Ziua 1 a festivalului ARTmania m-a găsit în fosta librărie Habitus din Piaţa Mică a Sibiului, direct în inima fan clubului Dream Theater, la cea de-a şaptea întâlnire a sa. Ce mod mai frumos de a intra în atmosfera festivalului decât prin a discuta cu oameni la fel de pasionaţi de muzică? Un medic rezident de 29 de ani, doi fraţi gemeni, pasionaţi de regie şi film, coloane sonore, si chitară, respectiv clape, si cel mai tânăr membru alt fanclubului de 19 ani au intrat în jocul quiz-ului despre formaţie, ce avea să faciliteze pentru unii un meet and greet cu membrii Dream Theater.

“Ce artist, dintre cei care cântă zilele astea la festival, a fost invitat pe un material discografic al trupei Dream Theater?” a fost întrebarea adresată mie, dar până să vă dezvălui răspunsul avem de parcurs un întreg line-up.

Am ieşit din librărie şi am ascultat câteva acorduri de post-rock marca Am fost la munte şi mi-a plăcut. A fost a patra oară când i-am văzut live, băieţii concertau de data aceasta în cadrul East European Music Conference. De departe cea mai degajată şi relaxantă interpretare a bucureştenilor la care am luat parte: fără metrou, fără aglomeraţie, doar o scenă mică şi câteva persoane afundate în bean bags cu câte o bere rece în mână, că doar: “Am adus băutura, fetelor”.

Tot pe ritmuri de post-rock, dar angrenate de către metalcore şi de o limbă dură ca sonoritate, nemţii de la Fjort au deschis Festivalul ARTmania. Nu ştiu cât de bine s-au integrat in noul vibe progresiv Artmania, dar a existat energia salvatoare pe care au transmis-o publicului în puţinul timp avut pe scena.

Puţini mai excentrici, Wardruna au debutat cu o simfonie a “goarnelor”, care a fost continuată de un ritual al notelor si runelor. Muzica produsă de aceştia combină un sunet ambiental întunecat cu puternice influenţe din folclorul nordic. Live, muzica Wardruna a fost raw, simplă si liniară, asemeni stilului de viaţă păgân, însă atmosfera creată a fost parcă ruptă din serialul cu vikingi în care Einar Selvik a jucat. Melodii precum Helvegen, Fehu, Heimta Thurs, Voluspa şi Tyr au înconjurat publicul de la ARTmania de misterul mitologiei nordice, dar şi de aerul istoric european dat de instrumentaţia provenită din diverse perioade, cum ar fi epoca de piatră, epoca bronzului sau antichitatea.

Am închis uşa universului de legendă al sezonului doi din serialul Vikings, şi am deschis-o britanicilor de la Architects. Vocalistul Sam Carter ne-a întâmpinat cu o voce clean puţin obosită, dar cu un scream la înălţime, tehnică vocală foarte bună şi multă prezenţă scenică. Publicul a dat din cap şi a intrat în hora moshpit-ului, cuprins de febra metalcore-ului şi fermecat de modul cum vocea plesneşte pe ritm, în tandem cu tobele. Toboşarul Tom Searle mi-a părut că a întreţinut cel mai bine atmosfera atât pe piese de pe ultimul album, Holy Hell, lansat în 2018, cât și de pe albumele anterioare, iar Gone With The Wind, dedicată fratelui său geamăn, Dan Searle, a fost piesa care a emoţionat şi a pus totodată sângele publicului în mişcare.

Dream Theater au fost headlinerii din prima seară a festivalului şi tot ei au fost cei care şi-au făcut timp să se vadă cu fanii din fanclubul român, înainte de a pune în scenă un show pe atât de tehnic şi disciplinat, pe cât de emoţionant şi dezlănţuit.

Desigur, se vor face multe comparaţii cu concertele precedente (World Tourbulence din 2002, cu Dream Theater a Long for a Ride Tour at Romexpo din 2014 sau cu Images and Words Anniversary din 2017), cel puțin printre fanii înrăiţi. Cei emotivi vor spune ca Dream Theater au avut prestaţia potrivită raportată la un slot de festival, cei mai cârcotaşi vor spune că LaBrie a fost off key sau forţat pe alocuri. Pe bună dreptate solistul a avut dificultăţi în începutul piesei Untethered Angel, după care s-a redresat, iar solourile lui Petrucci au şters totul cu buretele, în timp ce Myung a ţinut ritmul. Mangini a avut jocul său de tobe cu mişcarea beţelor printre cinelele suspendante, iar Jordan a ieșit în faţă cu al său solo de keytar. Ne-au purtat prin universul distopian creat pe Distance Over Time, album lansat anul acesta, în vreme ce l-au neglijat complet pe cel din The Astonishing (2016). Setlistul a fost în rest echilibrat, cu câte o melodie aleasă de pe cele mai importante albume din discografie: Awake, Black Clouds&Silver Linings, Falling into Infinity, Metropolis, Part 2: Scenes From a Memory, Systematic Chaos şi Train of Thought. Și dacă tot suntem la capitolul albume și momente memorabile, James LaBrie a anunțat după interpretarea ultimei piese din setlist, As I am, revenirea formației în ianuarie-februarie anul viitor, cu un show aniversar “Scenes from a Memory”.

Cu imaginea unui final spectaculos și cu promisiunea revederii uneia dintre cele mai mari trupe de metal progresiv în minte, îl las pe colegul meu Andrei să vă dezvăluie răspunsul la întrebarea din quiz-ul DT, dar și cum s-a simțit și auzit în a doua zi de festival ARTmania.

Corina Grasu

Corina Grasu

Prezență delicată și binevoitoare, mereu cu zâmbetul pe buze, Corina scrie cu ușurința cu care zigzaghează printre rafturile cu cărți și muzică, multă muzică atent aleasă. Atunci când n-o găsim la Cărturești Carusel sigur e la vreun concert, sau pregătește un interviu pentru ProgNotes.

Leave a Reply