Despre Riverside și alte câteva trupe poloneze se poate spune că reprezintă o continuare firească a ceea ce a început cu succes în anii ‘70 să fie progul polonez. Însă ei reprezintă mai mult decât atât. Și de ce ar fi așa?!
Păi să vedem… A fost odată ca niciodată…
A fost în Varșovia anilor 2001, o întâmplare fericită, în care un grup de tineri entuziaști, membri până atunci în trupe de death / heavy metal, au fost aduși la un loc printr-un concurs de împrejurări, iar magia s-a întâmplat. Chimia și-a făcut treaba, înglobând molecule de Floyd, Thrash Metal, Dead Can Dance, Dream Theater sau Radiohead într-un amestec nou de arome, familiare și cu toate acestea extrem de fresh. Rezultatul: Riverside. Un nume care a luat lumea progresivului anilor 2000 prin surprindere, cucerind etapă cu etapă și scenă cu scenă.
Out Of Myself, apărut în 2003, a fost considerat cel mai bun debut în numeroase reviste și pe numeroase site-uri dedicate progresivului. Second Life Syndrome, apărut în 2004, ocupă un strălucit loc 62 în topul celor mai bune albume prog all time (Prog Archives top 100). Rapid Eye Movement, apărut în 2007, le-a asigurat un binemeritat loc în mai toate topurile de prog din Europa și Statele Unite. Faptul că, după această lansare, au fost trupa alături de care Dream Theater au ales să-și susțină turneul european nu a fost decât o consecință firească. Muzica lor a evoluat, în direcții uneori neașteptate, alteori pur și simplu au ales să experimenteze arealuri de care ceilalți s-au ferit, preferând calea siguranței.
Însă în 21 februarie 2016, inimaginabilul se produce iar Piotr Grudzinski moare în urma unui atac de cord. Cel care a fost în deseori comparat cu Gilmour pentru muzicalitatea liniilor de chitară a lăsat Riverside în situația de a contramanda totul și de a încerca un reset. Și părea că povestea se va termina subit și absurd. Însă…
Eye of Soundscape, apărut post-mortem, a fost un experiment în materie de sonorități și un artificiu pentru a vedea o posibilă direcție artistică. Însă înlocuirea unui chitarist de calibrul lui Grudzinski nu avea să fie deloc o sarcină ușoară; și de parcă acest lucru nu ar fi fost suficient, relația strânsă dintre membrii de până atunci Duda, Łapaj, Kozieradzki și Grudzinski, a adăugat poate cel mai greu obstacol: înlocuirea golului lăsat de dispariția unui prieten. În 2017, trio-ul anunța că va continua în această formulă pentru o vreme și-l va coopta pe Maciej Meller (Quidam) ca și chitarist pentru turneele programate în acel an. An în care Riverside a concertat și la noi la Sibiu – Artmania. A fost un concert reușit, însă atmosfera rece din interiorul trupei nu a putut fi mascată. Meller a părut atunci acel “invitat” chemat pentru a suplini un rol. Calibrul lui de instrumentist foarte bun l-a ajutat sa își facă foarte bine treaba, însă integrarea în formula Riverside părea incertă. Noi am apreciat la unison atât prestația lui, cât și faptul că Riverside a ales să meargă mai departe.
Și iată cum, la finalul lui 2018, suflarea progresistă primește un album cât o poveste: Wasteland. Pentru toți fanii trupei și nu numai, acesta a fost semnalul că proiectul acesta va continua și nu oricum. Va continua frumos. Cu Meller implicat ca și guest pe câteva piese și cu întregul arsenal de compoziție atât pe partea de bas cât și chitară, lăsat în sarcina lui Mariusz Duda, acesta a arătat că rolul de lider al acestei trupe este unul pe deplin meritat. A urmat apoi în 2019, turneul de promovare Wasteland, ocazie cu care i-am revăzut în România. Riverside avea să aducă pe scenă o altă poveste: povestea unei reveniri la viață – la viața artistică și la formula de cvartet. Deși anunțul oficial avea să se producă mai târziu, Maciej Miller a fost de această dată magistral și perfect integrat, iar personal am avut sentimentul că este doar o chestiune de timp până când acceptarea lui va fi una totală. Totul a devenit public și o certitudine la inceputul acestui an. Ar fi trebuit să îi vedem live în martie, atât la București, cât și la Cluj. N-a fost sa fie.

Însă Riverside ne propun o întoarcere în acel an, 2017, un an cu o încărcătură emoțională aparte și un an hotărâtor pentru destinul lor: Lost’N Found in Tillburg. Concertul face parte din turneul susținut în 2017 în Europa, iar locația, una aparte pentru acustica sa, a devenit deja un punct de referință pentru lansările live, la fel ca amfiteatrul de la Plovdiv sau Royal Albert Hall.

Concertul surprinde toată această stare care balansează între nostalgie și durere, între optimism și incertitudine. Playlistul face un tur de forță prin întreaga discografie de până atunci, aducând la viață, într-o interpretare inedită, unele dintre cele mai bune piese ale trupei. Sunetul este curat, orchestrațiile ușor modificate față de piesele înregistrate pe albumele de studio, însă dincolo de toate, este un exercițiu al aducerii aminte, al unui moment în care perseverența și talentul au putut trece mai departe peste o mare pierdere. Recomand acest album tocmai din perspectiva spectatorului care în 2017 a avut pe față, la sfârșitul concertului, o lacrimă amară și una de bucurie imensă. Acest material a reușit să mă transpună aproape instantaneu în starea pe care am avut-o la finalul acelui concert.
Riverside sunt dovada stăruinței și perseverenței. Poate și a faptului că, uneori, miracolele se mai întâmplă. Curajul de a aduce în atenție un concert din cea mai grea perioadă a trupei, este modul în care ei arată că au înțeles pe deplin dictonul: “ce nu te omoară, te face mai puternic”.
Comentarii recente