proiectul respectiv mi se pare un deschizător de drumuri în zona asta, în metalul progresiv modern. Dacă este să analizăm cum a evoluat metalul progresiv modern din 1993 până astăzi, adică de la Cynic până la Tesseract și Periphery, lucruri se duc înspre plastic, artificial, show. Nu cred că mai are niciun fel de legătură cu tematicile astrale, cu introspecția, cu muzica care avea craftsmanship pe vremuri.
Totul este o rețetă standard, trebuie să sune cât mai cât dur, cât mai groovy, cât mai balasant, cât mai accesibil pentru mase cumva. Cred că progresivul tinde să se depersonalizeze și devine tot mai mult un produs de masă. Și tot mai puține formații vor încerca să țină pasul cu stilul care a consacrat progresivul. Asta am observat eu în ultimii ani și se poate vedea și la albumele de debut ale unor formații care sunt în vogă acum (Periphery, Tesseract): cum erau primele albume și cum au evoluat după ce au scos patru-cinci materiale.
PN: Crezi că are legătură și cu faptul că au fan base destul de puternic, care le cere produse noi în mod constant?
LM: Trupele de afară se bazează foarte mult pe veniturile care provin din muzica pe care o produc. În România nu putem vorbi de asta. Aici nu reușești să îți acoperi nici costurile de producție. Și acolo pentru că anumite label-uri fac presiuni pentru a găsi modalități ca produsul respectiv să ajungă la mase, tinzi ca trupă să te depersonalizezi. Vei ține cont de trend-uri, vei ține cont de așteptările publicului. Dacă generația tânără ascultă trap, vei integra și tu în muzica ta trap. Dacă ascultă drum and bass, vei avea și tu asta, pentru a fi relevant la categoriile x, y și z.
Acum câțiva ani parcă s-a simțit o explozie în zona progresivă și foarte multă lume a început să fie atrasă de zonă. Dar cea mai mare problemă este că zona se depersonalizează și nu mai are legătură cu progresivul în general. Acum depinde și ce mai înțelegem prin progresiv. Faptul că Leprous în 2018 face un sold-out în București este un lucru extraordinar. Faptul că doar Leprous reușește asta din zona progresivă nu mai e la fel de grozav. Asta spune foarte multe despre modul în care trebuie educat publicul de la noi.
A fost nevoie ca Leprous să vină de foarte multe ori în România în ultimii ani ca să ajungă la această performanță. Foarte importantă pentru acest sold-out a fost și prezența Leprous la Rockstadt 2017. A fost un mare boom cu Leprous imediat după Râșnov, oameni care habar nu aveau despre subiect, deodată au devenit fani Leprous. E nevoie ca o formație de felul acesta să vină în mod repetat și eventual vor acumula și un fan base relevant.
Spre deosebire de alte subgenuri (alternative, black-metal, death-metal, metal-core, punk), Prog-ul e privit din păcate ca o muzică pentru elite
PN: Cum vi se pare că arată scena de rock progresiv din România în 2018? Credeți că festivaluri precum ARTmania ajută la creșterea scenei? Și nu mă refer aici la trupe, ci mai degrabă la ascultătorii genului.
LM: Festivalurile precum ARTmania ajută foarte mult publicul în direcția de cunoaștere, dar nu ajută prea mult trupele românești. Iar dacă va exista o deschidere, aceasta va fi tot către formațiile care au deja un anumit succes comercial. În România, toată industria care cuprinde zona metal, zona progresivă se bazează pe o gândire pe termen scurt. Fiecare trupă va ajunge să lanseze ceva la un moment dat, va exista un anumit entuziasm în legătură cu asta, dar de foarte scurtă durată. După un timp, proiectul respectiv va intra într-un con de umbră, pentru că trupa nu va avea timp să stea și să compună. Formația va fi mereu pe drum, în turnee, va cânta de foarte multe ori la aceleași evenimente. Lucrurile astea se întâmplă la fel de vreo 10-15 ani în industria underground. Cântă cine se află în vogă și poate să-și păstreze un anumit loc.
În schimb, formațiile care nu au acces la scena mare nu au nicio șansă de a fi remarcate. Partea bună de aici este că au ceva original, tocmai din conul ăsta de umbră, care le dă puțină liniște. În momentul în care încerci să scoți an de an un album, o să ai probabil următorul itinerar: o să lansezi, o să ai succes, vei avea două turnee (unul național și altul internațional). Turneele astea se vor desfășura în principal în weekend pentru formațiile din România.
După șase-șapte luni o vor lua de la capăt, vor fi nevoiți să scoată un nou album. Formațiile astea nu au avut timp să compună sau să se gândească la alte teme. Astfel că vor pregăti ceva pe repede înainte și vor lansa în maxim două luni. În România, multe formații underground înregistrează toba pe calculator. Și cu toate astea, mi-aș dori să aud un album live al unei trupe metal din România.
VD: Mai e o problemă cu modul în care este privit progul în România. Spre deosebire de alte subgenuri (alternative, black-metal, death-metal, metal-core, punk), Prog-ul e privit din păcate ca o muzică pentru elite. Asta nu e adevărat, noi nu cântăm ca să demonstrăm ceva cuiva. Nu mă înregistrez acasă cântând în 19 șaisprezecimi, noaptea, beat. E o chestiune care vine chiar din suflet. Asta în condițiile în care există pe Internet copii asiatici de opt ani, care cântă Malmsteen la micul dejun.
De când Internet-ul e atât de răspândit este din ce în ce mai greu să ieși în evidență prin viteză, chestii complicate, tehnică în general. Adică trebuie să fii chiar bun ca să fii relevant. Referitor la festivaluri, publicul lasă să treacă prin ei orice fel de muzică. Vor doar să bifeze trupe și concerte.
LM: Nimeni nu mai urmărește un fir logic. Dacă îmi place foarte mult formația X, oare de unde s-au inspirat ei?
VD: Pe termen scurt e fain, mai aduce ARTmania trupa aia de rock progresiv. Mai sunt trupe de Prog și la Rockstadt. Dar până lumea nu o să pună întrebări și nu o să se formeze cultura muzicii progresive, lucrurile vor merge tot în felul ăsta. Ca trupă mică, chiar dacă ai ceva original, e foarte greu să cânți la festivalurile importante. Așa funcționează industria, dacă nu bagi bani și nu cunoști pe cine trebuie, nu te bagă nimeni în seamă. Dar asta nu e nicio dramă.
PN: Ca să înțelegi fenomenul progresiv, e nevoie să pleci de la origini? King Crimson, Novalis, Yes, Tangerine Dream?
VD: Depinde foarte mult de anturaj, dar și de cum ai crescut acasă. Dar dacă ești un copil de 20 de ani și intri pe Facebook și scrii progessive metal, nu o să îți apară Destroy Erase Improve de la Meshuggah, ci o să îți apară Periphery – Catch Fire sau alte trupe care au băgat foarte mulți bani în promovare și au foarte multe vizualizări. Eu cred că publicul de progresiv ar trebui să învețe să asculte Pink Floyd, Dire Straits, jazz mult. Adică cum cântau John Coltrane acum 50-60 de ani, sau Django Reinhardt acum 80 de ani; în contextul actual, Tesseract pare o glumă proastă, dar produsă foarte bine. Nu mai zic de genii precum Allan Holdsworth. Despre el au zis de bine toți: Animals as Leaders, Meshuggah, John Petrucci, Frank Gambale. Există foarte mulți artiști fabuloși care au murit săraci și neatinși de celebritate pentru că nu au vrut să intre în jocul industriei. Pentru o cultură vastă e nevoie de mai multă muzică decât de metal în sine.
Dacă ești atent la detalii și ești nerd, s-ar putea să-ți placă progresivul
Vali Ciurea (bas): Vizavi de rockul progresiv din România, cred că Progressive Soldiers (organizat de The Intermission) ajută mai mult scena locală decât ARTmania. La ARTmania sunt șanse mici să auzi trupe mici precum Asemic, o să auzi tot trupe cunoscute, pentru că e vorba de bani până la urmă. Legat de partea de formare a culturii Prog, contează foarte mult educația, anturajul. Eu am ajuns la progresiv printr-un noroc, ca să zic așa. Am dat o probă pentru a intra în trupa Red Magnetic și aveam de învățat Schism de la Tool. Atunci am înnebunit cu Tool. Drept urmare am și făcut parte din tributul Tool românesc.
Importantă pentru ascultătorul de Prog trebuie să fie dorința de cunoaștere, dorința de a merge la concerte. Nu e genul ăla de rock pe care doar dai din cap, ține mai mult de atenția la detalii, de trecerea de la un pasaj la altul. Dacă ești atent la detalii și ești nerd, s-ar putea să-ți placă progresivul.
LM: Pasiunea pentru rock progresiv vine dintr-un comportament care cred că nu mai există. Acum 25 au chiar acum 40 de ani, la Prog găseam doar pasionații de muzică. Oamenii cumpărau casete și viniluri. Imaginează-ți ce însemna să fii ascultător de rock progresiv în anii ’90 în România. În prezent, dacă ai 16 ani și te hotărăști să devii rocker, vei deveni rocker cu primul concert la care iei parte. Dacă vei avea ghinionul să iei parte la ceva etno-metal, îți va plăcea foarte mult chestia asta. Va fi foarte complicat ca după un an să treci de la etno-viking la Exivious (progressive, art-rock din Utrecht, Olanda, n.n.). Care ar fi mecanismul prin care ai ajuns acolo? Prog-ul e un virus foarte nișat și de aceea contează foarte mult anturajul.
Pe de altă parte, e vorba și de cultura de care vorbeam mai devreme. Progresivul este o reinterpretare a mai multor genuri și de aceea, pentru a înțelege cât mai bine, e nevoie să treci și prin jazz, atmosferic, ambiental, electro, death-metal, ș.a.m.d. Ceea ce nu cred că se întâmplă. S-a întâmplat pentru unii, care acum au o anumită vârstă. Mecanismul actual este că cei care se apucă de Prog vor asculta Animals as Leaders de exemplu și vor rămâne doar în zona respectivă.
Andrei Alexandru Bogdan (chitară): Pentru rockul și metalul progresiv îți trebuie un interes special, ca să descoperi toate lucrurile astea. Dacă știi să cânți și la un instrument, e cu atât mai bine. E o provocare continuă și te motivează suplimentar ca să asculți chestii noi. Nu cred că trebuie să ai o anumită cultură muzicală ca să îți placă Prog-ul. Unii încep cu muzici mai accesibile și eventual își extind curiozitatea și pe lucruri mai puțin mainstream.
LM: Ce am observat eu e că o parte importantă a publicului de Prog din România este alcătuit din oameni care cântă în formații. La formațiile de Prog, foarte mulți oameni vin să vadă live actul artistic. Nu vin pentru atmosferă sau pentru solistul plin de mușchi și tatuat. La Leprous, toți ochii erau ațintiți asupra prestației artistice și asupra modului în care executau piesele.
AAB: Cred că jumătate din fanii Dream Theater sunt chitariști care vor să cânte ca John Petrucci. Ceea ce nu e rău. Sunt fan Dream Theater și vreau să cânt ca John Petrucci.
PN: Trecem acum la a doua parte a interviului, vorbim puțin despre muzica voastră. Cum a fost primit și ce ecouri ați avut cu albumul vostru Luminescentity (2015) și cum vă ajută platforme precum Spotify să vă promovați muzica și să câștigați eventual ceva bani din asta?
VD: Surprinzător, reacțiile au fost foarte bune. Pentru că deja au trecut trei ani jumate, pot să dau din casă. Am înregistrat albumul pe grabă și am crezut că o să iasă un mare eșec.
LM: Inițial am vrut să înregistrăm doar două piese și apoi am zis de ce nu să nu mai tragem și alte patru, pe care voiam să le tragem. Înainte de a merge la studio, ne-am gândit să înregistrăm toate cele opt melodii care înseamnă albumul. N-am făcut preproducție, a fost făcut fix pe genunchi.
VD: Reacțiile au fost favorabile și datorită faptului că la ora actuală nu prea se cântă metal progresiv instrumental în România. Cred că foarte important pentru receptarea albumului a fost evenimentul de lansare. Înainte de lansare, am printat 300 de CD-uri în prima tură.
LM: Am avut 250-300 de CD-uri și am făcut și 150 de tricouri.
Luminescentity e de doi ani pe Spotify și a făcut 25 de euro în tot acest timp
VD: Ne-am gândit, pentru a atrage mai multă lume la concert, să oferim în prețul biletului și un CD gratis. Nu am avut label. Și ne-am trezit că după o oră și jumătate nu mai aveam CD-uri. Managera noastră, Olivia Vlădoianu, ne-a semnalat că s-au dat toate biletele care aveau CD-uri incluse. Și am suplimentat. Am avut cam 300 de oameni în public. Am cântat în Fabrica, pe 23 octombrie 2015, cu o săptămână înainte de Colectiv. Când m-am urcat pe scenă mi s-a înmuiat genunchii, am cântat și foarte târziu, undeva aproape de miezul nopții. Și lumea a stat până la 1:30, când am terminat noi de cântat.
Legat de partea financiară, muzica este o pasiune bolnavă pentru noi. Dacă vindem 10 albume pe Bandcamp, asta înseamnă 100 de euro. Dar banii ăștia se duc pe sala de repetiții, scule, producerea albumului. Iar în ceea ce privește veniturile din Spotify, ele sunt extrem de mici, aproape inexistente. Luminescentity e de doi ani pe Spotify și a făcut 25 de euro în tot acest timp. 25 de euro în 24 de luni, înseamnă aproximativ 5 lei pe lună.
PN: Sunteți pe ultima sută de metri cu lansarea albumului nou, Lucid. Ce ne puteți spune despre acest material discografic?
VD: Preproducția a început de foarte mult timp, în sensul că unele piese există din 2015. Două dintre piese le-am cântat la lansarea primului album. De atunci am păstrat sesiunile, click-track-urile, tot ce am avut. Iar restul de piese au fost compuse în trei ani, de atunci. Preproducția a fost schimbată de foarte multe ori. Parte din preproducție am făcut-o cu Andrei (Andrei Alexandru Bogdan, chitară), la unele piese. Tobele le-am tras la studioul lui. Eu am mixat albumul acasă și a fost masterizat de Dan Georgescu. El a produs, a mixat și masterizat și primul album.
AAB: Lucid e clar un album mai variat decât primul și sunt mai multe teme. Sunt și chestii mai ascultabile și chestii mai heavy decât pe primul album. Sunt mai multe tipuri de tonuri, mai multă variație. Primul album se apropia mai mult de djent, pe Lucid găsim elemente fusion. Are și niște tonuri mai clean, tonuri de split coil. Tobele sună mai natural ca pe primul album. Chiar ne-am chinuit să iasă bine și ca performance, dar și ca sunet, să sune totul echilibrat.
VC: A fost challenging să-l înlocuiesc pe Alexei în trupă. El avea o altă viziune asupra pieselor Asemic, era foarte prezent tehnic și în execuție, făcea foarte mult tapping. Eu pe de altă parte vin cu altă abordare. Pe partea mea cât am mers cu Mindcage Escape, cu Tool, am încercat să vin de acolo înspre Asemic. Cred și sper că am reușit.
Țin minte că la un moment dat m-am înscris la un work-shop pentru bas, organizat de Adrian Ciuplea de la Vița de Vie. Și m-a întrebat ce vreau să cânt. Asta se întâmpla acum un an și ceva, poate acum doi ani. Și am zis că aș vrea să fiu basist la Animals as Leaders, dacă s-ar putea. Și cumva asta e direcția. Am mai cântat cu Asemic de două ori pe scenă până să devin membru. O data cu Mindcage Escape și o data cu Blame Hofmann, tributul Tool.
PN: Va urma un mini-turneu de promovare sau niște concerte prin câteva orașe din țară?
LM: Vom mai avea o formație, Focuri, care va cânta cu noi la lansarea din București. Vom avea și un mini-turneu prin țară, mini-turneu de trupă românească, cu concerte în finaluri de săptămână alături de Focuri si Untold Faith.
N-avem studii în domeniul muzical, suntem lăutari, acesta e cuvântul cel mai corect
PN: Care sunt principalele voastre influențe din metalul progresiv actual, dar și din alte forme de artă?
AAB: Gastronomia se pune? Lăsând gluma la o parte, pe plan artistic nu am alte ocupații sau hobby-uri în afara muzicii. Nu știu să desenez, nu știu să dansez, nu știu să fac nimic în afară de cântat și mâncat. Deci e vorba de influențe muzicale. Pe de o parte metal progresiv, pe de altă parte jazz și fusion și așa mai departe. Înainte să cânt progressive metal cântam fusion și mult jazz. Și abia după ce a apărut curentul acesta de djent-progressive-metal am început să cânt metal.
VD: La capitolul arte vizuale sunt fix ca Andrei. Adică pot să rănesc pe cineva cu-n desen. Eu compun mai ales atunci când sunt obosit sau trist. Dacă vorbim de influențele muzicale, eu ascult foarte multă muzică. Pot spune că sunt influențat și de Animals as Leaders, și de Pink Floyd și de Burzum, dar și de Jean-Michel Jarre. E un super-terci. E un mit că oamenii care cântă progresiv, ascultă numai progresiv. Nu am trecut prin asta, dar cred că dacă mergi în turneu două luni și cânți mereu aceeași muzică, nu vrei să mai asculți exact ceea ce interpretezi. E valabil și pentru progresiv.
VC: Influențele mele vin dinspre Meshuggah. Și mă omoară toba lui Liviu (Liviu Maxim, Asemic, n.n.), dar îmi și place în același timp.
LM: N-avem studii în domeniul muzical, suntem lăutari, acesta e cuvântul cel mai corect. Totul a fost autodidact. Formația asta este un hobby, nu suntem profesioniști, nu ne considerăm profesioniști. Partea cea mai bună cu albumul nou este că se vede o evoluție în dinamica formației Asemic.
Totul se bazează pe influențe. Contează mai mult modul în care amesteci niște influențe. Ca o particularitate a muzicii noastre, aș spune că Asemic nu prea are riff-uri care se repetă în cadrul unei melodii. Nu avem laitmotiv și nu avem refren, deci nu avem structuri clare. La noi, pe parcursul unei piese, o să găsești 14-15 riff-uri, niciunul nu se repetă. Cu mici excepții, două-trei piese cu structuri mai clasice. Volumul de informație la noi este foarte mare. Asta ar fi puntea de legătură între primul și al doilea album.
Multe din greșelile pe care le-am comis la instrument mi-au dat originalitate ulterior. Mi-am dezvoltat stilul din îndreptat greșeli. Și cred că albumul acesta e mult mai așezat, mult mai simplu, un pic mai curat și un pic mai lucid.
VD: Avem și o surpriză, în sensul că avem două piese care nu sună a noi, nu sună deloc a Asemic.
PN: Și ultima întrebare. Există vreo șansă ca una dintre piesele voastre viitoare sau vreunul din albumele viitoare să conțină și parte vocală? Și a doua parte a întrebării: pe când niște piese mai lungi de zece minute?
VD: Eu nu văd Asemic cu voce. Personal nu pot și nu știu să compun pentru voce. E alt mod de a gândi structura unei piese. Pentru un om care a cântat instrumental foarte mult timp, trecerea la piesele cu voce poate părea plictisitoare. E și mult mai economic să nu ai solist, dar nu acesta e motivul pentru care cântăm noi fără vocal.
LM: Nu vrem să facem piese de 20 de minute doar ca să fim Prog. Suntem Prog oricum. Nu Dream Theater au inventat asta, ci King Crimson, Tangerine Dream sau Pink Floyd. În ceea ce privește vocalul, nu cred că ne dorim asta. Ar trebui să compunem într-o altă manieră doar pentru a fi loc pentru voce, ceea ce ar însemna că nu ar mai fi loc de distracție pentru noi. Și pentru că ne asumăm lipsa de succes, facem doar cum vrem noi.
Comentarii recente