Sunt zile și zile. Zile în care stai ca prostu’ și te uiți cum unii își pierd vremea cu tot felul de teorii ale conspirației, alții stând cufundați până în gât pe tot felul de platforme de socializare și alții care nu mai pot domnule de bine și stau cât îi ziua de lungă atârnați de căști cu tot felul de sunete care mai de care mai ciudate. Lumea e un loc trist din când în când și toți ne facem de lucru în cele trei ipostaze … Să nu-mi ziceți că nu conspirați, că nu vă cred.
Dar mai sunt și un altfel de zile. Unele în care ai chef să descoperi lucruri noi, să asculți glasul rațiunii și să te întrebi, cum se face domnule împărțirea asta; eu de câțiva ani buni, mă tot minunez, tot ca prostul, de unde și până unde au unii atâta talent și îl mai și arată cu brio lumii întregi. Exact așa. De unde au domnule polonezii atâta prog și atâtea trupe de mai că-ți vine să crezi că la ei tot la a treia poarta zace un pui de Gilmour sau câte un percuționist de meserie?!
Întotdeauna există și ceva plauzibil, explicabil și dincolo de orice comentariu, evident pentru oricine nu se mulțumește cu teorii sau conspirații. Și de regulă, tot istoria (și istoriile) ne arată și calea cea dreaptă și ne pun în lumină, Adevărul. Adevărul că au existat încă din anii 60!! câțiva exponenți de vază în istoria progului polonez și nu mă refer aici la nume cunoscute doar la ei sau recunoscute doar de ei. Dintre precursorii a ceea ce astăzi numim scena de prog poloneză, o sa spun doar că SBB și Czeslaw Niemen (mai pe scurt Niemen) sunt două dintre numele mari, pe care istoria progului (și nu numai) le-a reținut pentru posteritate. Cu voia dumneavoastră, o să ne aplecăm puțin peste opera și activitatea lui Niemen, un pionier pentru stiluri ce aveau să se cristalizeze abia spre mijlocul anilor 70.
Sursa : Grażyna Rutovska, Archiwum Grażyny Rutowskiej
Născut la 16 februarie 1939 în Stare Wasiliszki (astăzi Belarus), Czeslaw Niemen avea să dărâme bariere dintre cele mai solide, atât ca exprimare artistică cât și ca abordare personală a unei vieți artistice. Atât omul, cât și artistul, lucru mai rar și atunci, ca și acum, s-au ridicat cu mult deasupra timpurilor și au adus un suflu nou, dar și un prestigiu aparte scenei de prog poloneze. Avea să deschidă unul din faimoasele concerte ale deja celebrei Marlene Dietrich în Varșovia în 1964, și chiar să îi inspire acesteia una dintre melodii, artista fiind impresionată de registrul vocal aparte, dar și de sonoritățile inedite care însoțeau partiturile de voce. Ca orice personalitate puternică, a marcat în Polonia și începutul unei mișcări anti-sistem, piesa “Dziwny jest ten świat” (Strange is the world – ca să vezi curiozitate, se potrivește parcă mai bine astăzi), apărută pe albumul de debut din 1967 omonim, având ca și sonorități elemente de blues de peste Ocean. Ea va cunoaste în 1972 și o variantă în engleză, una dintre puținele cu text în altă limbă decât poloneza – una dintre barierele sfărâmate de care vă spuneam; Niemen are meritul de arăta celor de după, că muzica transcende limbajului, iar mesajul ei, poate fi receptat corect și integral, dacă este transmis cu pasiune. Stilul său avangardist și nonconformist, au atras evident și atenția conducerii vremurilor, însă și aici, a reușit să se impună și să fie mai degrabă un element tolerat și nu unul persecutat, fără a face compromisuri. Muzica lui, ne propune un univers care oscilează între pop, soul, funk, rock, elemente etno, dar și elemente din zona avant garde, cu sonorități electro care aveau sa devină peste timp, sursă de inspirație sau chiar trenduri. Albumele sale, extrem de variate, vor asigura o călătorie nu întotdeauna ușoară prin lumea sunetelor, însă cu siguranță una inedită. Cei curioși să o descopere, vor descoperi un univers sonor alambicat și presărat cu multe provocări, însă nu mai puțin viu.
Din discografia sa, voi aminti ca și repere următoarele albume: Akwarele (1969) – un funk rock cu elemente de experimental, Niemen (1973) – art rock progresiv cu elemente de avant garde, Aerolit (1974) – experimental prog rock, sau Katharsis (1975) – un album cu multe teme abstracte inserate în compozițiile cu un aer deja foarte experimental. Prestatiile sale live alături de John McLuglin si Mahavishnu Orchestra, Charles Mingus sau cele în compania Jack Bruce Band, alături de câștigarea Festivalului Internațional de la Sopot în 1979, sunt dovada unui talent recunoscut internațional, de personalități marcante ale muzicii jazz sau rock. Fie că a compus muzică de film, rock, fusion sau avant garde, a pictat sau a făcut grafică pe calculator, Niemen a fost mereu cu un pas înaintea generației sale, inspirând artiști, promovând tineri și lăsând o mostenire importantă culturii poloneze.
Ca și recomandare personală, aș opta pentru un album ușor inteligibil ca și sonorități, însă extrem de sensibil și rafinat : Aerolit. Un mix de fusion cu latura rock predominantă, elemente etno reinterpretate, un ușor aer psihedelic și o doză fină de experimental, acest album este o bună oportunitate de a sonda universul acestui mare artist. Nu poate lipsi evident nici latura graficii discului, una deosebită, cu o apetență aparte pentru memoria vizuală a curioșilor.
Niemen s-a stins la 17 ianuarie 2004, lăsând o activitate artistică remarcabilă și un model de demnitate și curaj. Dacă astăzi sonorități din lumea progului polonez vă încântă și vă determină să cumpărați bilete, sau poate vă creează angoase și întrebări fără răspuns, probabil că cineva, a conspirat cândva demult, in vremuri deja apuse ca numele mari de astăzi să aibă rădăcini adânci. Lor le suntem astăzi, încă o dată recunoscători, pentru că nimic nu pare să fie chiar atât de întâmplător. Nici măcar conspirațiile.
Dig deep, dig harder, dig responsibly!
Comentarii recente