Top ProgNotes 2019

Tot ce-au lăsat bătrânii în urmă
Fie că-i dramă sau e doar o glumă
E-n mine, ascuns pe undeva…

byron — Anima

A mai trecut un an și iată-ne ajunși acum, la începutul lui 2020, la cea de-a treia ediție a Topului ProgNotes, prilej pentru comunitatea fanilor de rock progresiv din România de a desemna albumul preferat al anului ce a trecut.

Dacă în anii precedenți, trofeul (unul virtual pentru albumul anului 2017, înlocuit apoi anul trecut de unul fizic) a fost adjudecat de Norvegia (Leprous – Malina, în formatul revistei Observator Cultural și sub un nume diferit), respectiv Polonia (Riverside – Wasteland), anul 2019 ne-a adus o luptă mai strânsă ca niciodată, primele locuri fiind despărțite de câteva puncte până în ultimele momente ale votării.

Să vorbim pentru început despre mecanismul de vot. Dintre cele câteva sute de albume despre care am scris, am citit sau am discutat pe grupul de Facebook anul trecut, am selectat, în urma unor aprinse dezbateri în redacție, 40 dintre preferatele noastre și am dat drumul, între 8 și 31 decembrie, sondajului anual ProgNotes. Albumele preferate ce nu se regăseau în lista noastră puteau fi adăugate în momentul votului, astfel că pe final am avut 52 de albume ce au punctat. În ceea ce privește scorurile, s-a votat pentru locurile 1-5, locul întâi primind 10 puncte, locul doi 8, locul trei 6, locul patru 3 iar locul cinci un punct.

Ne-am bucurat să vedem că am avut peste 70 de respondenți — muzicieni, jurnaliști pasionați de gen, membri de pe grupul nostru de Facebook sau fani Prog. Le mulțumim pe această cale tuturor celor care au răspuns și ne arătăm încrezători că la anul vom depăși pragul de 100 de răspunsuri.

După cum s-a văzut și din evoluția numărului de răspunsuri (am crescut de la 18 la peste 70), 2019 a fost un an excelent nu doar pentru ProgNotes, ci și pentru Prog în general. Am avut parte de albume îndelung așteptate (Tool), colaborări-surpriză (Isildurs Bane cu Peter Hammill), reveniri stilistice (Dream Theater, The Flower Kings), schimbări stilistice (Leprous, Bent Knee), supergrupuri (Flying Colors, The Aristocrats), albume solo (Richard Henshall), magnum opusuri (Devin Townsend) și, nu în ultimul rând, o bijuterie autohtonă (byron). Să vedem însă cine ia trofeul. Va fi garda veche sau Progul nou? Va câștiga Progul american, cel estic sau cel scandinav? Bateți tobele — urmează primele zece locuri, mai jos:

#10: Periphery (SUA)  — Periphery IV: Hail Stan: 56 puncte

Cu o nominalizare Grammy la activ, americanii de la Periphery, promotori ai subgenului Djent, bine infuzat cu elemente progresive, au demonstrat, pe parcursul a șase albume, într-o carieră ce intră în al cincisprezecelea an, că e loc pentru nou și că pot evolua, în ciuda scepticilor care văd stilul lor destul de limitat.

Cu Periphery IV: Hail Stan, la care au lucrat un an de zile, Misha Mansoor și colegii săi nu mai au nimic de demonstrat, însă albumul dovedește cu asupra de măsură că parcursul lor e consistent și că, prin fiecare nou album, Periphery reușesc să inoveze, pe fundalul riff-urilor abrazive care sunt marca genului.

Reptile, piesa ce deschide albumul, impresionează nu numai prin lungime — 17 minute — cât și prin arhitectura bine pusă la punct și măiestria cu care elemente de jazz și prog sunt îmbinate armonios, iar tranzițiile de la galopul agresiv al chitarelor la armonii eterice, multi-stratificate, susținute de claviaturi și coarde, sunt completate de vocea lui Spencer Sotelo care trece prin toate registrele expresive, alături de cea a invitatului Mikee Goodman (Sikth).

Dacă ați supraviețuit primelor trei piese, Garden in the Bones introduce un prim moment de respiro în geografia albumului, multe alte surprize urmând, pe lângă pasaje de EDM sau industrial regăsindu-se și elemente corale, toate bine prinse în țesătura metalcore. Un album care reconfirmă pentru fanii trupei și care se cere ascultat de mai multe ori pentru a se dezvălui în întregime celor care descoperă Periphery abia acum prin ceea ce, se vede clar, e cel mai bun material discografic al lor. Hail Periphery, djentlemen!

#9: Flying Colors (SUA) — Third Degree: 61 puncte

Supergrupul american din jurul prolificilor Mike Portnoy și Neal Morse, aflați, incredibil, la a 24-lea material discografic scos împreună în ultimul deceniu, revine în 2019 cu cel de-al treilea și cel mai bun album al trupei. Alături de cei doi, Casey McPherson (voce), Steve Morse (chitară) și Dave LaRue (bas) ne poartă cu lejeritate prin întreg universul muzical conex Progului ultimilor 50 de ani.

Trecem astfel prin pop (Love Letter), alternativ (More), power ballad (You Are Not Alone), totul culminând cu mostre clasice de Prog precum Last Train Home sau Crawl. Sunetul tipic Morse-Portnoy este perfect completat de virtuozitatea lui Steve Morse, precizia lui Dave LaRue și maturitatea vocală a timbrului lui Casey McPherson. Supermuzicieni, supergrup, superalbum!

#8: Alcest (Franța) — Spiritual Instinct: 62 puncte

Francezii de la Alcest și-au câștigat locul în acest top, mai ales în urma unor lungi dezbateri pe pagina ProgNotes legate de genul abordat de aceștia. Cu picioarele scufundate în shoegaze, prea delicați pentru scena black metal franceză și prea întunecați pentru cea de post-rock, membrii Alcest devin odată cu lansarea EP-ul „Le Secret“ (2005) pionierii genului blackgaze/post-black.

O altă premieră a duoului francez este reprezentată de înregistrarea în format analog a materialul „Spiritual Instinct“, lansat în 2019, cu scopul de a împinge sunetul în față și a-i acorda o strălucire diamantică. De asemenea, noutatea o constituie piesa Sapphire, cu versurile inventate și interpretate de vocalistul Neige, care le străpunge cu un sunet de un verde fad, de jad, și le plasează undeva în decor pentru a scoate în evidență instrumentalul de un verde puternic, safiriu. „Spiritual Instinct“ oferă și giuvaiere precum rapida Les jardins des menuit, amețitoarea Protection, misterioasa L’île des morts, visătoarea Le Miroir și melancolica Spiritual Instinct. Alcest — c’est inimitable!

#7: byron (România) — Nouă: 65 puncte

Cu deosebită bucurie, remarcăm prezența unei formații românești, pentru prima oară, între primele 10 poziții ale Topului ProgNotes. E vorba, evident, de extraordinarul Nouă al celor de la byron. O radiografie dureros de precisă a României de astăzi, dar și un album extrem de ofertant nu doar prin lirismul textelor, ci și prin paleta muzicală abordată.

E suficient să menționăm în acest sens „lățimea de bandă“ muzicală dată de Consumatori de vise, Râzi, Continuum și Cântec de leagăn, prezente toate pe același album. O dovadă vie a „spiritului Prog“, în care erudiția, critica socială și diversele abordări muzicale se îmbină armonios, creând unul dintre cele mai bune produse muzicale autohtone postrevoluționare. Chapeau, byron, și la mai mare!

#6: Soen (Suedia) — Lotus:  143 puncte

Odată cu descifrarea propriului stil, Soen reușesc să se plaseze în clasament cu o singură poziție mai jos decât Tool. Căutarea identității începe odată cu lansarea primelor două albume (Tellurian și Cognitive), apoi urmează ritualul de pe muntele Lykaion și se termină cu înregistrarea incontestabilului Lotus.

În 2019, Soen se remarcă printr-o serie de decizii inspirate: venirea noului chitarist Cody Ford, asistat adeseori la chitară de Lars Ahlund, clăparul formației, îndepărtarea de una dintre caracteristicile sound-ului Tool (voce înfundată — instrumental pregnant), dar și susținerea concertului din cadrul festivalului Posada Rock pentru publicul român și nu numai. Joel Ekelof impresionează cu un mesaj despre toleranță, auzit cel mai bine odată cu falsetul subțire și înalt de pe melodia Martyrs , dar și printr-o interpretare sensibilă a baladei Lotus. Bra gjort, Soen!

#5: Tool  (SUA) — Fear Inoculum: 169 puncte

Tool doar pe locul 5. Oare de ce? Oare de ce albumul Fear Inoculum rupe norii doar pe piesele lungi, precum Fear Inoculum, Pneuma sau 7empest? Oare de ce Maynard James Keenan și colegii săi au ales să meargă după 13 ani pe o rețetă extrem de asemănătoare cu excelentul album 10,000 days? Oare de ce nu sună mai multe piese precum Pneuma (cea mai bună melodie lansată vreodată de Tool, umila părere a cronicarului Andrei Zbîrnea). Va mai scoate Tool vreun alt album după 2019 și, dacă o va face, câți ani va avea Maynard la momentul respectiv? 68? 75?

După cum se vede, singurul aspect pozitiv pe care l-a adus Fear Inoculum constă într-o multitudine de întrebări. Controverse au fost oricum întotdeauna, iar faptul că Justin Bieber e fan Tool, aduce încă un element în acest sens. #bummer a fost răspunsul pe care Maynard i l-a dat artistului pop pe Twitter. Nu prea elegant și iată că electoratul Prog român a sancționat gestul la urne.

#4: Dream Theater (SUA) — Distance over Time: 174 puncte

Prins, cronologic, între aniversările live a două momente de referință din cariera lor — 25 de ani de la lansarea Images and Words și celebrarea a 20 de ani de la apariția Metropolis Pt. 2: Scenes from a Memory, Distance Over Time — al paisprezecelea album de studio lansat de Dream Theater este, după aventura The Astonishing care a polarizat fanii extrem de pretențioși ai formației, efortul inaugural după trecerea de la Roadrunner Records la Inside Out Music.

Înregistrat în cabana transformată în studio din Monticello, New York, unde cei cinci artiști au locuit și compus împreună în timp record cele 10 piese, în mai puțin de 3 săptămâni, Distance Over Time este îmbinarea perfectă dintre toate elementele ce caracterizează muzica Dream Theater: „music is heavy, it’s progressive, it’s melodic, it’s shredding, and it’s also epic […] the Five Pillars of Dream Theater“ — John Petrucci.

Albumul este un distilat al carierei de peste 30 de ani a formației prezentat cu măiestria ce-i caracterizează, într-o manieră plină de prospețimea și vigoarea momentului 2019. Un material scurt și concis, de doar o oră, gândit pentru a fi cântat live — zilele astea debutează noul segment european al turneului Distance Over Time Tour, albumul oferă imaginea unor muzicieni care strălucesc individual și colectiv și care, mai presus de toate, debordează de energie și bună-dispoziție, de la acordurile arpegiate din deschiderea piesei Untethered Angel până la piesa bonus Viper King, ce face o trimitere evidentă la muzica Deep Purple. Iată cum, și după 14 albume, the spirit carries on!

#3: Devin Townsend (Canada) — Empath: 183 puncte

Cel mai riscant și îndrăzneț album al topului îi aparține, fără îndoială, lui Devin Townsend. Empath e un manifest artistic cum puține au existat în Prog, acoperind o paletă stilistică extrem de largă, cu riscul de a aliena publicul-țintă. HevyDevy, navigând mai riscant ca niciodată linia fină dintre sublim și ridicol, oscilând perpetuu între infantil și sofisticat, a creat un întreg mult peste suma părților, o simfonie zappaescă postmodernă fără egal în Progul contemporan. De la Disney la disco la death metal, totul e permis, totul curge, totul e în slujba mesajului: trăiește, iubește, apreciază, luminează. Shine for us, Devin!

#2: Leprous (Norvegia) — Pitfalls: 218 puncte

Deși ratează la mustață prima poziție (după ce își adjudecaseră titlul în 2017), Leprous este cea mai inovativă trupă de rock progresiv a momentului. Aș spune chiar că Pitfalls reprezintă prezentul Progului și genul de trupă pe care e foarte greu să o copiezi sau să o imiți. Pitfalls pare ultima adiție într-o virtuală trilogie de albume, ce mai cuprinde The Congregation (2016) și Malina (2017). Există multe linii directoare care unesc această axă muzicală nordică, axă în care strălucesc idei muzicale care nu au nimic de a face cu compromisul.

Întrebarea care se pune este dacă drumul condus acum de Pitfalls se poate extinde la o tetralogie, sau poate că a venit momentul ca Leprous să caute inspirația muzicală în alte zone. Cu piese precum Below, Alleviate, The Sky is Red (favorite multora dintre fani) sau I lose hope, Leprous reușește să surpindă și de această dată. Fanii români se vor putea bucura încă o dată (cine mai ține cont de numărul concertelor Leprous din țara noastră?) de norvegieni la București și la Cluj, în turneul de promovare al albumului.

#1: Opeth (Suedia) — In Cauda Venenum: 221 puncte

Muzica Opeth devine din ce în ce mai sofisticată. Muzica Opeth atinge din ce în ce mai multe registre stilistice, în mod organic, natural, fără vreun efort de a muta focusul din punctul a în punctul b. Să zicem că punctul a reprezintă zonele de growling, iar punctul b înseamnă Câmpiile Elizee din noul proiect In Cauda Venenum. Dar și în acest tărâm paradiziac, Mihăiță, Martin, Fredrik, iar Martin și Per se joacă cu mintea ascultătorului antrenat. Deși e foarte greu să alegem un singur nume de piesă care să ne fi dat pe spate și care să ne ducă cu gândul la Sorceress, vom face un efort în acest sens.

Tripticul veninului de la/din coadă se fabrică cel mai bine din balada Lovelorn Crime, dintr-una din versiunile posibile ale viitorului SF al rockului progresiv, The Garroter (aproape un testament involuntar), dar și piesa Charlatan, un adevărat crez sau ars poetica pentru grupul scandinav. Și aici, pentru că ia-ți cocoțat pe Opeth pe prima poziție, o să vin cu o judecată de valoare. Charlatan e  singura piesă de pe acest album care ar fi putut intra atât pe Orchid (1995), cât și pe Damnation (2003) sau chiar pe Blackwater Park (2001). E un trofeu meritat, pe care ne bucurăm să-l oferim trupei suedeze Opeth.

În loc de concluzie

Voturile voastre au decis ca titlul să meargă la finalul acestei decade către Opeth, care a lansat între 2010 și 2019 patru albume. Ultimele două au fost foarte bine primite atât de public, dar și de jurnaliștii specializați pe zona de Prog. Practic, Opeth reprezintă acel band iubit atât de fani, dar și de muzicieni. Podiumul este completat de Leprous și Devin Townsend, alte două nume care au dat o față nouă rockului progresiv în al doilea deceniu al Mileniului al treilea.

Sperăm că Topul Prog Notes să capete tradiție și de la an la an să aibă cât mai mulți respondenți, care să dea o imagine relevantă asupra a ceea ce se întâmplă la nivel de receptare a rockului progresiv în țara noastră. Și, de ce nu, topul să includă cât mai multe formații autohtone!