Scena progului francez este una puțin cunoscută pentru cei mai mulți dintre ascultătorii de prog. Însă istoria progului francez este una demnă de o analiză mult mai profundă. În anii ’70, trupe ca Magma sau Ange, ca să evidențiez doar 2 nume mari, impuneau noi orizonturi în aria progresivului. Magma deschidea drumul exploratorilor de zeuhl, iar Ange aducea în peisajul symphonic prog-ului francez elementele de noutate și de dinamică. La sfarsitul anilor ‘90, Nemo aducea, odată cu revirimentul la nivel mondial al progului, și elementele de nou în aria heavy prog-ului francez.
Tot la sfârșitul anilor ’90, debutează pe scena progresivului francez și Lazuli, mai exact cu albumul Mater Les Couleurs în 1999. Succesul lor avea să vină însă câțiva ani mai târziu, în 2006, cu albumul En Avant Doute. Aparițiile live la cele mai mari festivaluri de prog, dar și spiritul lor inovator îi impun pe francezi în rândul connaisseur-ilor de prog. Cu un registru care variază între rock, electro și world music, prog rock-ul propus de ei este când oniric, când ludic, însă niciodată superficial sau plat. O muzică în care cuvintele devin note, iar notele pasteluri de culoare. Albume ca 4603 Battements (2011), Nos Ames Soules (2016) sau Saison 8 (2018), dublate de apariții live excepționale, i-au impus pe scena internațională, forța muzicii lor fiind o coerență a grupului și nu o colecție de virtuozități individuale. Dominique Leonetti (voce, chitară), Gederic Byar (chitară), Claude Leonetti (leode), Romain Thorel (clape) și Vincent Barnavol (tobe, marimba) sunt cei cinci membri ai acestui grup senzațional.
La începutul anilor ‘70, cele mai multe trupe își căutau identitatea sonoră într-un peisaj extrem de activ și competitiv, fapt care a obligat la dezvoltarea unor inginerii pe partea de sunet. Apariția efectelor de chitară, a sintetizatorului utilizat pe toată gama de instrumente, doar pentru a avea un anumit tune sau o anumită particularitate a sunetului, a păstrat până astăzi acea notă distinctivă pentru mulți dintre titanii acelor vremuri. În același registru al inventivității, de Lazuli se leagă și povestea unui instrument nou și unic în arealul muzicii, o îmbinare între un sintetizator și chitară: la leode, prin a cărui fascinantă poveste vă poate purta chiar Claude, dacă aveți această curiozitate.
În contextul acesta, al unui univers mereu supus dubitativului și explorării, discutăm și despre Le Fantastique Envol De Dieter Böhm, al nouălea album de studio al francezilor, lansat în 14 februarie (și ce declarație de dragoste mai frumoasă ai dori ca ascultător de prog?!), cu o copertă extrem de intrigantă și originală în același timp: un explorator călare pe un dodo.
Și iei discul în mână și cu bruma de franceză pe care o știi, te tot gândești despre ce zbor ar putea fi vorba. Pe verso – intro, capitole, epilog: clar un album concept. Și înainte să te apuce fiorul primelor acorduri îți vine o întrebare… Who The F**k is Dieter Böhm. Google. Nimic, poate doar o referire la ce ții în mână.
Cu bucla închisă, scoți discul, îl pui pe sertar. Play.
Prolog – Sol, începe încet să te zăpăcească și mai mult, pentru că în amintirea ta, parcă nu seamănă cu ce ai auzit pe Saison 8. Un zâmbet tâmp ți se pune pe față. Îți place ce au pus băieții ăștia în scenă – de data asta la tine acasă.
Acte 1 – I. Les Chansons Sont Des Bouteilles à la Mer – piesa începe ușor, te lasă să simți puțin câte puțin din parfumul nou. Amestec fin de metaforă cu note plantate cu grijă. Totul crește sub atingerea fină a propriului timpan. Întrebarea încolțită la început, când ai citit titlul piesei, începe să capete o noimă: tu ești aici cel vizat să descifreze mesajul din sticla lansată la apă. Oricine ar fi acest Dieter, în timp ce asculți asta, tu poți fi Dieter. Solo-ul de chitară din această piesă, unul sensibil ca emoția deschiderii unei sticle plutind în derivă, te face să te entuziasmezi și să vrei să fii parte a acestei călătorii.
II. Mers Lacrymales este continuarea care te ajută să devii Dieter, un melanj menit să te facă să pipăi cu fiecare por al lui Dieter.
Acte 2 – Dieter Böhm. Acum chiar ești Dieter. Simți cum fiecare acord te vizează, acolo, în lumina reflectoarelor, fiecare tresărire, fiecare gest, fiecare emoție. Una dintre piesele de top ale albumului, extrem de echilibrată ca dozaj, te va lămuri pe deplin că acest album nu este doar unul care să fie înscris pe o simplă listă a aparițiilor de început de an.
Baume – transfigurarea este completă. Cea mai lirică piesă a albumului, te transpune într-un loc idilic, contemplativ, în care să te bucuri de noua ta identitate. Un binevenit balsam audio, care contrabalansează conținutul de până acum.
Acte 3 – Un Visage Lunaire, sau cum să te deprinzi cu noul tău avatar. Un crescendo care te aduce mai aproape de zborul promis atunci când ai luat albumul pentru prima dată în mână. Un pasaj instrumental scurt, dar percutant.
Act 4 – L’envol – unul exotic, că doar nu te-ai aștepta la ceva grandios din perspectiva unui dodo. Alegerea păsării de pe copertă, oricât de ciudată ar fi părut la început (te-ai gândit că băieții ăștia sunt prea boemi ca să se poată lua în serios?!) se relevă aici nu ca o opțiune bizară ci mai degrabă ca un nou brand marca Lazuli: o atmosferă proprie, care te prinde și din care nu mai vrei să ieși prea curând. Fără a fi repetitivi (cum li s-a mai reproșat în trecut pe albumele de început), zborul îți propune mai degrabă o experiență telurică decât un survol grandios.
L’homme Volant îți arată, însă, că există grandoare în orice transformare. Și nu știu dacă aici este vorba doar de tine; într-un mod extrem de fin, sugestia asta cred că este și despre propriul lor destin artistic: o trupă foarte solidă, extrem de apreciată în aparițiile live, dar care nu a rupt niciodată gura criticilor și a fanilor cu albumele lor de studio, vin cu acest album concept să-ți arate că maturitatea lor nu a fost un capriciu, iar răbdarea ta, ascultătorule de prog, merită răsplătită. Personal cred că este cel mai bun material discografic al lor, chiar dacă nu se poate (încă) încadra la nivelul unor albume iconice.
Epilogul, o piesă care vine să închidă cercul, îți va confirma că totul stă în mâinile lui Dieter. Nimic mai adevărat. Frumusețile sunt făcute pentru a fi admirate de ochiul privitorului, la fel cum sunetele alese sunt sortite timpanelor deschise. Experiența ta, fanule de progresiv, zborul tău în acest univers exotic și alambicat al muzicii pe care o iubești, are de astăzi un nume: Dieter Böhm.
Comentarii recente