Ziua de luni, 17 februarie, a prins echipa ProgNotes în Quantic, la 15:30, într-un maraton de interviuri, despre care nu o să dezvălui nimic momentan. Voi menționa doar că rezultatul este unul pe măsura efortului și că am sărbătorit împreună într-un concert marca Leprous, Klone și Maraton.
La ora la care am ajuns, Quantic era gol, dar primitor și s-a aglomerat pe măsură ce s-a înserat. Fostul Ecran Club e încăpător și destul de lăudat de public, trupe și cred, ingineri de sunet: s-a auzit impecabil. De obicei port dopuri de urechi pentru atenuare a sunetului, mai ales dacă stau în față unde se aude mai distorsionat, de data asta nu a fost cazul. Mulțumim, Chris!
Câteva lucruri pe care le pot spune despre publicul din Quantic:
Nu sunt o adunătură de hipsteri care au venit să asculte muzică mainstream (așa cum se spune despre ultimul album Leprous, și se spun multe), ci mai degrabă o sumă de oameni sensibili care au venit să simtă și să trăiască împreună. Am stat lângă un scaun pe care se afla o doamnă gravidă, când și când amorțea și se ridica să aplaude, iar în fața mea, o persoană utilizatoare de fotoliu rulant, foarte absorbită de ce se întâmpla pe scenă. Deci oameni cum nu se poate mai diferiți, cu povești de viață deloc asemănătoare, dar adunați într-un singur loc pentru același eveniment și mânați de același sentiment: dragostea pentru muzică.
Am fost mulți. Evenimentul a fost sold out și asta în condițiile în care Leprous concertează mai des la noi decât în țara natală, Norvegia. De asemenea, publicul a fost foarte animat încă de la recitalul Maraton. Artiștii par că se simt bine cu noi, cu modul în care reacționăm la actul live. Și nu de multe ori am auzit comparații între energia emanată de publicul român și cel olandez, spre exemplu. Incomparabil.
Muzica a invadat încăperea și a început…
Pe Maraton, vecinii de oraș cu Leprous, îi știu de jumătate de an, au un singur album lansat, numit „Meta”, și ăla pe repeat în drumul meu spre muncă. Foarte mare a fost surprinza când au auzit că pleacă în turneu alături de Leprous. Muzica Maraton este un mix echilibrat dintre genurile muzicale îndrăgite de mine în adolescență – pop&rock alternativ, și actualele iubiri – metalul și progul. Stilul este unul foarte asemănător cu cel al trupei Vola, în privința modului în care combină toate acestea.
Setlistul Maraton a fost echilibrat, cu melodii precum Prime, Seismic, Mosaic și piesa de rezistența de la final, Spectral Friends. Mi-a părut puțin rău că nu am auzit Body Double, doar așa, că mă amuză versurile și mi-ar fi plăcut să le văd interpretate și live, împreună cu efectul acela de „Pinball”. Dar am avut de toate, solistul Fredrick s-a mișcat plin de energie în cămașa proaspăt „apretată”, nu a uitat să comunice cu publicul, dar nici să-și folosească vocea fermecătoare. Ne-a ținut într-un du-te vino între atmosfera visătoare&melancolică și salturile pe scenă, acompaniate de câte un falset aruncat în stângă și dreapta. Trupa foarte bine live, s-a sincronizat cu toată nebunia din samples și a ieșit o mașinărie muzicală care împroșcă cu beaturi tehno-prog.
Pe Klone i-am descoperit prin albumul „Here Comes the Sun” (2015) și credeam că deja mi-am făcut o părere despre sound-ul lor: atmosferic&melancolic. Ei bine, m-am înșelat, întrucât alternând live diverse piese din discografie, am aflat că Klone pot fi și mai în viteză, deși parcusul discografic duce către o parte mai prog, decât mai metal. Asta nu înseamnă că trupa se aruncă brusc în jurul unor rifturi masive, ba chiar, la fel ca și colegii lor de turneu, Leprous, Klone sunt conștienți de momentul în care și unde să implementeze o notă de distorsiune pentru a adăuga doar cantitatea potrivită de greutate suplimentară muzicii lor. Yann Ligner, la fel ca Fredrik Bergersen, are o super voce și un timbru cât se poate de distinct, iar dacă nu aș fi știut că membrii Klone sunt francezi, aș fi jurat că Yann posedă un notă orientală în voce.
Klone au făcut trecerea mai ușoară de la nebunia ritmică tehno-heavy pusă în scenă de Maraton, la setlistul divers din punct de vedere stilistic, pregătit de Leprous. Trupa ne-a trecut prin toate stările și prin aproape toată discografia, cu melodii de pe albume precum „Pitfalls”, „Malina”, „The Congregation”, „Coal și Bilateral”.
O, da, Below, cu melodia asta am făcut prima oară cunoștință cu albumul „Pitfalls”. Cea mai mare nebunie e că am stat trează până la miezul nopții, împreună cu două persoane dragi mie, ca să ascultăm melodia pe Spotify în premieră. În vreme ce unul dintre noi observa pasajul de tobe neobișnuit de la 2:17, eu eram concentrată pe aranjamentul de corzi. Imaginați-vă cum s-au văzut live aceste două componente: Baard a bătut ca un descreierat, iar Raphael, oh, Raphael a fost magnific. Când la violoncel, când la clape, s-a mutat, s-a învârtit, ba chiar la un moment dat s-a făcut că aruncă violoncelul în public, pe modelul propus de Baard cu bețele.
I Lose Hope a fost la fel, un deliciu pentru mine, o melodie foarte simplă, dar foarte ritmată. Mi-a plăcut să-l urmăresc pe Einar cum lasă cuvintele rostite să plutească undeva în aer și cum patinează lin, dar sigur pe versul „I fade away…Feeling like it’s all false hope”. Pe cât de modestă mi se pare din punct de vedere instrumental, pe atât de dificilă mi se pare din punct de vedere vocal, iar dansul…chinuitor de-a dreptul. Nu serios, voi v-ați dat seama cum se dansează pe asta, că eu dădeam din picior, Einar se legăna, voi?
Au urmat apoi melodii de pe materiale anterioare: Stuck de pe „Malina”, cu al său început glorios, Foe de pe „Coal”, cu un șir interminabil de „aaa-uri”, moment în care foarte multe persoane din public fredonau și Mb. Indifferentia de pe „Bilateral”. Mb. Indifferentia, pansamentul serii, ce alegere excelentă în setlist și ce interpretare emoționantă! Cu chitara clasică proaspăt scoasă de la naftalină și cu vocea bine încălzită, Leprous tocmai ce ne-au oferit punctul culminant al serii.
Întorși la piesele incluse pe „Pitfalls”, Einar ne-a îndemnat să facem un exercițiu de respirație cu Observe de train și ne-a oferit o lecție de „cum se cântă” Alleviate, să exersăm și noi acasă, apoi să postăm pe Leprous Fans. Am avut apoi parte de 2 singles marca Leprous, The Cloak și Distant Bells. Iar dacă pe prima s-a plâns, pe a doua Einar ne-a oferit mai mult spre final, nu a întrerupt așa brusc firul ca în studio, a rămas acolo sus.
Și am rămas și noi atârnați dorindu-ne mai mult. Oo, și am primit înzecit la encore: The Cloack, Slave, The Sky is Red. Tavanul locației s-a făcut din nou roșu și cred că pentru mine ar fi fost sucient să ascult și astea 3 melodii live, practic însumează foarte bine elementele care definesc sound-ul și personalitatea Leprous. Dar noroc că Leprous nu sunt doar atât, ci un pic mai mult, iar asta veți vedea și din materialele viitoare marca ProgNotes.
Ne auzim cu bine, între pagini!
Comentarii recente