Tiger Moth Tales “The Whispering of the World”
Țară: UK
Gen: Rock Progresiv
Casă de discuri: White Knight Records
Dată de lansare: 4 Decembrie 2020
Tiger Moth Tales este proiectul de neo-prog al multi-instrumentistului Pete Jones. Muzica sa deosebit de sensibilă își are originile la momentul primirii drept cadou a primului pian, când Jones avea vârsta de 4 ani. În 2013 a format Tiger Moth Tales, iar în 2014 a compus albumul „Cocoon”, au urmat „Story Tellers – Part I” (2015), „The Depths of Winter” (2017), „Story Tellers – Part II” (2018), iar în 2020, „Still Alive” și „The Whispering of the World”.
Spre deosebire de restul discografiei, „The Whispering of the World” se diferențiază prin simplitate: vocea lui Jones, acompaniată de pian și un cvartet de coarde. Așadar, Jones lasă de-o parte melodiile cu structuri complexe și instrumentația prog și se bazează pe magia clapelor, măiestria compozitorului Ian Lawson și un amsablu muzical cu instrumente cu coarde.
Deși departe de melodii precum cele compuse de Yann Tiersen sau Phillip Glass, Pete Jones atinge niște coarde ale emoției umane. Pe melodii precum The Whispering of the World, Blackbird, Hygge sau A visit to Chigwick, muzicianul cântă despre „aprecierea naturii, confruntarea cu depresia, momentele bune petrecute cu cei dragi și reconcilierea atât cu pierderea celor apropiați, cât și cu propria noastră mortalitate și a locului în univers.” Pe scurt, albumul „The Whispering of the World” este despre a profita la maximum de viață.
Karfagen “Principles and Theory of Spektra”
Țară: Ucraina
Gen: Progresiv Simfonic
Casă de discuri: Caerllysi Music
Dată de lansare: 11 Decembrie 2020
În 1997, compozitorul și multi-intrumentistul Antony Kalugin (Hoggwash și Sunchild) a pus bazele grupului de progresiv simfonic, Karfagen. Numele trupei derivă din Carthago, denumirea unui oraș antic, care se traduce într-un simbol al gloriei, înțelepciunii și într-o călătorie fără sfârșit în lumea trecutului uitat și a viitorului impretictibil. Cu fiecare album ascultătorul este inițiat într-o nouă călătorie, discografia în sine este o călătorie pe meleaguri exotice, magice și învăluite în mister, începând cu „Continium” (2006) și „The Space Between Us” (2007) și până la „Messages from Afar – First Contact” (2017), „Echoes from Within Dragon Island” (2019), „Birds Of Passage” (2020) și „Principles and Theory of Spektra” (2020).
Cu două lansări solide în același an – „Birds Of Passage” în ianuarie și „Principles and Theory of Spektra” în decembrie – e greu de ales care material e mai bun, însă cel din urmă iese în evidență. „Principles and Theory of Spektra” vizitează atât tărâmul progului simfonic, cu instrumental melodic și ușor de ascultat, cât și sonorități egiptene: influențe arabice asemănătoare cu cele folosite de Steve Hackett pe albumele sale, din care rezultă o aventură cu note și hieroglife peste care s-a presărat praf strălucitor de nisip.
Levitation, Birth of a Star și Phantasmagoria sunt doar câteva din preferatele mele, în interiorul cărora se disting elemente și pasaje precum solo-uri ce dau o stare de plutire, sunete blânde de flaut, dar și note îndrăznețe de clape și sintetizator. Antony cântă la clape, Max Velychko la chitară, Oleg Prokhorov la bas și Ivan Goritski se acupă de tobe, însă există și apariții pentru vioară, flaut, fagot și oboi.
Soen “Imperial”
Țară: Multinațional
Gen: Metal Progresiv
Casă de discuri: Silver Lining Music
Dată de lansare: 29 Januarie 2021
Cu supergrupul Soen am făcut cunoștință în 2016, cu puțin înaintea lansării „Lykaia” (2017). Dădeam replay melodiei Fraccions și-mi plăceau mult pe de-o parte influențele Tool de pe „Cognitive” (2012) și „Tellurian” (2014), pe de alta elementele originale și timbrul vocal diferit al lui Joel Ekelöf. De atunci Soen au evoluat enorm și și-au creat propriul sound pe „Lykaia” (2017) și „Lotus” (2019), iar „Imperial” nu face decât să întârească poziția trupei și să dovedească încă o dată calitățile compoziționale ale membrilor trupei și izvorul lor nesecat de inspirație.
Tool rămâne încâ un punct de referință când ascultăm riff-urile heavy de pe „Imperial”, însă ocazional pe noul album ne putem aminti de Katatonia, în momentul când ritmul este încetinit și ne sunt introduse pasaje atmosferice sau sfâșietoare. Vocea lui Joel este unul dintre cele mai importante aspecte care definesc sound-ul Soen: un ton hotărât, pătrunzător, se tranformă rapid într-unul liniștitor, care dă viață notelor și se joacă cu versurile.
Monarch și Antagonist sunt două piese care impresionează prin puterea și abilități vocale ale lui Joel, însă și Martin Lopez își pune bețele la treabă și se remarcă atât prin complexitate, cât și printr-un ritm catchy. „Imperial” este doar al doilea album pe care este prezent și chitaristul Cody Ford, însă acesta impresionează pe Illusion și Modesty cu solo-uri și o linie melodică bluesy fascinantă. În ceea ce primește versurile, deși Monarch, Antagonist și Illusion sunt printre melodiile mele favorite, pot spune că Deceiver și Lumerian câștigă detașat la partea de compoziție versuri, mesaj și cadență: „In the waters of sin/ I will drown my awareness of you/ You have always been there (There)/ Covering the sun (In the sun)/ Aching in my chest”
OCEANA “You Don’t Know” 29 Ianuarie
Țară: Italia
Gen: Metal Progresiv
Casă de discuri: Time To Kill Records
Dată de lansare: 29 Ianuarie 2021
După demo-ul înregistrat în 1996, EP-ul lansat în același an și o pauză de aproape 25 de ani, italienii de la Oceana revin cu un nou material long lenght, numit „The Pattern”. Albumul incorporează cu succes elemente de progresiv, gothic, doom și death metal, iar Dream Theater, Metallica și Katatonia sunt trupele care pot fi oricând puse pe lista influențelor.
Pe cele 62 de minute ale albumului îl auzim pe Massimiliano Pagliuso, cu o voce gurutală de death metal, un growl ritmic asemănător cu cele ale lui Chris Barnes de la Six Feet Under, apoi cu o voce clară, nuanțată de accentul italian, ce-i conferă eleganță. Pe favoritele mele, You Don’t Know, Carousel, Atlantidea Suite Part 1, A Lament și Violet, Pagliuso este acompaniat de Gianpaolo Caprino, Alessandro Marconcini, Francesco Bucci, cu riff-uri heavy, armonii înalte și tobe versatile.
The Unforgiven, coverul făcut piesei de la Metallica e ceva deosebit, instrumentalul e pus în valoare, iar vocea e pe atât de caldă pe versuri, pe atât de zbuciumată și aspră pe refren. Selecția melodiilor e cam haotică, nu alcătuiesc nicidecum un album conceptual, însă fiecare melodie în parte are enorm de oferit. Eu m-am lăsat deja prinsă în mrejele oceanului și în valurile învolburate ale albumului.
Raven Sad “The Leaf And The Wing”
Țară: Italy
Gen: Progressive Rock
Casă de discuri: Lizard Records
Dată de lansare: 1 Februarie 2021
Raven Sad este o trupă italiană de rock progresiv din Tuscany care a lansat în perioada 2008 și 2011 albumele „Quoth”, „We are not alone” și „Layers of Stratosphere”, iar apoi s-a destrămat. Anul acesta, la inițiativa fondatorului Samuele Santanna și a lui Fabrizio Trinci, Raven Sad s-au reunit și, alături de Gabriele Marconcini, Marco Gerion și Francesco Carnesecch au lansat „The Leaf and the Wing”.
„The Leaf and the Wing” este un material de prog soft&visător. Încă din debutul albumului, melodia Legend 1# dispune de un sunet de chitară metalică, clară care stârnește pasiune, apoi cinelele și câteva bătăi zdravene instalează atmosferă pentru restul albumului.
În începutul „The Sadness of the Raven” clapele și chitară trec într-un plan secundar pentru a lasă loc unei linii grozave de bass, apoi chitara și vocea caldă își fac intrarea și rămân în prim-plan de-alungul compoziției. Vocea lui Gabriele Marconcini și orga lui Fabrizio Trinci mi-au amintit de Carpet Crawlers de la Genesis, de vocea lui Peter Gabriel și de ambiența generală a melodiei. Colorbox și Approaching the chaos sunt alte două melodii care îmi plac foarte mult – eclectice, cu chitară, părți simfonice și elemente de jazz rock.
Cult Of Luna “The Raging River”
Țară: Suedia
Gen: Progressive/Post Metal
Casă de discuri: Red Creek
Dată de lansare: 5 Februarie 2021
Descriam în 2019, odată cu lansarea „A Dawn to Fear”, trupa Cult of Luna ca aparținând unui post-rock înnobilat cu voci death ‘n black, la această afirmație aș adăuga post metal atmosferic, sintetizatoare și elemente gotice, căci pe toate acestea le auzim pe noul EP „The Raging River”.
Deși „The Raging River” are o durată de doar 38 de minute, este o delectare muzicală și mai mult decât atât o surpriză pentru fanii Cult of Luna. Pentru că, pe lângă exercițiul de putere de pe Three Bridges, What I left behind și I remember, avem parte și de o melodie catifelată, mângăiată de o voce precum a lui Leonard Cohen sau lui Tom Waits, care își face loc printre vocile guturale. Ideea de a colabora cu Mark Lanegan pentru Inside of a Dream mi-a amintit instaneu de mișcarea pe care au făcut-o Watain în 2013, pe albumul „The Wild Hunt”, cu piesa They Rode On. Suberb.
O altă asemănare cu trupe de metal extrem o pot face ușor la What I left Behind, aici riff-ul legănat mă face să fredonez Accuser/Opposer de la Marduk. Avem voce black metal, avem ritm de doom și o atmosferă spooky. În concluzie, acest EP are toate condimentele necesare pentru o audiție diversă, complexă și incitantă.
God Is An Astronaut “Ghost Tapes #10”
Țară: Ireland
Gen: Post Rock Instrumental
Casă de discuri: Napalm Records
Dată de lansare: 12 Februarie 2021
Uniți sub umbrela God is an Astronaut în 2002, quartetul irlandez de post-rock împlinește aproape 10 ani de activitate cu fix 10 albume la activ, caracterizate de un stil direct și alert, popularizat de muzică electronică și space rock atmosferic. All Is Violent, All Is Bright (2005) este considerat în general chintesența discografiei God is an Astronaut, dar și albume mai recente precum apocalipticul „Helios | Erebus” (2015) sau melancolicul „Epitaph” sunt materiale excelente. „Ghost Tapes #10” nu face excepție, este cel mai heavy album GIAA și împărtășește câteva elemente cu trupe de post metal precum Cult of Luna, Russian Circles sau Pelican.
Adrift deschide Ghost Tapes #10 într-un mod feroce, cu sunete ascuțite de chitări, disonanțe și riff-uri grele. Este o melodie intensă, sonică, dar această frenezie se stinge ușor la jumătate, când intervin sunete line de chitară și de cinele răsfirate. Burial, Spectres și Fade sunt caracterizate de mișcare, intensitate și o multitudine de elemente heavy, rapide sau disonante. În același timp, Burial și Barren Trees au un numitor comun – pianul și doza de melancolie de care sunt străbătute, cea de-a doua un pic mai mult decât prima.
Barren Trees este una dintre cele mai frumoase și înduioșătoare melodii de pe Ghost Rapes #10 și-mi aduce aminte de vibeul lansat de Alcest pe albumul „Spiritual Instinct”. Luminous Waves are un titlu foarte sugestiv pentru calmul și luminozitatea conținute în muzică, un sfârșit perfect pentru un album maiestuos.
Comentarii recente