Glosar

… A fost cam pe vremea când The Beatles erau pop și The Rolling Stones scoteau câte 3 albume pe an, pe când egalitatea de sex era promovată de niște suedezi pașnici, când psihedelicu’ acapara tot mai mulți adepți pentru că lumea consuma liniștită iarbă fără nevoia vreunui trend de alimentație raw și purta ținute înflorate fără a fi considerată puerilă. Cam pe vremea aia în America, unii erau nemulțumiți de relația lor cu Vietnamul, deși mai erau nostalgici după trabucurile cubaneze, în Europa madame Thatcher lua măsuri nepopulare, Germania era ruptă în două, Marele Licurici voia să arate tuturor că spațiul e următoarea mare Rusie (da’ n-au avut curaj să trimită acolo decât un câine), iar binele și răul se invitau reciproc să ia loc și la noi pe Pământ. În așa circumstanțe, lumea avea nevoie de o atitudine pozitivă, de mai mult bine decât de rău, deși, paradoxal, parcă rezultatul era mai tot timpul maro. Și uite așa, teme celebre precum dragostea, viața cu aspectele ei mici care o fac dezirabilă, mica hârjoneală “platonică” dintre sexe, cultivau textele unor capodopere rock&roll, sau pop. Abba, Beatles si Elvis erau ZEI, iar la picioarele lor, o lume întreagă așeza leșinuri și petale de trandafir. Doar nostalgicii și neadaptații mai ascultau Ellington, Hooker sau Mozart.

    Și atunci, ca și astăzi, erau unii la care “zona de confort” nu le suna decât a lene și indolență. Mijlocul anilor ‘60 a adus o descătușare, un strigăt și o dorință de a schimba lucrurile: Hendrix, Doors, Santana, Joplin sau Jefferson Airplane, de-o parte a Atlanticului, Black Sabbath, Cream, Led Zeppelin, Deep Purple pe cealaltă parte, începuseră să conteste toate aceste clasamente și trenduri. Și de parcă doar această mișcare antisistem, numită rock, care oferea și o alternativă sustenabilă “Make Love Not War”, nu ar fi fost suficientă, un grup de elitiști, își propun să răstoarne lumea cu fundul în sus și să dovedească, odată pentru totdeauna, că muzica adevărată, trebuie să se ridice deasupra unui simplu meșteșug, sau a unor trenduri sau topuri. Și au botezat-o Prog. Progressive Rock. Și din acele zile, nimic nu a mai fost la fel.

    Denumirea i se trage din felul în care primele creații respectau o progresie, aidoma unei opere din muzica marilor clasici. Însă această structură a fost abandonată și adesea supusă schimbărilor, ajungând în timp, ca nimic să nu mai suporte șabloane. Textele au fost și ele din ce în ce mai complexe și mai apropiate artei poetice, cu mesaje criptate din ce în ce mai mult, tehnologia a inundat prin inovație studiourile de înregistrări, iar muzica în sine, a devenit din ce în ce mai elaborată, împrumutând din jazz armonii sau componente de ritmică; înglobarea altor genuri, amestecul cu acordurile simfonice, ritmuri de jazz, elemente de etno (sud americane / afro), pop, reggae, blues, funk sau R&B, toate acestea și-au găsit locul în noile creații. Virtuozitatea era un must-have pentru acest manifest, iar limita … părea de neatins. Aceeași schimbare de atitudine, se prefigura și în jazz: Swingul devenea Bop, iar structurile clasice, din ce în ce mai libere de constrângeri. Nume precum Davis, Coltrane, Brubeck, Evans, Monk, puneau bazele revoluției din aria jazz-ului. Și pentru că cele două lumi, nu puteau fi atât de disjuncte, mai târziu, în anii ‘70, fusionul va aduce pacea și va deschide noi orizonturi celor două genuri.

    Printre cei care vor pune bazele acestui nou curent, Progressive Rock, îi voi aminti aici pe cei care, mi se par a fi nucleul absolut al acestui curent: King Crimson, Pink Floyd, The Who, Yes, Emerson Lake & Palmer, Van Der Graaf Generator, Procol Harum, Genesis, Caravan, Jethro Tull, The Allman Brothers. Acestui nucleu, i-aș adăuga creații punctuale ale celor de la Rolling Stones sau Deep Purple. Începând cu anii ‘70, lor li se vor adăuga, într-o proiecție logaritmică, numeroase alte nume mari. Cu semnături stilistice foarte diferite, date de influențele diverse, era inevitabilă apariția unor subgenuri, care mai apoi se vor impune ca amprente specifice, uneori numele trupei, confundându-se cu genul respectiv. Pentru că uneori ordinea alfabetică e cel mai simplu criteriu, îl voi folosi în cele ce urmează, pentru a defini subgenurile de prog existente, într-un glosar care nu se dorește a fi decât o lumina în demersul pe care îl voi începe aici .

Art Rock Progresiv – Curent care se confundă cu noțiunea de Progresive Rock în general, definit printr-o construcție pe un fundament rock, utilizând o structură clasică a instrumentelor (chitare, bas, claviaturi, tobe), în care chitarele pot avea și secțiune ritmică dar nu și riff-uri. Delimitarea de Heavy Prog / Prog Metal este adesea foarte fină (în cazul unor trupe ca RPWL de exemplu), însă în general, acest termen este unul foarte generalist și cuprinde o paletă foarte largă, de la trupe cum ar fi Wishbone Ash (anii ‘70), până la Spoke’s Beard, The Flower Kings, Neal Morse Band, Millenium, Belive sau Quidam (în zilele noastre).

Avant-garde – Un curent atribuit în general artiștilor a căror nevoie de inovație și schimbare i-a dus de cele mai multe ori în teritorii complet atipice spațiului rock sau art rock conventional. Caracterizat de prezența unor sunete distorsionate, a unor aranjamente imprevizibile și neașteptate, sau a unor fuziuni de genuri extrem de diferite, poliritmi și niște semnături foarte complexe, acest curent este mai degrabă întâlnit în zona Jazz-ului și sinonim cu Free Jazz-ul. Înglobând și curente precum Zeuhl sau Rock In Opposition (RIO), acest subgen este unul dintre cele interzise neinițiaților. În spațiul rockului, Frank Zappa este exponentul principal al acestui curent.

Alternative Prog Rock – un curent relativ nou, în care elemente de rock alternativ sunt puse pe construcții mult mai complexe, de regulă în combinații cu elemente de art rock / simfonic rock. Tematica abordată, este una a actualității imediate, întocmai ca și curentul de alternative rock. Reprezentanți ai acestui subgen sunt The Black Noodle Project

Canterbury Rock – născut la jumătatea anilor 60 în Canterbury, Kent, Anglia, acest gen este caracterizat de aducerea în peisajul muzicii rock, a unor tonalități de jazz (basul înlocuit de contrabas, iar tobele cu un sunet mai apropiat sonorităților de swing / bop decât de classic rock sau hard rock), dar și a unor elemente de folk (celtice sau continentale). Exponenții primordiali ai acestui subgen au fost The Soft Machine și Caravan, însă acest curent a avut numeroși exponenți în decursul perioadei de efervescență a progului; amintim aici pe cei de la Gong, Hetfield and The North, Andy Summers, Gilgamesh, dar și faptul că în timp, anumite elemente psihedelice sau jazz au “distorsionat” acest curent, îndreptându-se fie înspre zona de avant garde, fie înspre cea de fusion.

Crossover Prog – subgen al progresivului, apărut în a doua jumătate a anilor 70, la inițiativa unor artiști ca Peter Gabriel, The Moody Blues sau Supertramp, caracterizat prin introducerea unor elemente noi de instrumentație, cum ar fi sintetizatoarele peste teme tradiționale de rock, interpretate cu o rigurozitate aparte, și integrând inteligent elemente ale muzicii pop. Astăzi, artisti ca The Pineapple Thief, Steven Wilson, Gazpacho sau Big Big Train (pe anumite albume) sunt portdrapelul acestui subgen.

Eclectic Prog Rock este un subgen în care multitudinea de genuri și stiluri abordate, precum și o varietate consistentă de sonorități, au făcut ca reprezentanții acestui subgen, să se afle mereu în zodia schimbării. Complexitatea temelor abordate, dar și constanța cu care și-au schimbat stilul de-a lungul carierei, au făcut din acest subgen, cel mai întâlnit după art rock. Inițiat de trupe precum King Crimson, Van Der Graaf Generator, Gentle Giant, SBB, preluat mai apoi de artiști precum Steve  Hackett sau Peter Hammil și adus în zilele noastre de trupe ca Beardfish sau Yuka and The Chronoship. Acest subgen este unul dintre cele mai complexe din lumea progului, însă celor care reușesc să îi dezvăluie tenebrele, li se deschide o adevărată lume de basm. 

Experimental Prog – este un subgen al Progresive Metalului, în care trupele mai noi, au încercat să aducă în prim plan sonorități aparte, atât de natură stilistică (sound nou, surprinzător dar și o tematică aparte), cât și ca structură a creațiilor (piesele nu respectă un tipar anume, au o notă serioasă de improvizație), anumite schimbări de stil regăsindu-se în cadrul aceleiași piese. Integrând și elemente de Avant garde sau post rock, este unul dintre cele mai largi (ca și accepțiune) dintre subgenuri. Promovat mai întâi de trupe precum Neurosis, Anathema sau Cult Of Luna, a evoluat mai apoi într-o direcție complet nouă și neașteptată sub paleta unor trupe ca Tool, Devin Townsend sau Leprous.

Extreme Prog Metal – tot un subgen al Progresive Metalului, în care sonoritățile mai dure ale unor stiluri extreme (death si black), au fost aduse sub cupola unor aranjamente complexe. Înglobând adeseori și elemente de simfonic, gothic, stoner sau chiar scandinavian folk, acest subgen a prins rapid la publicul nou, aflat în căutarea unor elemente de sofisticat în tematica specifică a celor două subgenuri amintite. Trupe ca Mastodon, Gojira, Baroness, Opeth (prima parte a discografiei), sau Ne Obliviscaris sunt exemple potrivite pentru acest subgen.

Folk Progul este unul dintre subgenurile cu rădăcinile în muzica anilor ‘60 a unor artisti ca The Birds, Bob Dylan, Joan Baez, Grateful Dead sau Simon & Garfunkel (în USA) sau Strawbs, The Pentangle sau Tyrannosaurus Rex (in UK), care pe lângă sonoritățile și temele folkului clasic, au adus rockului și elemente inedite de exprimare, prin introducerea unor noi instrumente cum ar fi flautul sau elementele acustice ale folkului. Desăvârșit mai apoi de trupe precum Jethro Tull (UK) sau Los Jaivas (Chile) sau Congreso, încorporând și elemente medievale în albume ale unor trupe precum Gryphon sau Jethro Tull, acest curent a ajuns în zilele noastre să fie utilizat cu măiestrie de trupe precum Spirogyra (fusion), Bela Fleck and The Flecktones (fusion) sau Big Big Train (pe cele mai reușite albume ale lor).

Fusion – un subgen care se referă la acele proiecte în care elementele de jazz se combină cu cele de rock. Atunci când proporția e mai mare la rock, e prog rock-jazz, invers e jazz-rock, ambele fusion. Început încă din anii ‘60, de către artiști din ambele tabere, Santana cu al său Abraxas dinspre rock, John McLaughlin, Al Di Meola sau Laurie Coryell dinspre jazz, acest curent a prins foarte repede atât în rândul granzilor de rock (Hendrix, Cream, The Soft Machine, Chicago), cât și a celor din jazz (Miles Davis, Herbie Hancock). Este unul dintre cele mai dinamice subgenuri, bucurându-se atât de rafinamentul aranjamentelor de jazz, cât și de forța și expresivitatea rockului.

Heavy Prog Rock (Heavy Prog pe scurt) este astăzi, un alt subgen al Prog Metalului. Important este să nu credeți că e vorba de un heavy metal mai elaborat, ci este vorba de un art prog cu influențe metalice, în partea de sound, particularitatea fiind aceea că prezintă riffuri și elemente de metal într-o proporție extrem de bine dozată, un entry level dacă vreți pentru zona de Prog metal (în termeni de duritate). Însă începuturile sale sunt tot în era de glorie a progului, început de trupe precum Atomic Rooster, Birth Control sau Rush și continuat în zilele noastre de proiecte precum Anekdoten, Porcupine Tree, Riverside sau RPWL.

Italian Prog este de fapt un simfonic prog cu o particularitate aparte: ariile marilor clasici (italieni în special) și-au găsit reinterpretarea, într-un context mai amplu în creațiile rock italiene ale anilor 70, dominate până atunci de influențele psihedelice și hard rock-ul britanic. O scenă extrem de efervescentă, cu nume importante care au rezistat trecerii timpului, precum Premiata Forneria Marconi (PFM), Le Orme, Banco Del Mutuo Soccorso, Quella Vechia, Il Baccio Della Meddusa, acest curent are și astăzi, reprezentanți de seamă, cum ar fi Barock Project.

Krautrock (sau Kosmische musik) este o versiune avangardistă și experimentală a curentului german de la sfârșitul anilor 60, unde psihedelicul cu influențe pop este dus într-o zonă a efectelor electronice și a celor de sunet, suprapuse peste motive repetitive psihedelice. Inițiat în zona undergroundului german în tumultul unor festivaluri ca cele de la Essen, Cologne sau Dusseldorf, acest curent a avut o perioadă destul de scurtă de exprimare (între 1970-1976), ulterior, trupe precum Popol Vuh, Amon Duul, Guru Guru sau Can migrând spre teritorii mai main rock sau ambientale sub forma unor proiecte individuale. Câteva trupe au reușit însă să rămână în istorie cu câteva albume excepționale.

Neo Prog este un subgen apărut la începutul anilor 80, inițiat de Marillion ca un tribut adus unor trupe de la începutul anilor 70 (Genesis în mod special) însă într-o formă adaptată nevoilor anilor 80. Caracterizat printr-o suprapunere a unor solo-uri de chitară sau sintetizator peste pasaje atmosferice (simfonice), acest subgen elimină zona de contratimpi și paragrafele complicate ale clasicilor progresivului anilor 70, făcând mesajul mult mai simplu de receptat de către publicul anilor 80, foarte atras de zona unor manifestări mult mai simpliste (punk / pop). Marillion, Pendragon, IQ, au reușit în acei ani de pionierat să aducă un suflu nou progului, căzut altfel sub greutatea propriei provocări, aceea de a merge mai departe cu complexitatea aranjamentelor muzicale. Acest subgen însă este de regulă utilizat în mod greșit, ca o prezentare a noului val de prog (in antiteza cu valul initial din anii ’70 = retro prog), inițiat de trupele Prog Metal de la începutul anilor 80-90 și continuat până în zilele noastre. Neo Progul este un subgen care a produs un reviriment pe scena progresivului din lumea întreagă și își are rolul lui special în istoria rockului, motiv pentru care grupuri precum Arena, Galahad, Satellite, Airbag sau Mystery(ca sa amintim doar câteva), duc mai departe demersul celor de la Marillion sau Pendragon.

Nu Prog Metal este un subgen care a readus pe scena rock-ului actual, un subgen cu origini în alternative-metalul începutului anilor ‘90, în care greutatea unor riffuri de metal, era combinată cu elemente de funk, industrial sau chiar hip hop. Curentul inițial, promovat de către trupe precum Faith No More, Red Hot Chilli Peppers sau Rage Against the Machine, continuat apoi de Linkin Park, Korn sau Deftones, a fost ulterior resuscitat în forma unor creații prog de trupe precum Bring Me Horizon sau Of Mice and Men.

Opera Prog Rock/Metal este un subgen adus în lumina reflectoarelor de punerile în scenă ale operei Jesus Christ Superstar compuse de Andrew Lloyd Webber in 1970. Repusă în scenă în mai multe formule, această operă a deschis noi orizonturi pentru artiștii din aria progresivului, fiind de multe ori considerată o piatră de hotar pentru orice artist, atât ca producție / compoziție, cât mai ales ca și punere în scenă. Până la aducerea acestui subgen la o recunoaștere vastă și internațională, trupele au recurs adeseori la noțiunea de album concept (mai ușor de realizat dpdv tehnic și de interpretat live, uneori îmbogățit și de acte teatrale care au însoțit latura muzicală). La mijlocul anilor 90, un tânăr olandez obscur, Arjen Lucassen, aducea acest concept sub o nouă titulatură, Ayreon, ulterior, întreaga discografie levitând în jurul ideii de opera rock. Proiecte precum Avantasia sau Therion pot fi aduse în discuție pentru titulaturi care au compus acest gen (chiar dacă mai mult în aria rockului, decât cea a progresivului).

Post Rock Progresiv. Post Rockul a apărut ca o formă de manifestare alternativă la genul clasic de rock (instrumentație și voce), propunând ascultătorului o versiune (de cele mai multe ori) instrumentală integral, oarecum avangardistă față de sound-ul tipic al compozițiilor de rock. Cu rădăcini în zona de avant-garde și krautrock, dar acoperind o gamă foarte largă de stiluri : math rock, minimalist classic, jazz, post punk, drone metal, acest subgen avandu-i ca pionieri pe cei de la Sigur Ros sau Mogwai și-a găsit repede ecouri în muzica unor trupe actuale ca Isis, Russian Circle, Cult Of Luna sau Agalloch.

Proto-progul este curentul asociat primelor creații progresive, înainte ca orice alt fundament al progului să fie așezat. Pionierii care au îndrăznit să schimbe astfel nu doar cursul istoriei rockului, ci și pe cel al Prog Rockului, merită a fi amintiți în orice istorie sau trecere în revistă : Beatles, Rolling Stones, The Who, The Doors sau Jimi Hendrix. Deși poate cele mai cunoscute albume all time atribuite acestui gen sunt Machine Head si In Rock ale titanilor de la Deep Purple, acest curent, este și astăzi întâlnit în opera unor trupe precum Arabs In Aspic sau  Agusa.

Prog Metalul este cel mai adesea utilizat de către ascultătorii de prog ca și un gen în care elementele de metal (din orice subgen al lui existent) se combină cu elemente de simfonic, jazz, funk, reggae, psihedelic, indie, în creații complexe care exced spațiul metalului din aria rockului. Avându-i ca precursori pe cei de la Rush, dar și influențe din zona metalului (Iron Maiden, Metallica, Halloween) trupe precum Dream Theater, Fates Warning, Cynic au adus în atenția publicului un blend actual de sonorități, care să împace și exigențele împătimiților de prog, dar și dorința de mai dur a împătimiților de metal. De aici și până la o extindere exponențială către aria metalului nu a fost decât un pas, genuri extreme preluând din mers ideea de progresiv. Dacă trupe precum Katatonia, Opeth aduceau elementele de scandinavian death metal în prim plan, iar trupe precum Tool incisivitatea unor Rage Against The Machine restilizată, astăzi arealul acestui subgen este unul mult prea vast pentru a putea fi acoperit de câteva exemple. Așa că … simțiți-vă liberi să dați exemple.

Psychedelic Prog Rock. Pentru a înțelege felul în care psihedelicul anilor 60, a fost transformat ulterior în rafinamentul unor creații ale unor giganți din aria progului, ar trebui amintiți aici, pionierii care prin atitudinea lor inovatoare, au facilitat accesul psihedelicului în zona prog : Cream si Jimi Hendrix Experience. Evident că au fost și alte nume, însă cele două mi se par de departe cele care prin maniera de experimentare a tehnicilor și instrumentelor, au creat de-o parte și de alta a Atlanticului puntea necesară unor capodopere ulterioare. Caracterizat mai degrabă ca un curent de eliberare culturală, un manifest împotriva restricțiilor de orice natură, curentul psihedelic a presupus atât o latură vizuală cât și una ambientală; cele două se completau reciproc, rezultând astfel starea de beatitudine și eliberare specifice epocii “flower power”. Stilistic, el a presupus existența unor solo-uri suprapuse unor elemente atmosferice, repetitive, într-o progresie menită să amplifice starea de transă a ascultătorului. Existența psihedelicului în aproape toate subgenurile de prog, fac din acest subgen unul extrem de greu de clasificat, însă operele unor titani precum Pink Floyd sau Eloy, poartă amprenta lui inconfundabilă. Deși ar fi nedrept să rămână încadrați doar în acest subgen, având în vedere dimensiunea impresionantă a operei lor, cele două nume, au creat un gen care se identifică cu titulatura, așa că nu veti găsi prea des în critici noțiunea de influență psihedelică, ci mai degrabă formularea “are un aer floydish”. Tot de noțiunea de psihedelic, este legată și noțiunea de stoner (de la starea de stoned a protagonistilor), curent care se pare își are originile în mixul de krautrock cu psihedelic și electro al anilor ‘70. Revirimentul acestui gen în zilele noastre ar trebui cu atât mai mult să ne întoarcă în timp, către descoperirea rădăcinilor.

Prog jazzul este un curent în care elemente de jazz (ca majoritare stilistică) sunt combinate cu elemente de rock sau chiar metal. Adiacent pot exista o multitudine de alte stiluri încorporate (funk, oriental, electro, dub), însă zona jazz-rock este cea preponderentă. Asociat cu fusionul, subgenul este unul foarte vast, atât ca și timp – operele unor nume ca Miles Davis, John McLaughlin, Larry Coryell, Weather Report sau Spirogyra fiind deja niște clasice, dar și creații mai noi cum ar fi Art Against Agony sau Lapis Lazuli care aduc un aer proaspăt în acest peisaj.

Simfonic Progul este unul dintre cele mai iubite și răspândite subgenuri, având în vedere faptul că a avut continuitate de la începutul anilor 70 și până în prezent. Latura profund necomercială a compozițiilor (deși asta nu înseamnă că nu au existat și succese de marketing, dimpotrivă), temele complexe din texte, apropierea de genul simfonic, au dat progului unele dintre cele mai reusite opere all time. Incepand cu Yes, Genesis sau Renaissance, continuând cu Camel, Emerson Lake and Palmer, Ange sau Anglagard, acest gen este și astăzi iubit de trupe precum Windmill, The Dear Hunter, Chris sau Samurai of Prog. Căpătând diferite forme de expresie de-a lungul timpului, uneori atingând structuri similare operei rock, înmagazinând aproape orice stil de muzică existent, acest subgen nu poate lăsa indiferent timpanul ager al ascultătorului de prog.

Space Progul are o istorie care începe cu încercări ale unor artiști ca Hawkwind, Pink Floyd, Grobschnitt, Eloy sau Gong, acest subgen mergând mai tot timpul în paralel cu psihedelicul, uneori granița dintre ele fiind una extrem de fină și ușor contestabilă. Atmosfera psihedelică este un element obligatoriu în zona space rockului, evoluând însă în mod diferit față de psihedelic prog. Star One sau Ozric Tentacles , sunt exemplele actuale ale acestui gen.

Zeuhl. Iată și ultimul subgen, unul deloc marginal însă. Deși asociat zonei de avangardă, fără o notorietate în rândul iubitorilor de prog ca art progul, eclectic progul sau simfonic progul, apropierea de zona cea mai puțin frecventată (aș zice pe nedrept) din aria progului, face ca fanii acestui gen să fie pe cât de rari, pe atât de pătimași și cunoscători ai fenomenului până la ultima fibră. Confundat adesea cu trupa care practic a pus pe hartă acest subgen, Magma, își are originile în progul francez, fiind de fapt un cuvânt dintr-un limbaj inventat de Christian Vander – cofondator Magma – și care înseamnă muzică celestă. Pornește de la influențele neoclasice, romantice si moderniste din muzica clasică și fusionul anilor 70. Deși cu o anvergură mult sub cei care i-au dat nume, trupe precum Dun, Eskaton sau Zwoyld au îmbrățișat acest manifest artistic.

Acest glosar l-am scris aici pentru toți cei care vor să își însușească terminologiile corect. Evident este un act de voință personală. Personal nu cunosc o artă care să aibă critică și să nu fie “feliata” în curente, genuri sau stiluri. 

Anumite categorisiri, pot părea mofturi sau doar niște cutume ale unei gândiri prea digitalizate; în realitate, deși sunt niște convenții pe care unii le acceptă și alții nu, ele ne ajută în încercarea de a stabili un limbaj propriu și cât mai puțin supus controverselor. Personal, consider util acest demers, pentru că atunci când faci niște referințe, e bine ca ele sa fie cât mai clare și corecte.

Și pentru că acest demers nu ar fi fost posibil fără niște surse de informație elaborate, voi pomeni aici numele surselor utilizate : 

• http://www.progarchives.com/
• www. Wikipedia.org
• www.discogs.com

Acestea fiind scrise, vă propun să călătorim în timp în căutarea unor albume / trupe, nu neapărat obscure, însă uitate. Evident că și zona obscurităților nu va fi ocolită, așa că, o dată pe săptămână, recomandarea va veni intr-un thread nou creat pe Grupul Progresiv. Dacă acest demers va fi unul interactiv, sau va avea parte și de un feed-back, v-aș fi recunoscător.

Dig deep – atât cât să-ți placă și să descoperi lucruri frumoase;

Dig harder – atât cât să ieși din zona ta de confort, pentru că mai târziu o să-ți mulțumești;

Dig responsibly – atât cât să poți împărtăși cu ceilalți.