Pe 22 am luat partea la încă un concert din circuitul live Prog Notes a lunii noiembrie, de data aceasta o lansare de album a trupei Tragic. Am sărbătorit alături de aceștia, dar și de invitații Visions of Madness și Mountains on my back, primul material de studio full-length al trupei, Mirrors, un follow-up al EP-ului “Cronos” din 2014. Ce a ieșit a fost o seară de metal extrem îmbrățișat cu tandrețe și finețe de alternativ și post-rock.
Visions of Madness
O voce puternică care pleznește ritmul melodiei? Distors electrizant de chitară? Da, ei sunt Visions of Madness, un proiect hardcore punk din București, format în 2016 și compus din 4 membrii. Actul lor nu m-a lovit chiar din prima, abia de la a treia melodie a început să capete contur. Mult mai în forță, mai pe repede înainte și cu o sinergie extraordinară între instrumental și bark-ul jucăuș de du-te-vino realizat de vocalista Andreea. Mi-a plăcut traiectoria vocii, cu un scream atât de intens încât trecea dintr-un amplificator într-altul cu ecou, parcă o Angela Gassow a serii. Cunoașteți acel moment când crăpi ușa și nu e bine unsă? Exact. Cu multe alte influențe alături de thrash, precum hardcore punk și sludge, duetul dintre chitariști s-a dus la un moment dat într-o cu totul altă zonă, una cu Electric Wizard vibes. Visions of Madness ne-au cântat de pe EP-ul „Vertigo” care conține 5 piese: Faceless Crowds, Warrior’s Dream, Shadower, Caught in the Forest și Vertigo.
Mountains on my back
Am observat un contrast frapant între prima și cea de-a două trupă, când vocalista Mountains on my back, Ana, a urcat pe scenă ca o floare deschisă și cu o voce la fel de gingașă. Setlistul a fost deschis de Tree Rivers Deep, acea melodie fără versuri, susținută de vocalize și onomatopee dansante. Cu un „la” care face cât o mie de cuvinte rostite, vocea a sunat atât de dulce și feminină încât nu a avut oricum nevoie de ele. Maria Ana e evoluat mult din punct de vedere vocal de când am auzit-o prima oară. A transformat timbrul „zmiorcăit” într-unul mult mai seducător și cald, iar acest lucru se poate observa clar pe cover-ul Puscifer, Rev 22:20 într-o interpretare ultra sexy. Bass-ul lui Andrian Iosif a condus întreaga melodie 59 Seconds, în timp ce chitările s-au reunit pentru un tril post-rock. Tobele lui Bogdan Horodnic au ținut ritmul pe NOMA, piesă foarte catchy și totul a conclus cu A Sea of White și inflexiuni vocale care amintesc de timbrul Anneke van Giersberg și era The Gathering.
Tragic
Cu urme de post-rock învelite-n voci harsh și breakdown-uri monstruoase, Tragic a deschis cu Left Behind. Melodia a răbufnit cu un vers care, de la un ascultător din public la altul, a avut o imagine şi un înţeles diferit: „Leave me, but don’t ever let me go.” Însă nu ne-am agățat prea mult de versuri, pentru că a urmat Ecou, o piesă pe care vocea și-a făcut foarte puțin simțită prezența și a lăsat chitara să monopolizeze muzica, creând texturi și timbre deosebite în interiorul instrumentalului. Vocea a revenit iar în atenție pe Vortex, singura piesă în română de pe albumul „Mirrors”. Ador cum s-au simțit inflexiunile vocale pe versuri în română. Așa cum precizam și într-un articol anterior, sunt foarte puține trupe care reușesc să compună în română și să le iasă. Byron, Orkid, Flesh Rodeo au făcut-o cu succes și se pare că și Tragic au reușit; anterior cu Limpede, acum cu Vortex.
La fel ca Solaris, Stained m-a impresionat prin simplitate și curățenie: a început cu acorduri line de chitară, urmate de tobe și a păstrat nota domoale și în vocea clean, singura deviere având loc la 4:16, cu o intervenție death metal iminentă. Apoi mi-am amintit de Cronos și Mercur de pe EP-ul „Cronos” pentru care „timpul” este un element prețios. Iar finalul a fost unul grandios, realizat cu ajutorul Freeway, care nu face parte nici de pe albumul “Mirrors”, nici de pe EL-ul “Cronos”, ci este un standalone rar.
Comentarii recente