New ID found. Entity: Riverside

. . . New audio content . . .

ID checking in progress . . . 

User attention requested . . . 

New entity detected . . . 

Initialize data. Loading . . .  

Apariția unui nou material discografic aduce cu sine, mai ales în cazul marilor nume, un anumit gen de anticipație: unii își proiectează așteptările pe câte un Empire State building, pentru ca mai apoi să-și dea seama că poate ar fi fost mai potrivită clădirea spitalului de urgență, iar alții pur și simplu se aruncă cu frenezia specifică oricărui nou început în abis, urmând să-și tragă concluziile la finalul experienței. Mărturisesc, fac parte din categoria a doua. Însă nu de puține ori, moda lansării unui single sau două înainte de lansarea oficială, un fel de degustare dacă vreți, îți poate da cu ușurință principiile peste cap și să te transfere rapid în prima categorie.

Așteptarea a luat sfârșit pentru toți fanii Riverside sau pur și simplu pentru toți iubitorii de prog. În 20 Ianuarie 2022, a avut loc lansarea ID Entity. Și de aici controversa : Identity sau ID Entity?!

Păi e fiecare dintre ele luate separat și puțin din cele două combinate. Gândindu-mă la toată discografia acestei trupe, nu pot decât să spun că materialul sună în nota Riverside. Este mai progresiv decât altele, însă poate nu la fel de heavy ca primele, este inovativ, dar nu la extrem. În același timp, albumul vibrează în abordări stilistice care variază de la zona AOR la Heavy Prog. Un carusel unde ți se testează limitele. Toate.

Friend or Foe? O declarație de sfidare sau o interogare care să-ți pună în discuție loialitatea față de trupă?! Evident că nota de AOR a piesei, care nu duce lipsă de câteva elemente interesante, îți poate crea o stare de neliniște, pentru că amplasarea ei ca și piesă de deschidere a unui material discografic nou, te poate descumpăni. Nu de alta da am asistat la câteva schimbări dramatice de stil la unele nume mari. Pe unele le-am îmbrățișat, pe altele nu. Personal am zâmbit și mi-am zis ca e doar o cursă subtilă și clar mă declar “Friend”, cu toate că nu mă prind mai deloc hainele cele noi cu iz de Asia / A-ha. Din punctul de vedere al textului însă, piesa este o bijuterie, o satiră marcă înregistrată Mariusz Duda: 

Scrise în cea mai actuală manieră, cu o măsură sincopată precum un lung șir impersonal de biți, versurile relevă aceeași cheie bivalentă de interpretare a rezultatului, propusă chiar din titlul albumului. Poți înțelege întrebarea din titlu, referitoare la capcana întinsă de social media-ul de astăzi, care ne transformă prin filtre și măști, în druizi impersonali și mecanici. Renunțarea la propria personalitate prin uniformizare. Dar pare prea simplu. Însă în același timp, mai există o cheie, mai subtilă, de această dată a felului în care o trupă poate să compună: rămânând blocată în aceeași paradigmă, împinsă de șabloane spre mirajul mainstreamului? Sau asumându-și riscul de a nu fi populară și continuându-și destinul într-o manieră originală. Suprimarea identității în favoarea entității?! 

Și uite cum o piesă aparent banală se transformă într-o provocare. Atât pentru ascultător, cât și pentru trupă.

Confirmarea faptului că îți este pusă la încercare loialitatea față de entitate a venit cu Landmine Blast. Compusă în cel mai pur stil de prog, piesa înlătură orice neliniște și urmează o linie Riverside mai degrabă specifică perioadei de început. Citit în prima cheie, textul abordează tema societății scindate, atomizate, împinsă spre paranoia. O problemă a noastră ca indivizi, într-un context din care pare că ieșim tot mai alienați. Un semnal de alarmă despre felul în care fiecare dintre noi înțelege să-și protejeze ID-ul pentru a nu ajunge o entitate marginalizată, fără scop. Sonic, piesa este foarte ofertantă, ancorată mai degrabă în zona Second Life Syndrome, deși nu are duritatea specifică perioadei. Privind în oglindă, prin perspectiva propriului destin, trupa aceasta a devenit în timp un nume recunoscut și apreciat, fără a-i fi frică de schimbare, luptând adesea împotriva sorții, iar perspectiva unei dispariții premature nu i-a fost nici ea, chiar atât de străină.

ID retained. Entity kept. Upload more…

Big Tech Brother este scrisă într-o cheie mai dark, asigurând astfel ancora cu precedentul Wasteland. Aș spune că vedeta incontestabilă pe această piesă este Michael Lapaj. Diversele efecte utilizate și felul în care acestea trec de la pasaje aglomerate la părți lirice, sunt absolut sublime. Titlul este destul de evident de această dată pentru tema abordată în text, însă maniera în care acesta se potrivește cu partea muzicală, este magistral. Nu ascund faptul că pentru mine este exemplul perfect de exercițiu prin care poate fi păstrată identitatea de brand (și mă refer aici la trupă), prin inovație. 

Post Truth, o piesă despre fluxul de informație la care fiecare dintre noi este supus zilnic, despre modul în care acesta poate schimba percepția, albul în negru și polariza opinii pe subiecte care n-ar trebui să rămână decât la statut de știre. Deși o piesă scurtă, ea continuă atmosfera creată anterior. Frumos tonul de bas, mai metalic decât de obicei. Alegerea tonului de chitară si acuratețea tobelor adaugă un plus de eleganță. Din nou o piesă foarte bună. Fiind în plin album, nu poți decât să te bucuri de anumite trimiteri catre universul Deep Purple sau Dream Theater. Entități de odinioară, oglindite într-un ID al vremurilor noastre.

The Place Where I Belong, cea mai lirică dintre piesele albumului, un dulce-amar, în care părțile de chitară melancolice, floydiene, alternează cu jocul din clapa cu iz de Lord. O plasare pe cât se poate de intenționată la nivel sonic în perioada anilor ‘70, care complimentează inteligent textul ironic, într-o abordare modernă. Absolut magistral:

Cea mai lungă piesă de pe album, semn că trupeții nu și-au ieșit din mână, reușește să te țină conectat cele 13 minute fără nici cel mai mic efort. Un nou motiv de a zâmbi fericit, pentru modul în care este mixat acest material.

I’m Done With You este o reîntoarcere la rădăcini. De această dată, la cele proprii. O demonstrație de forță, cu un riff de clapă foarte apetisant, un ton de bas care rupe carnea, o chitară pe cât de subtilă și fină pe zonele calme, pe atât de percutantă pe acumulări, iar tobele … personal cred că una dintre cele mai frumoase partituri pe care Piotr le-a creat până acum. Un răsfăț audio de la un capăt la celălalt.

Power of ID entity: checked.

Self Aware pe mine mă trimite în universul Love Fear and the Time Machine, cu o ușoară tentă pop pe refren. “Și uite așa bifăm și piesa de live, unde publicul cântă cu noi”, ai putea crede că a zis Mariusz când a inserat-o în playlistul albumului. Și brusc apare un moment reggae dublat de un solo sensibil, urmat de o acumulare a la Purple și iar un happy prog, și o bucată dark și …

Warning … Entity ID lost… Reboot in progress.

Departe de a judeca totul în alb și negru, acest album este un test. Unul inteligent care propune și tonuri de gri. Demn de un nume cu o carieră impresionantă și un destin pe măsură.

Pentru cei care vor musai suportul fizic, recomand versiunea deLuxe, nu de alta, dar primiți două CD-uri (cel cu Age Of Anger si Together Again). Ambele foarte bune. De ce n-au încăput pe un album de 53 de minute? Păi ca să nu avem un album de 70 de minute. Sau poate că Mariusz și compania, o să vă răspundă mai frumos într-un one on one la unul dintre concertele lor viitoare (eu pot doar să visez deocamdată, ce răsfăț va fi versiunea live cu o sonorizare măiastră, într-o locație corectă), .

Concluzie: Un album pe care îl veți judeca cu siguranță prin propriile filtre. Ideal ar fi să o faceți într-un mod echilibrat, în care ancorele în trecut să permită sondarea unui prezent gri, lăsând loc pentru viitor, speranței. O cutie a Pandorei ce se vrea deschisă de către toți iubitorii de MUZICĂ.

. . . cu deschidere spre nou. . .

       . . . prin asumarea trecutului . . .

Upload completed.

ID confirmed.

Entity recalibrated

Rewind.