Premiata Forneria Marconi. Pentru unii un nume ciudat de gelaterie, pentru alții un nume de legendă. O istorie întinsă pe 40 de ani cu prog la superlativ. Nimic de adăugat în materie de superlative atunci când te referi la 20 de albume de studio și câteva alte zeci de live-uri sau apariții rămase necuantificate. Poate doar un spirit al rezilienței pe care îl vezi arareori manifestat cu aceeași pasiune și inspirație ca la momentul debutului. Spun asta gândindu-mă la ultima lor realizare, Emotional Tatoos din 2017. Mi s-a părut atunci că uite domnule … se poate și la vârste de genul ăsta să fii proaspăt și inspirat și nu doar să mai faci un act de prezență pe o scenă de multe ori aglomerată și umbrită de orgolii sau căzută în stereotipii.
Istoria acestui nume, începe in 1972, cu albumul Storia di un minuto, urmat la scurt timp de albumul Per un amico, în același an. Când te referi la PFM, te referi la unul dintre stâlpii pe care s-a clădit un întreg subgen de prog: italian prog. Banco del Muttuo Socorsso, Le Orme, Osanna sunt doar câteva dintre numele pe care acest întreg și vast subgen s-a dezvoltat de-a lungul vremii. Evident, progul italian a cunoscut nume importante în aproape toate subgenurile posibile, iar explorarea lui, face parte din acele aventuri de întreprins în decursul unei vieți. Photos Of Ghosts (1973), L’isola di niente (1974), The world became the world (1974), Chocolate Kings (1975), Jet Lag (1977), Passpartu (1978) sunt borne ale unei activități pe cat de prodigioase, pe atât de inovatoare și merită atenția oricărui ascultător de prog respectabil. Serendipity (2000) sau Dracula – Opera Rock (2006) sunt și ele repere importante, de dată mai recentă, care arată cât de bine înțelege această trupă să rămână în pas cu vremurile.
Lansarea albumul I dreamed of electric sheep acum în 2021, în contextul unei pandemii care a răvășit profund Italia la începutul anului trecut, nu este deloc întâmplătoare. Afinitatea pentru genul science fiction a celor doi titulari, Franz Di Cioccio și Patrick Djivas este una recunoscută, iar titlul inspirat din romanul lui Philip K Dick (Do Androids Dream of Electric Sheep?) este o trimitere directă către controversele unei lumi rătăcite, decuplate de la simțul realității și concilierii. Nimic nu mai poate aduce taberele divizate în aceeași matcă a umanității, așa că orice demers, chiar si cel de a (le) trimite către visare, poate fi unul salvator. Deși niciun muritor nu a fost încă martorul obedienței date de inocularea serului salvator, dar nici nu s-a întors din viitor să ne spună câte generații sterile s-au mai născut, sunt însă, destui muritori capabili să creeze și să-i determine pe alții să își pună în scenă, propria interpretare. Este și cazul italienilor (deși uitându-ne pe lista artiștilor participanți la acest album, n-ai chiar crede asta).
Departe de a împărți lumea-n salvatori și damnați sau în cyborgi și oameni, albumul de față, este o călătorie în lumea oilor urbanizate, mai mult sau mai puțin placide, capabile să își urmeze instinctul atunci când vine vorba de transhumanță sau de imunizarea de turmă. Lumea zilelor noastre nu încetează să surprindă și nu puține au fost cazurile în care realitatea virtuală a fost surclasată de realitatea imediată. O realitate clădită în interiorul unei alte realități, multiplicată aidoma unei păpuși matryoshka, în care omul este pus să aleagă între două extreme: aceea de a fi un animal social (deci implicit o oaie în turmă) sau un android alienat cu instincte de oaie pierdută. O pendulare în care reperele devin aleatorii, iar principiile pur orientative.
La fel ca și precedentul, albumul este oferit atât în versiunea italiană, cât și în engleză. Personal, din motive care țin mai mult de naturalețe, aleg versiunea italiană, însă nici cea în engleză nu e greșită, având în vedere faptul că acest demers a fost început încă din 1974 cu The world became the world. Procesul de compoziție a fost și el unul adaptat vremurilor, existând un ping-pong la nivel de comunicare, motiv pentru care aș spune că rezultatul este unul meritoriu ținând cont de bariera comunicării. De altfel, după masterizare, titularii PFM s-au arătat entuziasmați de ușurința cu care au reușit să comunice și să pună cap la cap toate ideile, dar nu ascund dorința de a prezenta live acest material, într-un turneu viitor.
Calibrul instrumentiștilor prezenți în acest proiect nu putea produce decât un super material. Evident, zona de voce este acel element în care timpul se simte. Poate singurul element care nu se ridică la nivelul întregului efort. Masterizarea este și ea una foarte reușită, sunetul fiind unul matur, actual, aerisit și care pune în evidență toți participanții. Secvențele instrumentale, sunt foarte inspirate, proaspete și impecabil executate. Pedigree-ul PFM se simte pe tot parcursul albumului, așa că prezențele lui Steve Hacket (chitară) sau Ian Anderson (flaut) sunt bine camuflate. Luca Zabinni (Barock Project) pe partea de claviaturi sau prezența corurilor, sunt motive suficiente pentru ca acest material să fie unul apreciat și să reziste testului timpului.
Un alt amănunt care mi-a captat atenția, este că albumul are piese scurte, maximul fiind de 6 minute și 19 secunde la Kindred Souls / Il Respiro del Tempo, fapt care nu pune la grea încercare nervii ascultătorului, efortul de parcurgere cap-coadă a materialului fiind unul aproape minimal. Personal nu am neapărat o piesă preferată, pentru că îmi plac foarte mult cam toate secvențele instrumentale, interpretate la unison. O altă observație, este că deși este compus și “asamblat” în condițiile specifice pandemiei și deși titlul ne trimite la atmosfera sumbră a războiului nuclear imaginat de Philip K. Dick, atmosfera albumului este una luminoasă. O abordare diferită de majoritatea albumelor mai dark din ultima vreme.
În concluzie, o nouă lansare care nu se vrea a fi doar o bifă ci un demers meritoriu și lăudabil. Deși lumea turneelor PFM este una cât se poate de selectivă, nu ascund că mi-aș dori să îi văd live măcar o dată.
Cât privește concluzia vremurilor pe care le trăim, îmi este greu să anticipez, dacă viitorul va fi al androizilor contemplând turmele coborând Carpații, sau al dacilor liberi imuni la visele oilor robotizate, vânzându-și produsele bio în Obor pe bitcoin.
Comentarii recente