Există o idee preconcepută cum că unii s-ar pricepe mai bine la paste, alții la mașini și alții la parfumuri. Când vine vorba de muzica rock, prog în particular, ochii se îndreaptă cu seninătate către englezi sau americani, ca și când spațiului latin i-ar fi fost interzisă orice manifestare culturală în acest sens. Deși istoria muzicii clasice ne poate oferi nume consacrate, deși Scala din Milano e în continuare una dintre scenele cele mai mari ale lumii, deși San Remo a fost un festival celebru de pop, mai degrabă pentru generatia 50+ de astăzi, despre progul italian se știu destul de puține, și aș zice că într-un mod absolut nedrept.

Dar înainte de a rosti niște nume, e important de înțeles un context mai larg – cel socio-politic de la începutul anilor ‘70. După cel de-al doilea Război Mondial, Italia a abandonat ideea unei monarhii și a trecut la stadiul de republică, iar în anii Războiului Rece, a fost puternic susținută de către NATO. Toamna Fierbinte din 1969, una măcinată de nenumărate tulburări sociale care au culminat cu tentativa de separare a nordului de sud, a reușit însă să rupă complet Partidul Comunist (aflat la putere) de influența Rusiei, perioada anilor ‘70 fiind de fapt una de renaștere a țării și de readucere a ei în prim-planul economiei mondiale. În acest context, și influențele muzicale de la vest – psihedelicul american sau britanic, scena efervescentă a jazzului newyorkez, dar și elementele de classic rock din Marea Britanie -, dominau scena cvasi-obscură a rockului italian. După 1970 însă, o serie de trupe vor pune bazele unuia dintre cele mai ofertante subgenuri din aria Progului: Italian Progul. Premiata Forneria Marconi (PFM), Banco Del Mutuo Soccorso și Le Orme vor pune bazele acestui edificiu, un blend de rock simfonic, jazz, chiar și elemente ale marilor opere din clasicii italieni, suprapuse peste o tematică nouă, modernă și extrem de ofertantă din punctul de vedere al textelor. Peste toate, acea tehnică specială a belcanto-ului italian, acea aromă mediteraneană cu influențe atât de diverse. Lor li se vor alătura, la scurt timp, nume precum Il Bacio della Medusa, Osanna și multe altele, care, între 1971 și 1979, într-o paletă uimitoare de culori, vor exprima la superlativ spiritul latin al Italian Progului. 

Despre unul dintre ele este vorba și în articolul de astăzi: Il Paese Dei Balocchi. Un nume, inspirat de opera lui Carlo Collodi, care a activat pentru aproximativ 2 ani pe scena progresivului italian, în următoarea componență: Fabio Fabiani (chitară), Marcello Martorelli (bas), Sandro Laudatio (baterie și voce) și Armando Pavone (clape si voce). 

Albumul apărut în 1972, Il Paese Dei Balocchi, propune ascultătorului pasaje simfonice cu o perspectivă amplă și versuri care surprind, într-o notă ușor întunecată, tenebrele condiției umane. Deși versurile sunt în italiană, albumul a supraviețuit în memoria colectivă a ascultătorilor de prog și din afara peninsulei, dispărând însă pentru o foarte bună bucată de vreme în uitare. Aranjamentele muzicale sunt deopotrivă sensibile și înălțătoare, iar limba în care textele sunt cântate îți dau senzația că e vorba despre ceva mult mai optimist și nu despre niște caverne ale spiritului uman. Această radiografie mai prezintă o particularitate, anume aceea că planul simfonic este acela care mută într-o perspectivă mai largă aceasta reflecție, iar cel prog rock este asemeni unui microscop care vrea să analizeze în profunzime. Acest balans de planuri, dar și interpretarea deosebită fac din acest proiect, care nu a rezistat însă vremii, unul de excepție, care trebuie ascultat de iubitorii acestei muzici măcar o dată-n viață. El reprezintă deopotrivă și o incursiune în lumea acestui subgen de prog, în care veți putea auzi sonoritățile si particularitățile care l-au făcut celebru. 

Despre granzii care l-au pus pe hartă vom discuta mult mai pe larg în episoade următoare, pentru că merită aprofundați. Discografiile lor, foarte bogate și întinse până în zilele noastre, pot asigura suficient material pentru săptămâni întregi de recenzii. Despre ei, dar și despre alte trupe asemeni celei de astăzi, puțin mai încolo. Până atunci însă:

Dig deep, dig harder, dig responsibly!

Marius Honceriu

Marius Honceriu

Deși pedigree-ul nu anunța nimic spectaculos, am crescut cu potențiatori de aromă de metale, tratat de timpuriu cu vitamine de blues, mi-am întărit musculatura de adolescent rebel cu fusion și m-am pus în cap cenușă de Prog. La maturitate sper să îmi găsesc ceva de lucru ca să mă pot lua în serios. Musai cu sunete.

Leave a Reply