Mai e puțin și până și cei mai activi dintre noi, vor intra în hibernare. Și-n tot cadrul ăsta de toamnă frumoasă, în care se face risipă de culori și miresme, când să mai ai vreme de ascultat?! Și totuși, astăzi imi propun să mai aduc în atenția dumneavoastră trei albume excelente, care au apărut anul acesta. Evident, din registre diferite, ca să nu fiți supărați.
Și probabil cei care au în sânge retro-progul, sunt convinși încă de ideea că nu mai apar albume demne de a fi menționate. Sper totuși ca următorul exemplu să fie exact pe gustul vostru și să îndeplinească toate criteriile de performanță cerute de selectivul din voi. Despre greci s-a vorbit întotdeauna la superlativ în antichitate și de prea puține ori în zilele noastre. Aș zice că asta vine dintr-o profundă necunoaștere a fenomenului rock actual; Elada zilelor noastre este capabilă de capodopere dintre cele mai fine. Este și cazul trupei Ciccada, ajunsă la al treilea album de studio: Harvest. Lansat în aprilie, albumul ne propune unele dintre cele mai frumoase piese produse anul acesta. Rafinat și puternic deopotrivă, ca un coniac de renume, Harvest aduce aminte de acorduri King Crimson, aranjamente Jethro Tull sau Gentle Giant dar și arome din Canterbury-ul anilor ‘70. Nu sunt multe albume care să aibă însă un parfum atât de pregnant propriu. Finețea partiturilor vocale feminine este acel quelque chose care rămâne cu tine mult timp după ce piesa a luat sfârșit.
Trupa propune trei materiale cât se poate de diferite între ele, semn ca potențialul celor șapte componenți este departe de a fi epuizat. Și dacă ești cumva tentat să crezi că poți uita ușor materialul discografic, atunci partea de grafică are meritul de a se înțepeni pe retină și a te face să scoți din raft cd-ul, ca să o mai admiri o dată. Dată cu prilejul căreia, decizi să îl mai rulezi puțin și să te lași purtat departe, surprins poate doar de faptul că iar ai ajuns la final fără prea mult efort.
Și pentru că verba volant, iată și un exemplu pe care l-am selectat pentru edificare : Open Wings
Pentru că nu vreau să sărim prea departe, stilistic vorbind, următoarea trupă este Blacksmith Tales cu al lor The Dark Presence. Și nu vă panicați, nu e vorba de ceva în ton cu vremurile. Vorbim de un album care reunește mai multe subgenuri într-unul singur, fiind ceva ușor dintr-o operă rock, puțin art prog, heavy prog pe alocuri sau symphonic prog în altele. Italienii au ținut morțiș să ne ofere puțin din toate, fără exagerări inutile și unde principala calitate rămâne melosul. Un album foarte bine echilibrat, deși lung (76 de minute), dar care oferă auditoriului o călătorie genială în lumea simbolurilor din vremuri străvechi. Se pare că formula de septet este una câștigătoare anul acesta (vezi și exemplul de mai sus); în plus, calitatea înregistrării și tonusul albumului sunt la superlativ absolut. Tranziții care amintesc de Kansas sau Rush, dar și de anumite secvențe ale Ayeronului timpuriu, solo-uri de chitară melodice, riff-uri remarcabile, instrumente dintre cele mai variate și neașteptate (duduk, sitari) sau partiturile de voce feminină, fac din acest album, unul dintre cele mai bune albume ale anului în viziunea mea.
Pentru că am ratat momentul lansării și pentru că acum ar fi un demers redundant, acest material meritând o recenzie aprofundată, abia aștept următorul material, unde promit să-mi țin vigilența în stare de “drepți!”. Pentru că demersul de a recomanda doar o piesă este unul profund nedrept pentru acest material, o să încerc totuși ceva succint care să vă determine să luați povestea de la un capăt și să o parcurgeți până la final: Golgotha .
Și ultimul nume luat în colimator pentru episodul de astăzi, Subterranean Masquerade cu al lor Mountain Fever.
Dacă grafica vă inspiră ceva familiar, ei bine, aveți un instinct în formă. Coperta este semnată de Costin Chiorean. Albumul se înscrie în zona prog metal cu elemente folk. De altfel, la fel ca și la precedenta recomandare, arsenalul sonic este unul cât se poate de ofertant, instrumente precum bulbul tarang, ouda, bouzouki, louta sau vioara, completând cele șase instrumente ale ansamblului de bază. Deși nu este un album care să solicite antrenamente în baze militare pentru timpan, veți avea parte cam de tot ce poate oferi un album metal la zi. Dar în primul rând, muzică. Orphaned Land este cel mai apropiat reper care-mi vine-n minte, însă acest material este mai mult decât un alter ego. O evoluție sonică unde originile evreiești se simt și sunt frumos puse în valoare, însă unde influența vestică și mai ales un anume fel de a compune sunt parcă omniprezente. Elementele de folk sunt mai mult niște condimente de origine și nu fac decât să potențeze calitățile excelente ale trupeților. Un album extrem de solid, un candidat cât se poate de meritoriu la reușitele 2021.
Evident, nu poate lipsi selecția audio-video, un clip lansat în mai anul acesta : SUBTERRANEAN MASQUERADE – Somewhere I Sadly Belong (feat. Ashmedi Melechesh).
Evident că întotdeauna, cele mai bune concluzii sunt cele pe care le tragem singuri, așa că fără a impune vreo decizie clară, vă las să vă bucurați de muzică. Pentru că ea singură ne vrăjește și ne aduce împreună.
Mă înclin.
Comentarii recente