Faza de atașare
Răzvan: Am început să fiu atent la Haken acum vreo 5 ani. Urma Night of the Prog-ul din 2015, cea de-a zecea ediție a festivalului, prima pe-atunci pentru mine. Haken era una dintre formațiile de pe afiș relativ necunoscute mie, anii 2010-2015 fiind o perioadă în care nu am consumat prea mult progmetal. Am ascultat cele 3 albume, i-am văzut live, mi-au plăcut amestecul de classic prog și progmetal, precum și inserțiile jazz și a la Gentle Giant de pe Cockroach King, iar pe final i-am încadrat undeva în zona formațiilor „faine și-atât“. A urmat Affinity, i-am văzut live la Artmania (cu tot cu Baard pe The Architect), însă click am făcut abia cu Virus și mai ales cu ziua a patra de pe Cruise to the Edge 2019 și setlist-ul lor de cover-uri. Au urmat încă 4 concerte Haken în aceeași lună și am fost cucerit definitiv de acești regi ai progmetalului postmodern. Să vedem așadar ce ne oferă trupa pe noul său material, în acest annus horibilis 2020.
Cosmin: Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la „The Mountain“ mă gândesc că a fost The Path spre o trupă inițial inclasabilă pentru gusturile mele de-atunci. Din obișnuință, am luat-o de-a-ndoaselea, adică am ascultat discografia lor mergând înapoi cronologic, urmând ca după aceea să campez fericit în Affinity: aveam clar afinități comune și aceleași nostagii legate de tehnologia care-a lansat boom-ul anilor 80 în home computing. Bucuria avea să fie amplificată de împrejurarea neașteptată creată de Festivalul ARTmania, unde aveam să-i vedem pe scenă, în iulie 2018.
Marius: Pentru mine introducerea în universul Haken s-a făcut … cum altcumva decât legat de Dream Theater. Văzusem o declarație a lui Mike Portnoy că sunt „cea mai reușită versiune de prog metal a generației lor“ și în ciuda acestei formulări fără echivoc (formulări pe care în timp am învățat să le pun sub semnul rezervei), am zis că e musai să vedem ce știu. Și trecând de la „Aquarius“ la „The Mountain“, ultimul album la momentul respectiv, am remarcat un progres dincolo de orice dubiu la toate capitolele, cu fiecare album lansat. Am rămas de atunci încredințat că sunt o trupă extrem de solidă și cu un potențial imens. Însă personal nu am asociat vreunul dintre albumele lor cu secțiunea genial (cum am făcut de exemplu cu „Second Life Syndrome“ de la Riverside — asta ca să justific declarația de mai sus). Direcția trasată de Vector a fost pentru mine un balans între agonie și extaz, zonele foarte încărcate de sunete din zona electro nefiindu-mi deloc la îndemână. Chiar și așa, aprofundând puțin tematica, grafica și versurile, nu poți să rămâi indiferent la versatilitatea acestui grup, la desele pendulări între stiluri, trimiterile către celelalte albume, alegoriile prezente la tot pasul și mai ales la o interpretare fără cusur.
Corina: Pentru mine muzica Haken a trecut inițial printr-o fază de acomodare începută cu albumul „Affinity“, unde instrumentalul mi-a plăcut enorm, însă timbrul lui Ross Jennings a avut același efect pe care o are vocea lui James LaBrie ascultată pentru prima oară: ori te îndrăgostește de ea, ori nu-ți place și pace. După încă 2 încercări eșuate a venit timpul doctorului vindecător: melodia The Good Doctor. Mi-a trezit apetitul pentru muzica Haken și interesul pentru „Vector“, noul album de la acel moment. După audiție, am luat toată discografia la rând și nu am putut să nu observ că vocea lui Ross a devenit mai bună de la album la album: se susține mult mai bine, e mai consistentă, mai plină, versatilă și flexibilă. Progresul se observă fără îndoială și pe „Virus“.
Faza de integrare
Răzvan: Despre conceptul Vector-Virus și multe alte subiecte ne-a vorbit însuși Charlie Griffiths în aprilie, în plină carantină, la primul podcast ProgNotes cu invitați:
Pe scurt, binomul Vector–Virus funcționează ca un origin story al personajului omonim din Cockroach King, populara și mult-iubita melodie de pe The Mountain. Ca urmare, nu avem doar un arc narativ, ci o multitudine de referințe muzicale, motive repetate, citate din albume și melodii precedente. Totul înspre a întregi story-ul Cockroach King, punct central al mitologiei Haken. Dar funcționează conceptul, sau e vorba doar de o serie de episoade alăturate într-o tentativă de a crea un tot unitar?
Cosmin: Pentru mulți Vector a fost o doză super-concentrată și foarte rafinată de metal progresiv la capătul căreia majoritatea au exclamat: „Doar atât?!!“ Sentimentul că Vector cere o continuare, că e prea puțin, că nu e decât preambulul unei povești ce se cere continuate a fost întărit de indiciile și aluziile care deja au devenit deliciul fanilor. Iar înclinația pentru interpretări și conexiuni care mai de care mai suprinzătoare a condus la ideea unui univers tematic — Hakenverse — ce cuprinde întreg output-ul muzical al purtătorilor torței Progului modern, cu o vorbă a carismaticului și omniprezentului Mike Portnoy. Virus a venit, așadar, să confirme bănuiala și să satisfacă așteptările, corolar vizitei la Mountview Institution și concluzia parcursului narativ început pe Calea de la picioarele Muntelui.
Faza de infectare
Răzvan: După mine, funcționează. În ciuda titlului ușor deconcertant pentru anul în curs, Virus vine ca o continuare naturală a lui Vector și o punte de legătură înspre Cockroach King. Muzical, avem același progmetal cu puternice influențe djent de pe albumul precedent, dar și revenirea manierismelor optzeciste, fie prin sintetizatoarele din zona synthpop sau chitările ce amintesc câteodată de Fripp-Belew și Crimsonul acelor ani.
Invasion ar fi fost cel mai probabil hitul prog al anului, dacă titlul nu îi revenea deja senzaționalei Corazon a celeilalte formații a lui Ross Jennings, Novena. Ross care, la fel ca Ray Hearne, își atinge un nou vârf de formă pe noul album. Textele și liniile vocale ale sale contribuie, și ele, la faptul că Virus va ocupa, după sedimentarea elementului de noutate, un loc aparte în cadrul întregii discografii Haken:
Ar mai fi multe de spus despre noul album, despre suita de 17 minute și 5 melodii Messiah Complex, despre nenumăratele referințe la melodii precedente presărate de-a lungului albumului, despre lățimea de bandă a albumului, de la liniștea lui Canary Yellow la agresivitatea lui Prosthetic, despre microcosmosul din Carousel, dar o sa îi las și pe colegii mei să vă încânte cu câteva vorbe despre acest nou produs al trupei. Pentru mine, Virus sumarizează unde a ajuns Haken acum și, în același timp, sintetizează de unde a plecat.
Cosmin: Probabil că, din motive care merg dincolo de subiectul acestor rânduri, nota dominantă în care percep „Virus“ este nostalgia. Paradoxul este că, în ciuda mulțimii de referințe și reverențe pe care albumul le face trecutului, acesta nu e deloc lipsit de prospețime sau maturitate și, nu în ultimul rând, de complexitate. De la riff-urile abrazive și catchy ale piesei ce deschide albumul, în care reverberează thrash metal-ul anilor 80, până la antractul Canary Yellow, ce prefațează complexa contrucție epică Messiah Complex, nu poți scăpa de sentimentul că ești prins într-un multivers narativ care alternează și antrenează planurile într-un carusel. Acesta se învârte nebunește în jurul nodului gordian pe care Ectobius Rex / Cockroach King ne privește din turnul de fildeș cum ne chinuim să-l descifrăm.
Marius: Nu e de mirare, că spre deosebire de Răzvan și Cosmin, eu am fost mai sceptic în privința noului material și am așteptat să ascult întreg materialul (nu am văzut decât unul dintre single-urile lansate). Tocmai ca să pot judeca totul ca un întreg, cu toate detaliile pe masa. Cu frazele muzicale proaspăt în minte, cu Vector reluat ca nu cumva ceva să fi fost memorat greșit (mi s-a mai întâmplat), pot spune că Virus îmi place mai mult decât Vector, deși ambele sunt două fețe ale aceleiași monede. Detașarea stilistică, deși una subtilă față de „Vector”, nu abandonează rețeta de succes de până acum a britanicilor.
Nu am putut să nu remarc anumite ecouri din universul lui Devin (nu cred ca e întâmplător, având în vedere că au avut turneu împreună), dar și anumite elemente de djent mult mai rafinat, mai melodic și aș zice chiar mai uman. „Virus” este un album care va face întotdeauna apel la totala atenție a ascultătorului, îl va provoca să îl descopere în timp și îi va solicita imaginația pentru infinitele posibilități de interconectare a mesajelor. Carousel și Messiah Complex sunt preferatele mele de pe acest nou material discografic. Sunt construite genial, într-o manieră în care singurul vaccin, rămâne butonul de repeat.
Corina: De la ultima întâlnire cu doctorul am nevoie tot mai des de un vaccin. Cred în virus și în Hakenverse, dar nu sunt convinsă de schema de tratament: „And to eliminate the silence; I calculate to cure the virus; A panacea for the poison; the solution is wrong.“ — The Architect. Când se va descoperi un vaccin eficient? Va fi Rex doctorul salvator, va fi „Affinity“ proiectul muzical menit să încheie cercul poveștii și să salveze omenirea de la „Virus“? Cu siguranță răspunsurile se regăsesc în muzica Haken și în imaginația ascultătorilor.
Până la vaccin însă, tratăm simptomele astfel: celor cinci faze ale contaminării Messiah Complex (Ivory Tower, A Glutton for Punishment, Marigold, The Sect, Ectobius Rex) le revin cinci faze de tratament: o găleată de riff-uri, o pastilă cu blast beat-uri, dar și o injecție cu pasaje cu trimiteri nostalgice. Tehnica și profesionalismul medical combinate cu dinamica unui mediu spitalicesc ajută pe timp de zi, însă noaptea ne lăsăm purtați de speranță, într-un carusel de stele cu Only Stars și Carousel. În altă ordine de idei, Prosthetic și Invasion sunt preferatele mele poate pentru că sunt percepute din perspectiva unui bolnav incurabil de Haken. Muzica trupei mi-a cerut un deget de simpatie, dar mi-a luat o mână întreagă și mi-a invadat sufletul.
Faza de recombinare
Răzvan: Acum că povestea noastră pare să aibă un final, iar legăturile Hakenverse-ului par din ce în ce mai strânse, întrebarea care se impune, citându-l pe Fish în White Russian, este: Where do we go from here?
Cocktail-ul Haken al ultimilor zece ani și-a atins, după mine, apogeul. Rețeta de progmetal cu elemente optzeciste și djent și-a îndeplinit obiectivul. Încotro se vor îndrepta băieții? Vom vedea viraje mai înspre pop, înspre jazz, înspre elemente avangardiste? Eu, unul, voi fi prezent și abia aștept să primesc răspunsul la această întrebare. Până atunci: Welcome to the Hakenverse!
Haken – Virus apare pe data de 24 iulie 2020. Detalii despre variantele audio disponibile puteți găsi aici.
Comentarii recente