Molitoth “The Tribunal”
Țară: USA
Gen: Rock Progresiv Atmosferic
Dată de lansare: 26 Iunie
Dark prog fresh de vară? Yes, după proiecte precum A Light Within și Sisters Of…, Kyle Brandt decide să o ia pe cărarea solitară și să creeze muzică sub numele de Molitoth. Cu simptomele emoționale ale muzicii depresive compuse de Steven Wilson, atmosfera apăsătoare din universul Katatonia și soundul în buclă, specific A Perfect Circle, „The Tribunal” defilează mândru printre albumele lunii.
Pe întreg albumul „The Tribunal”, Kyle Brandt hipnotizează cu diferite voci, printre care și cascade de murmure produse în stilul lui Maynard Keenan. Confessional Lock este un astfel de exemplu, melodia se remarcă prin chitări care se întind de-a lungul peisajului sonor și prin efortul vocal al lui Kyle care transcede talentul, puterea și controlul vocal.
Într-o notă mai sensibilă, Self Reflection debutează cu un pasaj de pian și reprezintă la propriu un moment muzical de reflecție personală. 4:36 de minute cu pasaje polișate de chitara post-rock și de vocea Bowie-like, lasă impresia ascultătorului de tranzit, de-o călătorie cu trenul pavată de imagini interioare, emoții și gânduri. „The Tribunal” este gândit de Kyle Brandt ca un drum al autocunoașterii împrejmuit de influențe post punk și de progresiv și merită ascultat integral fără excepție.
MOLITOTH online:
https://www.facebook.com/Molitoth.Audio/
https://open.spotify.com/artist/134aamSM86L1vbYZOuQrsV
Long Distance Calling “How Do We Want To Live?”
Țară: Germania
Gen: Post Rock/Metal Instrumental
Casă de discuri: InsideOut Music
Dată de lansare: 26 Iunie
Comparați cu trupe precum Mogwai, Red Sparowes, Porcupine Tree și Godspeed You! Black Emperor, Long Distance Calling a luat viață în 2006, sub crezul conform căruia post-rock-ul și muzica în general, nu ar trebui să lase loc de reguli. Genul acesta de abordare se poate observa ușor în alegeri precum cooptarea vocalistului Marsen Fischer pentru realizarea materialului „The Flood Inside” (2013), adăugarea de beat-uri braziliene pe acesta etc.
Cel de-al optelea album din discografia „Long Distance Calling” vine să întărească ideea de inovație, astfel muzicienii renunță la voce, nu și la voice samples, exceptând o singură piesă – Beyond Your Limits, și se axează pe partea de instrumental, pe tonalitate, texturi, straturi și atmosferă. Și pentru ca totul să fie și mai interesant, „How Do We Want to Live?” este un album conceptual care are ca temă principală inteligența artificială.
Pe piesa Hazard, tema science-fiction este scoasă în evidență prin sample-uri vocale care fac referință la A.I. și potențialul pericol pe care îl prezintă pentru umanitate. Pe „Immunity”, instrumentația relevă modul în care efortul uman împreună cu experimentarea de natură mecanică, pot fi îmbinate pentru a produce muzică. Pentru videoclipul piesei „Voices” trupa și regizorul și-au dat seama cum să reprezinte vizual pericolul unui om care dezvoltă o relație romantică cu o ființă de inteligență artificială.
Muzica de pe „Voices” este foarte melodică, iar trupa include un pasaj de chitară care emulează sunetul unei voci robotice care geme pasional. Intensitatea crește pe măsură ce trupa cântă din ce în ce mai agresiv, până când melodia atingă punctul culminant, la fel ca acțiunea din videoclip. Indiferent dacă o melodie de pe acest album începe cu un arpeggio de chitară indie-rock, precum „Hazard” sau cu un sintetizator pulsatil ca în „Voices” sau „Immunity, aceasta va exploda curând într-un crescendo plin de emoție.
LDC online:
https://www.facebook.com/longdistancecalling/
https://linktr.ee/longdistancecalling?fbclid=IwAR3knTpsi_LVPBfqQ3A_RJOAOnjebP4oHcgskUOkBG6ghSwTtoefhg1sDS4
Airbag “A Day at the Beach”
Țară: Norvegia
Gen: Rock Progresiv
Casă de discuri: Karisma Records
Dată de lansare: 19 Iunie
Norvegienii de la Airbag nu au forțat niciun moment lucrurile, totul a decurs firesc, din 2004 când cinci colegi de școală cu gusturile muzicale asemănătoare au decis să înființeze acest proiect, până la compunerea celui mai recent material, „A Day at the Beach”. Airbag nu se zbate să scrie muzică și se simte că „A Day at the Beach” curge în mod natural, ca un râu. Nu încearcă să demonstreze nimic, pentru că discografia, compusă din 4 albume și 2 EP-uri este una suficient de puternică pentru a merge mai departe cu muzica lor, să evolueze, să progreseze.
Un lucru interesant care atrage atenția asupra trupei sunt vocile calme, care amintesc ocazional de Anathema. Dacă Anathema aveau Untouchable (Part 1) și (Part 2), Airbag au A Day at the Beach (Part 1) și (Part 2). Machines And Men este tipul de melodie pe care Steven Wilson și-ar fi dorit să o compună pentru Porcupine Tree. Iar influențele floydiene sunt și ele ușor de auzit pe „A Day At The Beach”, în aceeași măsură cu elementele electronice din anii 80 și influențele new-wave.
Muzica pare simplă la început, dar după ce asculți de mai multe ori, poți înțelege că orchestrațiile inteligente ale melodiilor sunt principalul avantaj al albumului. Nu am găsit nicio linie de bas acolo unde nu este nevoie de ea și nici un solo de chitară acolo unde muzica este deja aglomerată. Alegeți o locație goală: Vadu, Tuzla sau Gura Portiței și bucurați-vă de o zi lungă la plaja cu Airbag!
AIRBAG online:
https://www.airbagsound.com/
https://www.facebook.com/airbagsound/
Caligula’s Horse “Rise Radiant”
Țară: Australia
Gen: Metal Progresiv
Casă de discuri: InsideOut Music
Dată de lansare: 22 Mai
Australienii de la Caligula’s Horse sunt relativi noi în lumea prog metalului, au debutat cu „Moments from Ephemeral City” (2011) și au reușit să rămână omniprezenți cu albumul „In Contact” (2017). Acum, noul material „Rise Radiant” promite să facă trupa și mai vizibilă pe harta prog.
Soundul „Rise Radiant” este caracterizat de o însuflețire exteriorizată fără reținere și de o muzicalitate caleidoscopică, numai bun de ascultat în vârf de munte vara asta. Piesa Valkyrie este în sine o culme pentru album, a fost prima piesă pe care am avut ocazia să o ascult și sunt de părere că reușește să capteze vibe-ul întregului materialul. Oceanrise aduce oceanul la picioare ascultătorilor odată cu cea mai unduitoare linie melodică și cel mai emoționant solo de chitară, însă îi ridică pe noi culmi de fiecare dacă când falsetul lui Jim Grey intră în scenă. Câteodată, pe Valkyrie și Oceanrise instrumentele trec instant de la sunetul distorsionat la cristalin și curat, încât tot drumul un picior rămâne pe stâncile muntoase și unul în apa și nisipul fin al mării.
Pe Slow Violence loviturile de tobă se îmbină cadențat cu dicția vocalistului și cu versurile compuse special cu acest efect în gând. Fiecare notă este gândită pe „Rise Radiant”, nimic nu e întâmplător, chiar dacă albumul nu este unul conceptual și melodiile nu se completează una pe alta, execuția e atât de bună încât luate și individual, melodiile formează un tot strașnic.
CALIGULA’S HORSE online:
https://caligulashorse.com/
https://www.facebook.com/caligulashorseband/
Pattern-Seeking Animals “Prehensile Tales”
Țară: USA
Gen: Rock Progresiv
Casă de discuri: InsideOut Music
Dată de lansare: 15 Mai
Omul este un animal în căutare permanentă de tipare în muzică, pentru că muzica este un element care îl întoarce mereu la origini, la primitiv. Astfel a luat naștere și proiectul Pattern-Seeking Animals, din dorința membrilor Spock’s Beard de a avea mult mai multă libertate de exprimare, de a se dezlănțui în căutarea propriei identități. Așa s-a și întâmplat cu primul material selftitled, „Pattern-Seeking Animals” (2019), care deși pendula ca sound între Spock’s Beard și Flower Kings, își găsea mereu elementul de originalitate&echilibrul.
În continuare PSA compun ce simt și reușesc să transforme un hibrid al dintre progul aniilor 70 și cel al anilor 80, cu instrumente neconvenționale, suite și pasaje epice, în „Prehensile Tales”, un album cât se poate de modern și de actual, cu melodii precum Here in my autumn, Elegant Vampire sau Why don’t we run.
Here in my autumn este ancorată-n sunete de clape, flaut și piccolo și scăldată în melancolie cu ajutorul violonistei de origine indiană, Rini. Vioara cordă piesei un vibe prezent de asemenea și pe balade semnate de trupe precum Kansas. Inserțiile de sintetizator, solo-urile de chitară, dar și bass-ul pronunțat prezent la mijlocul melodiei, contribuie cu măsură la dinamica acesteia, iar refrenul catchy este trucul compozițional care nu dă niciodată greș.
Pe Elegant Vampire basistul trupei, Dave Meros este plasat în centrul atenției, iar instrumentele cu corzi sunt integrate cu inteligență. La fel se întâmplă și pe Why don’t we run, care posedă influențe asiatice și orientale. De parcă o bucățică din celebrul soundtrack produs de Ennio Morricone, „The Good, The Bad, the Ugly” ș-ar fi găsit locul pe „Prehensile Tales”.
PSA online:
https://www.psanimals1.com/
https://www.facebook.com/psanimals1/
Cryptex “Once Upon A Time”
Țară: Germania
Gen: Rock Progresiv
Casă de discuri: Steamhammer
Dată de lansare: 8 Mai
Trupa nemțească Cryptex s-a format în 2011 și are la activ trei materiale foarte generoase: EP-ul „Even Nature Will Be Thrilled” (2008), albumul de debut „Good Morning, How Did You Live?” (2011) și recentul „Once Upon A Time” lansat în mai. Deși inițial au început ca un trio pe muzică primau clapele lui Simon Moskon și a sa voce concisă până de curând, odată cu noul material și alăturarea toboșarului Simon Schröder, sound-ul a început aibă o bază heavy rock, peste care s-au adăugat elemente simfonice de claviatură.
Muzica de pe „Once Upon A Time” este heavy, cinematică, dar personală, biografică, sentimentală. Cinematică pentru că este în continuă mișcare, ca exemplu pe Bloodmoon pianul este elementul central, el dă tonul și strigă „acțiune”, marchează fiecare scenă și spune „stop” la final. Tot clapele sunt cele care deschid piesa Haunted, dar numai pentru a preda ștafeta chitării cu ale sale riff-uri. Melodia are influențe de heavy power în genul Avantasia, iar Simon Moskon face dreptate acestei comparații, prin munca excelentă pe care o depune.
CRYPTEX online:
http://www.cryptexmusic.com/
https://www.facebook.com/cryptex.band/
Comentarii recente