Țineți minte cum glumeam la început de pandemie că majoritatea artiștilor vor lansa proiecte solo? Șapte luni mai târziu, dacă aruncăm un ochi și o ureche la ceea ce s-a întâmplat pe scena muzicală în acest timp, vom descoperi că Derek Sherinian a scos albumul „The Phoenix”, John Petrucci „Terminal Velocity” și Neal Morse „Sola Gratia”. James Labrie (Dream Theater) și Ross Jennings (Haken) au anunțat că urmează să lanseze, de asemenea, materiale solo.

Întorcându-ne privirea înspre scena autohtonă, avem și aici câteva proiecte solo: LungFrent Paul de la Unity of Opposites crează sub numele de French. o muzică foarte degajată, cu versuri în română despre amintiri de vară, iar Mircea Becherescu de la Am Fost la Munte și mi-a Plăcut, sub numele de Dog is my Copilot, a lansat în aceste zile EP-ul „Enisala”.

Și cum multe dintre cele enumerate mai sus au sfârșit în playlistul de vacanță și drumeții, albumul din urmă va avea ca misiune rememorarea acelor amintiri minunate de vară, pentru că ne aflăm deja în anotimpul nostalgiei – toamna.

Cele mai mari surse de inspirație se găsesc întotdeauna în jurul nostru, chiar dacă uneori ne despart fizic mulți kilometri de ele. Pentru Mircea, destinația a reprezentat-o Enisala, drumul până acolo și compania. Din toate acestea s-a născut primul EP al proiectului său solo Dog is my Copilot.

„Enisala” este atmosferic, jucăuș, emoționant și cu riff-uri nu la fel de heavy și amețitoare precum cele de pe „S-a rezolvat. Nu se poate.” (2017) sau „La Deal” (2019), dar încărcat cu suficiente momentele memorabile, ce pendulează abil între lin și epic. Câteva repere de post rock ar fi: We Lost the Sea – „Departure Songs”; Bright Like the Sun – „S/T”; Homeless Atlantic – „The North Passage”. Acestea nu reprezintă neapărat o asemănare în privința sound-ului, cât mai degrabă vin în completare la playlist, pe post de tovarăși de drum.

EP-ul este un drum progresiv prin toate apusurile și răsăriturile văzute în oglinda retrovizoare sau simțite pe pielea mâinii scoase pe fereastra mașinii. Ascultăm cuprinși de senzația că, cu cât suntem mai aproape de destinație, cu atât se întâmplă mai multe lucruri, iar fiecare dintre cele 4 popasuri este o altă bucurie: D21; Saviemme; Radio Progres; Go Home and Come Tomorrow. Prima și ultima bucată muzicală sunt preferatele mele. Piesa D21 reprezintă o coloborare cu Piotr Kowalki, chitaristul trupei Glasgow Coma Scale [DE], iar Go Home and Come Tomorrow se bucură de vocea lui Cosmin Lupu pentru partea de cor.

Dog Is My Copilot – Go Home and Come Tomorrow (feat. Cosmin Lupu) [Official Audio]

În prima parte a melodiei Go Home and Come Tomorrow chitara repetă câteva acorduri care devin obsedante după câteva audiții, apoi mărșăluiește alături de tobele mânuite de Edoardo De Santis de la The Chasing Monster. Ca mai apoi, la 2:15 să auzim vocea lui Cosmin Lupu acompaniată de riff-urile lui Mircea și încadrate ulterior și la solistică. Instrumentalul este grandios, chitara este vedeta din prim-plan și totul vibrează în ritm de post rock.

Ajunși la destinație, ridurile apărute pe frunte nu pot fi decât de la soare, iar muzica mă face să exclam: „mai bagă o chitară, doggo, un bass, sintetizatoare și fă și partea de mixaj”, pentru că materialul este 100% produs de Mircea Becherescu. Tobele au fost imprimate în studioul 8 HERTZ AUDIO din Viterbo din Italia de către Edoardo De Santis de la The Chasing Monster, iar masterizarea a fost realizata de Nick Burchall la Audio Animals în Marea Britanie.

Dacă doriți să revizitați momentele petrecute în vacanța de vară, cu toate locurile vizitate și amintirile create alături de cei dragi, dacă doriți ca ceva să vă gâdile urechile în timp ce soarele de octombrie vă mângâie, cu ultimele sale puteri, părul și pielea sau dacă doriți pur și simplu să visați cu urechile deschise și ochii închiși, răspunsul este simplu: ascultați Dog is My Copilot – Enisala.

Dog is My Copilot este proiectul solo al lui Mircea Becherescu, chitaristul trupei Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut. EP-ul de debut, „Enisala” a fost lansat pe 9 octombrie 2020 pe toate platformele de streaming:

YouTube https://bit.ly/3iK10og
BandCamp https://bit.ly/3deCmez
Spotify https://spoti.fi/3iRLRS8

Corina Grasu

Corina Grasu

Prezență delicată și binevoitoare, mereu cu zâmbetul pe buze, Corina scrie cu ușurința cu care zigzaghează printre rafturile cu cărți și muzică, multă muzică atent aleasă. Atunci când n-o găsim la Cărturești Carusel sigur e la vreun concert, sau pregătește un interviu pentru ProgNotes.

One Comment

Leave a Reply