Dragă cititorule (ascultătorule), aș vrea să știi că mi-aș dori să începem împreună o călătorie. Una din care fiecare dintre noi să învețe câte ceva pe drum. Nimic din ce vei citi aici, nu dorește să-ți insulte inteligența, vârsta, experiența sau cunoștințele. E mai degrabă un drum pe care îl facem din nevoia de a împărtăși și altora, decât de a le furniza adevăruri absolute. Aș vrea să nu te simți lezat în niciun fel. Poate te-ai născut mai devreme și ai fost contemporan cu cei din poveștile care vor veni. Poate că preferințele tale sunt puțin sau mai mult diferite de ale mele. Poate cuvintele mele îți vor părea redundante sau prea puține. Poate că multe din cele scrise aici, ți se vor părea deja familiare. Poate vreo umbră de ironie sau sarcasm te va afecta emoțional. Pentru toate acestea, sau altele care să îmi fi scăpat, IERTARE!
Această călătorie nu este nici despre mine, nici despre tine, nici măcar despre cei care vor fi amintiți aici; despre EI s-au scris deja tone de articole, LE-au fost recunoscute meritele, cântate piesele. Mulți au intrat deja în Legendă, iar locul lor este acela de a inspira generațiile care vor veni. Este însă o călătorie în care cu răbdare, (auto)ironie pe ici colo, poate și puțină inspirație, să pășim pe potecile PROGULUI, unele dintre ele obscure și întortocheate, altele luminate și bătute de pasul multora înaintea noastră. O istorie a ceea ce a fost, pentru ca ceea ce urmează să fie mai clar.
Nu-mi doresc să scriu aici un compendiu (deși nici această cheie nu este una greșită), nici să mă erijez în vreun guru (vremea apostolilor a trecut demult, și am ratat cu seninătate aceasta vocație). Vreau să fie un drum comun, al celor care slujim zeul Muzicii. Ascultăm muzica din dorința de a ne destinde, învăța, creea sau doar pentru a ne simți bine. Unii dintre noi am fost expuși mai de timpuriu sunetelor, alții ne chinuim să le descifrăm în taină. Nu există rețete universale și nici motive mai bune decât altele. Doar setea de a descoperi și dorința de a cunoaște, afinități comune și un anume neastâmpăr de a înțelege lucrurile cât mai bine și mai corect, cred că ne-au adus împreună încă dinainte de a ne da seama.
Cu ceva vreme în urmă, plecam singur pe acest drum, încercând să descifrez cât mai multe dintre minunile care au stat la baza a ceea ce mulți dintre noi numim astăzi Prog. Nu o să fiu ipocrit să spun că toate potecile pe care am fost au fost senzaționale și m-au emoționat teribil. Nici măcar nu o să pretind că le-am înțeles pe toate care mi-au plăcut. Cât despre faptul că le-am bătut pe toate, nici nu încape vorba; vorba ceea: mai e mult până departe și departe de mine gândul. Multe dintre numele despre care veți citi aici, sunt după umila mea părere, nume care ar fi meritat mult mai multă vizibilitate și recunoștință. Unele vor stârni controverse, altele ți se vor părea poate departe. Dacă însă după această călătorie, fie și măcar unul dintre aceste diamante ți se va părea strălucitor, consider că acest drum nu a fost degeaba. În drumul meu, am întâlnit mulți oameni de la care am învățat multe și care-mi sunt sursă de dubitativ și cognitiv dar și de cazne de ocazie. Oameni ca tine și ca mine, care se entuziasmează ca niște copii când descoperă ceva frumos și care se bucură teribil că pot împărtăși cu cineva asemeni lor, minunea.
Exercițiul de a asculta și mai ales de a înțelege ce ascultăm nu este unul pe care să-l punem în șabloane și să-i căutăm etape și sistematizări. Este ceva intern, o calibrare fină a propriului simțământ, un display tandru de emoții mai mult sau mai puțin intime. Auzim enorm și simțim monstruos ca să parafrazez un citat celebru. Doar că atunci când simțim împreună, totul capătă noi dimensiuni “şi tot ce-i neînţeles / se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari”.
Am vrut să fiu sincer și mai ales clar în acest cuvânt de început. Sper că am reușit. Dacă pe parcursul drumului voi fi mai acid sau poate ironic, cu atât mai bine, drumul acesta nu va fi unul plictisitor. Departe de mine intenția de a fi sobru și exact ca un metronom sau de a mă lua în serios la fiece paragraf. Alături de mine, vor mai fi și alții, oameni dintre aceia de care ți-am zis, voci pe care te-aș ruga să le asculți, pentru că pe acest drum, vor fi și cărări, unde lumina lor va fi mai puternică decât a mea, iar glasul lor, mai clar și mai plăcut.
Și cum toate pe lumea asta poartă un nume, și încrengăturile acestui măiastru univers numit PROG, au fost catalogate de alții mai înțelepți și mai documentați decât mine, aș începe acest drum cu un glosar de termeni aferenți subgenurilor muzicale.
Introducerile fiind astfel făcute, propun să facem primii pași.
A fost odată ca niciodată…
Comentarii recente