Be’lakor sunt deja un nume consacrat în zona melodic death metal, pe care eu i-am descoperit total din intâmplare, când nici nu îi căutam. YouTube Music a inserat, viclean, piesa lor The Smoke of Many Fires în playlistul meu. A fost o întâlnire de neuitat, aș putea spune – nimic nu e întâmplător, nu-i așa? Văzând prin social media că urmează album nou, am început să îi studiez. Și mi-a plăcut ce am aflat.
V-ați putea întreba, dacă sunt melodeath, ce caută pe o pagină de prog cum suntem noi? Eu sper din tot sufletul că veți descoperi și latura lor progresivă, dacă nu pe alte căi, măcar citind recenzia de mai jos a ultimului album, Coherence. Eu având standardele situate destul de sus cu albumele anterioare, în special Vessels, noul album, lansat în 29 octombrie, mi-a stârnit interesul și curiozitatea. Mai ales că promo-urile pe care le văzusem înainte de lansare vorbeau despre latura progresivă a acestui album. Așa practic m-am decis să scriu aceasta recenzie, chiar înainte să-l fi ascultat. De altfel și alte case mai mari situează albumul în zona progressive. Și apoi, nu e mai bine să savurăm muzică bună decât sa ne pierdem în dezbateri despre ce e și ce nu e prog?
Dacă ascultați atent sau dacă îi cunoașteți deja veți observa câteva note definitorii clare pentru muzica australienilor de la Be’lakor. In primul rând, rădăcinile lor melodic death metal nu se dezmint și le putem simți bine pronunțate cam pe fiecare album. Să le detaliez puțin. Mai întâi, vocalul: este unul tipic genului, cu tonalitate un pic mai ridicată. Dar George Kosmas nu se mulțumește cu atât, veți auzi multe variații, adesea chiar în aceeași piesă. De exemplu pe Coherence sunt pasaje în care vorbește parcă într-o stație radio și asta dă o notă mai interesantă pieselor și le face mai puțin predictibile. Sau, tot pe Coherence, veti auzi modificări ale timbrului vocal – coboară și sună mai grav, mai sentențios. Despre vocalul Be’lakor aș îndrăzni să spun ca e un factor decisiv în muzica lor – ori îți place ori nu, îmi e greu să găsesc o nuanță de mijloc. Eu am ajuns să fiu fan după doar câteva piese, deși la început am avut așa o senzație că nu știu ce m-a lovit. Nu eram pregătit pentru asediul vocal, să zic. Dar odată ce depășești impresia inițială, simți că vocalul se potrivește foarte bine. De altfel, vocalul e completat absolut superb de chitări și tobe. Și pasajele de liniște în care lasă spațiu clapelor sa plângă puțin sunt absolut delicioase. Îndrăznesc să afirm că elementul cheie în muzica Be’lakor este chitara. Pe mine m-a acaparat din prima. Și deși fiecare album are tonalitatea lui, nivelul unic de agresivitate sau calm, veți identifica un farmec aparte al chitărilor în cam fiecare piesă. Dacă e sau nu progressive veți aprecia singuri – glumesc desigur, dar aici avem clar un melodeath de calitate superioară. Piesele sunt imprevizibile, te țin captiv cumva chiar dacă recunoști destul de repede progresiile, tonalitățile, riffurile Be’lakor. Totul e misterios, e greu să prevezi ce urmează; poți cumva să definești o paletă de opțiuni din care vor alege ceva pentru pasajul următor dar nu știi ce va fi. Si pe Coherence identificăm acest tipar. Faptul că nu știi în ce ordine vor veni pasajele, când vor începe pauzele, te face să rămâi atent până la capătul pieselor. Un farmec aparte au și tobele pe Coherence. Mi-au plăcut enorm efectele pe cinele, contrele, momentele în care brusc tobele izbucnesc în reprize scurte de intensitate mare, de ai impresia că se răstoarnă cerul pe tine. Simțim și farmecul semnăturilor impare, nu e totul doar viteză și intensitate. Îmi lasă așa o impresie de profesionalism, pare că fiecare detaliu a fost atent clarificat, deliberat, nimic nu e întâmplător.
Ascultând, după ce i-am descoperit, toate albumele, am mai remarcat și un șablon referitor la structura lor. Toate au opt piese (exceptând primul, cu doar șase) și spectru destul de larg în privința lungimii lor. De exemplu sunt și piese care trec binișor de pragul de zece minute (pe Coherence avem două). Apoi, din cele opt, cam a cincea sau a șasea piesă este un instrumental. Ca și cum și-ar trage puțin suflarea, să contemple faptele istorisite pană în acel punct; ca apoi să revină în forță cu încă 1-2 piese. Din acest punct de vedere, Coherence a ieșit din tipar: avem tot opt piese dar de data aceasta sunt trei instrumentale! Și trebuie să recunosc, toate trei îmi plac maxim – nivel piele de găină.
Mai e apoi aspectul liric. Aici băieții nu dezamăgesc chiar deloc. Fiecare album, și Coherence nu face excepție, spune o poveste. În general, albumele au o tematică gravă, dramatică. Referitor la Vessels am citit mai mult, dar nu vă voi strica surpriza – cel mai bine să citiți voi în timp ce savurați albumul.
Despre tematica noului album ne spune câteva cuvinte chiar pianistul trupei, Steve Merry, într-un interviu pentru publicația Zwarmetalen (traducere liberă din olandeză în română, adaptată după Google Translate): “Vessels a avut o poveste liniară, ceea ce înseamnă că a trebuit sa păstrăm ordinea pieselor. Nu ne-am dorit asta cu noul album. Am vrut un concept dar nu o poveste liniară. Coherence începe pe munte – Locusul este muntele. Este viu, este un personaj din poveste. Se reflectă, metaforic vorbind, asupra vieții și universului. Fiecare piesă de pe album urmărește o persoană sau un grup de persoane în timp ce trăiesc experiențe pe munte sau legat de munte. Poveștile sunt independente de această dată. Hidden Window este despre trei persoane care se duc să mineze pe munte; Valence este despre un pescar ce merge la pescuit pe un lac montan, Foothold despre o persoană care se cațără pe munte. Toate aceste persoane experimentează și învață lucruri; este despre natura umană, spiritul uman, suferință și tot ceea ce trebuie să înfruntăm de-a lungul vieții. Piesa de încheiere, Much More Was Lost, este despre un grup de copii care aleargă pe munte, explorând; sunt tineri și plini de viață, se distrează. Pe măsură ce urcă pe munte întâlnesc personajele pe care le știm din poveștile anterioare. Văd persoana de la lac (Valence), descoperă cadavrul pe vârful muntelui (Foothold)…învață lucruri despre viață și asta ii schimbă. Le revelează lucruri despre viață care nu ii mai lasă să se întoarcă la inocența cu care au abordat la început urcarea pe munte. E un pic diferit de ce am făcut până acum. Privește mai mult în interior. Personajele au trăiri și experiențe interioare personale și se luptă cu ele, pe când Vessels a fost mai mult o succesiune de evenimente”.
Interesant, nu? Pentru mine, să cunosc aceste detalii conferă o notă mai specială albumului. Înarmați cu aceste informații, ce putem spune despre latura lui muzicală? In rezumat: e perfecțiune. Și clar e o direcție progresivă mai bine pronunțată. Sunt trei singles de pe album: Hidden Window, Foothold și Valence. Mi-a plăcut și alegerea lor de a include versurile în videoclipuri. Veți descoperi că fac asta și pe albumele anterioare, e un fel de semnătură Be’lakor. Ajută mult, mai ales acum că știm ideea albumului.
Personal consider Locus, Valence și Hidden Window cele mai bune piese, dar subliniez că nici una nu mi se pare slabă în vreun fel. Singura reticență pe care am avut-o a fost poate la Foothold: la prima audiție, introducerea nu m-a impresionat, dar mi-a trecut repede. Oscilez intre Locus si Hidden Window, aș zice că Hidden Window e vârful. Este ceva aproape magic în intro-ul pe chitară, în felul în care plânsetul chitarelor completează vocalul, în felul în care piesa evoluează per ansamblu. Desigur, versurile au magia lor, vă invit să urmăriți povestea celor trei prieteni care se duc să caute comori pe munte – și cum se schimbă relația lor pe parcurs. E o adevărată aventură, în sensul cel mai fain al cuvintelor. O aventură muzicală și lirică. Despre Valence vă spun doar atât: are unul din cele mai faine finaluri din câte am auzit. E nebunie! După mine și un punct forte al laturii progresive a acestui album – chiar nu se joacă băieții. De altfel, Be’lakor au și acest obicei – după cum veți descoperi – de a încheia piesele cu pasaje deosebite.
O alta piesă deosebită este și Locus – mai ales că reprezintă cheia și punctul de intrare în acest album. Tonalitățile de chitară sunt extrem de interesante – spuneam că fiecare album are timbrul lui și cel pe care l-au ales pentru Coherence e deosebit. Iar pasajul de după solo-ul de chitară este poate unul dintre cele mai frumoase de pe acest album – mie personal îmi transmite foarte multe; ca apoi piesa, pe această fundație bine construită, să revină spre final la familiarul stil Be’lakor, mai spre melodeath așa. Are un farmec aparte, aș zice eu.
Acestea ar fi punctele forte ale albumului, în opinia mea. Dar să nu uităm și de cele trei piese instrumentale. Indelible iese în evidență. Forțând puțin un joc de cuvinte, piesa mi-a lăsat o impresie de neșters (indelible, eh?). E un dialog intre chitări doar, dar de o melodicitate aparte, și cu un pasaj după primul minut care te captivează prin gravitate (inconfundabil Be’lakor) și iți transmite mult tocmai în simplitatea lui aparentă. Unul din cele mai frumoase instrumentale pe care le-a auzit subsemnatul. Mi s-a părut interesant și titlul ales pentru The Sweep of Days, o sintagmă pe care o folosesc încă din prima piesă, Locus. Vedem deci o oarecare coerență tematică, o repetiție, în diverse forme, a unor motive. Rămâne să ghicim dacă titlul albumului are vreo legătura cu asta.
În încheiere doresc să vă împărtășesc că în timp ce scriu aceste rânduri ascult în buclă Coherence și un album mai vechi, Stone’s Reach (2009). Este o adevărată experiență senzorială. Recomand călduros să nu vă opriți la Coherence, dacă acum descoperiți trupa. Eu am început cu Vessels și astfel așteptările au fost foarte mari pentru Coherence. La fel și când am decis să merg înapoi în timp la albumele mai vechi – Vessels era mereu acolo ca punct de referință pentru mine și exista riscul să nu fiu receptiv la restul albumelor. Trebuie să recunosc că inițial Coherence nu m-a stârnit atât de mult cum mi-aș fi dorit – au și stat 5 ani până să vină cu un album după Vessels. Dar după a doua ascultare, când am recepționat mai puternic finalul piesei Valence, exact pe când au lansat și videoclipul, totul s-a schimbat. E un album foarte reușit, cu o notă mai pronunțată de progressive decât anterioarele. Unele pasaje sunt de-a dreptul epice. Recomand ascultarea în întregime, în ordinea de pe album, nu pe sărite. Și sper că am reușit să vă stârnesc un pic interesul pentru universul Be’lakor. Pentru mine au fost o revelație, Coherence nu face decât să întărească opinia extrem de bună pe care mi-am format-o despre ei. Astfel ca mi-am permis să mai fac un joc de cuvinte în titlul acestei recenzii 🙂
Comentarii recente