Opeth “In Cauda Venenum”

Țară: Suedia
Gen: Metal Progresiv
Casă de discuri: Nuclear Blast
Dată de lansare: 27 septembrie

Mikael Akerfeld nu s-a mai simțit inspirat de scena death metal, drept consecință Opeth nu a mai scos un album cu growls de aproximativ 12 ani, deși fanii metalheazi încă mai speră. Cu toate acestea, „Heritage”, „Pale Communion”, „Sorceress” și „In Cauda Venenum” sunt dovada că nu e nevoie de elemente extreme pentru a livra un album reușit, chiar o capodoperă. Pe „In Cauda Venenum”, spre exemplu, frontman-ul trupei reușește să-și perfecționeze vocea clean și să o ducă la un cu totul alt nivel, în ciuda înaintării în vârstă, iar în privința instrumentalului, să se întoarcă spre influențe mai clasice, precum John Lord și sonorități Deep Purple.

Heart în Hand (Hjärtat Vet Vad Handen Gör) poartă bucățele din lentilă colorată a caleidoscopului muzical „Sorceress”. Riff-urile, chitara și vocea lui Mikael Akerfeld domină piesa, iar dacă acesta cântă în engleză sau suedeză rămâne doar o chestiune de gust. Personal găsesc suedeza mai melodioasă, însă să pot fredona în engleză versurile cu sensul acestora pe buze și în minte, mi se pare le fel de fascinant.

Dignity (Svekets Prins) este, asemenea Heart in Hand, o părticică din Sorceress: remarcăm lipsa distorsiunii, atmosfera epică, vocea clean, pasajele tradiționale Opeth și prezență elementelor de jazz fusion. Însă, în comparație cu prima, Dignity este mai alertă, mai prog și mai agresivă în a doua parte a sa, unde după un pasaj de clape în stilul soundtrack, vocea aspră a lui Mikael răbufnește neprevăzut.

OPETH online:
http://www.opeth.com
https://www.facebook.com/Opeth/

Cult of Luna “A Dawn to Fear”

Țară: Suedia
Gen: Post Metal
Casă de discuri: Metal Blade
Dată de lansare: 20 septembrie

Tot din Suedia, un nou album de la Cult of Luna, trupa înființată în 1998 în Umea, vine ca un contrast la „noul” Opeth și „In Cauda Venenum”. Foarte atmosferic, „A Dawn to Fear” este caracterizat de un post-rock înnobilat cu voci death metal.

Lay Your Head to Rest nu funcționează ca o melodie post-rock clasică și se remarcă printr-un început deloc lin, și bogat în riff-uri metalice. Melodia este un perete imediat de sunete: chitară, tobe și voce, care se transformă odată cu apariția elementelor de synth și a intrării pe teritorii doom, cu ambiențe întunecate.

The Silent Man, deși nu este la fel de catchy ca Lay Your Head to Rest, este mult mai emotivă, cu un riff subtil ce se prezintă ca un laitmotiv pe întregul material „A Dawn to Fear”. Basul și tobele formează un pod de susținere pentru chitară, în timp ce orga ia prin surprindere, atunci când vocalistul Johannes Perssons nu se uită. Țipetele orientate mai spre black, de această dată, însoțesc muzica explosivă de sountrack, și dau viață unui mesaj cel puțin la fel de fascinant, așa că: „in the absence of light, we merge with our shadows.”.

CULT OF LUNA online:
www.cultofluna.com
https://www.facebook.com/cultoflunamusic/

Tides From Nebula “From Vodoo to Zen”

Țară: Polonia
Gen: Post Rock Instrumental
Casă de discuri: Long Branch Records, Mystic Production
Dată de lansare: 20 septembrie

După o absență din studiou de aprope 3 ani, polonezii de la Tibes from Nebula s-au regrupat, de data aceasta sub format trio: Tomasz Stołowski, Maciej Karbowski și Przemek Węgłowski, pentru lansarea From Vodoo to Zen, un nou album orientat mai mult spre electronic, decât spre rock. Nu e deloc la fel ca preferatul meu „Safehaven”, însă are alte elemente care îl complimentează și recomandă ca fiind un material solid, ce necesită audiție integrală pentru un efect complet.

Ghost Horses, spre exemplu, mi se pare că nu întâlnește criteriile unei stand alone. Sunetul de „dronă” din prima parte a melodiei pare intrigant și mă face să-mi doresc mai mult, însă cam atât până la expansiunea de la 2:15, care îi apleacă mai tare pe fanii Vola la picioarele eforturilor celor trei membrii.

Pe The New Delta există mai multe porțiuni care se dilată, însă nu la același grad de intensitate. Cred că se apropie mai mult de genul acela de track mai rezervat, mai safe. Oricum ar fi, „From Vodoo to Zen” merită ascultat cap-coadă, pentru că o combinație de post-rock cu ambient, muzică electronică, new age și puțin rock este ceva ce nu se ratează.

TIDES FROM NEBULA online:
http://www.tidesfromnebula.com
https://www.facebook.com/tidesfromnebulaofficial/

Leprous “Pitfalls”

Țară: Norvegia
Gen: Rock Alternativ Progresiv
Casă de discuri: Inside Out
Dată de lansare: 25 octombrie

Odată cu albumul „Malina”, Leprous au căutat să-și atenueze sound-ul aspru prezent pe primele albume și să împrumute elemente de pe „The Congregation”. Printre acestea pot menționa armoniile vocale realizate de Einar Solberg și atmosfera apăsătoare prezentă de la început până la sfârșit. Atmosfera apăsătoare a rămas, s-a transferat pe noul material „Pitfalls”, despre care Einar spune că nici un fan nu se aștepta să-l lanseze.

Încă de pe Below se aud câteva elemente pe care nu le întâlnim într-o asemenea măsură pe nici o altă piesă Leprous: vioara & violoncelul, de care sunt responsabili colaboratorii Chris Baum, respectiv Raphael Weinroth. Știu că am zis că nu voi mai face comparații cu Evanescence, însă melodia Lacrymosa varianta de pe Synthesis, sau colaborarea recentă Amy Lee-Lindsey Sterling mi se par foarte relevante pentru bucățile simfonice cu corzi combinate cu părțile electronice prezente pe Below.

Melodia este una dominată de vocea lui Einar Solberg, clapele și muzica electronică ocupă și ele mult spațiu, însă chitările și tobele heavy își fac apariția în a doua parte a sa. Below alături de celelalte melodii de promovare, Alleviate și Distant Bells sunt foarte catchy și pline de dramatism și am putea spune că variațiile și extremele folosite sunt exact așa cum vom auzi pe întreg albumul.

textul integral: https://prognotes.ro/2019/10/25/leprous-pitfalls/

LEPROUS online:
http://leprous.net
https://www.facebook.com/leprousband/

Alcest “Spiritual Instinct”

Țară: Franța
Gen: Post Rock/Metal
Casă de discuri: Nuclea Blast
Dată de lansare: 25 octombrie

Timp de două decenii Alcest au reprezentat o intruziune rară în heavy metal: prea delicați pentru scena black metal franceză și prea întunecați pentru cea de post-rock. Recent și-au găsit locul și l-au tatonat cu Spiritual Instinct.

Trupa îmbină din nou dramaticul cu dinamicul și îmbracă totul într-un dans de sunete. Protection este un foarte bun exemplu de o astfel de mixtură, când, până la minutul 0:47 gustăm post-rock, apoi avem o esență de stoner, iar la 2:21 își face simțită prezența pedala dublă à la black metal. Mă declar plimbată, dansată și amețită de această melodie.

Pe Sapphire, vocalistul Neige străpunge versurile inventate cu un sunet de un verde fad, de jad, și le plasează undeva în decor pentru a scoate în evidență instrumentalul de un verde puternic, safiriu. Cu un sound groovy, ușor gothic, Alcest împrumută o tehnică de înregistrare analog de la trupe precum The Cure și Joy Division, cu scopul de a împinge sunetul în față și ai acorda o strălucire diamantică.

ALCEST online:
http://www.alcest-music.com
https://www.facebook.com/alcest.official/

Flying Colors “Third Degree”

Țară: USA
Gen: Rock Progresiv/ Hard Rock
Casă de discuri: Mascot Label Group
Dată de lansare: 4 octombrie

Dacă ținem cont de statutul fiecărui membru și de materialele anterioare cu melodii precum Kayla, The Storm și Mask Machine, am putea spune că Flying Colors nu mai au nimic de dovedit și, cu toate acestea, după o pauză de 5 ani aceștia revin cu Third Degree. Albumul însumează toate ingredientele folosite până în prezent, sub aceeași umbrelă pop-rock comercială&accesibilă, dar care încearcă să impresioneze prin diverse stand out-uri.

Un foarte bun exemplu este chiar The Loss Inside, piesa cu care debutează, care conține riff-uri groovy de stoner, pasaje jazzy cu solo-uri de orgă și un falset impresionant din partea vocalistului Casey McPherson, starul albumului. The Loss Inside este un început modest&cumpătat și nicidecum nu pregătește pentru ceea ce va urma: un More flamboaiant, ce continuă soundul de heavy-pop, dar atrage și mai tare prin vocea ușor procesată a lui Casey și prin pasajul simfonic de la jumătatea melodiei. Acestea două, dar și interacțiunea chitară-clape amintesc de stilul inconfundabil Muse și de interpretările vocalistului Matt Bellamy. 

Urmează favorita mea, You Are Not Alone, balada rock’n roll despre uraganul Harvey. Casey reușește să surprindă aici o combinație de putere, speranță și vulnerabilitate, totul pe fundalul unui aranjament atât de simplu&catchy.  Tot pe modelul comercial merge și Love Letter, o melodie cu puternică inspirație Beatles, în care Casey, Neal și Mike preiau cu rândul partea vocală. Rezultatul e un clasic din start, pe care cu greu mi-l mai pot scoate din minte.

text integral: https://prognotes.ro/2019/10/07/flying-colors-third-degree/

FLYING COLORS online:
http://www.flyingcolorsmusic.com
https://www.facebook.com/flyingcolorsofficial/

Corina Grasu

Corina Grasu

Prezență delicată și binevoitoare, mereu cu zâmbetul pe buze, Corina scrie cu ușurința cu care zigzaghează printre rafturile cu cărți și muzică, multă muzică atent aleasă. Atunci când n-o găsim la Cărturești Carusel sigur e la vreun concert, sau pregătește un interviu pentru ProgNotes.

Leave a Reply