Când săptămâna care a trecut este așa plină de noutăți, să alegi știrile cele mai importante devine o sarcină dificilă, chiar și atunci când se rezumă la preferințele personale, cu doza implicită de subiectivism.
Săptămâna precedentă poate fi astfel pusă sub semnul subiectivului și, de asemenea, ar putea purta ca moto refrenul binecunoscut „with a little help from my friends“. Aș adăuga, ca un corolar celor de mai sus, și interogația inițială: „what would you think if I sang out of tune, would you stand up and walk out on me?“
Două voci poate mai puțin cunoscute unora au anunțat proiecte discografice solo ce urmează să fie lansate pe 5 iulie. Nad Sylvain, va lansa la InsideOut Music al treilea album, The Regal Bastard, ce vine să încheia trilogia „vampirilor“ începută în 2015 cu albumul Courting The Widow.
Heather Findlay lansează în aceeași dată Wild Wild Horses, la Black Sand Records. Despre album puteți afla mai multe din înregistrarea făcută de Heather împreună cu Luke Morley (Terraplane, Thunder, The Union), care este coautor și producător al albumului.
Tot pe 5 iulie — zi magică? — și tot la InsideOut Music, vine albumul de debut al cvartetului nou înființat ce-i reunește pe foștii membri Spock’s Beard Ted Leonard, Jimmy Keegan și Dave Meros care, împreună cu John Boegehold, un mai vechi colaborator, pregătesc albumul omonim Pattern-Seeking Animals.
Pe 19 aprilie un nou proiect a lansat albumul de debut: HOIA. Gândit de chitaristul și producătorul indian Prateek Rajagopal, care i-a cooptat pe basistului Colin Edwin (Porcupine Tree, O.R.k.) şi toboşarului polonez Wojtek Deregowski, HOIA a publicat albumul experimental „Scavenger“ și online (îl puteți asculta mai jos).
ZIO, proiectul anunțat anul trecut de Jimmy Pallagrosi, se pregătește de lansarea albumului Flower Torania, de pe care un prim single a apărut cu sprijinul Crystal Spotlight, producători multimedia deja cunoscuți pentru colaborările lor cu nume importante ale scenei internaționale Prog.
De la britanicii Big Big Train, care au anunțat pentru 17 mai un nou album, Grand Tour, avem primul single al acestui material discografic, Alive.
Odată cu lansarea pe 19 aprilie a albumului Wired For Madness, Jordan Rudess a anunțat noua ediție KeyFest, evenimentul anual care a devenit o tradiție și care-i are ca invitați anul acesta pe David Rosenthal (Rainbow, Billy Joel, Cyndi Lauper) și Otmaro Ruíz (artist solo, John McLaughlin, Abraham Laboriel)
Tot un eveniment devenit tradiției anuală este și World Guitar Day care, anul acesta, va fi celebrată în 21 septembrie.
Evenimentul va fi găzduit de publicații cunoscute printre care se numără: Louder, Classic Rock, Metal Hammer, Prog, MusicRadar, Guitarist, Total Guitar, Guitar Techniques, Bass Magazine, Bass Player, Guitar Player și Guitar World.
În final, trecem de la World Guitar Day la Record Store Day, un alt eveniment anual al cărei ediție 2019 a fost celebrată recent, pe 13 aprilie, încă un prilej cum nu se poate mai bun pentru a ne bucura de muzică.
Cu această ocazie, americanii Mastodon au publicat un cover al celebrei Stairway to Heaven, în memoria managerului trupei, Nick John, care s-a stins anul trecut.
TheNightTimeProject despre care scriam cu ceva vreme în urmă că pregătesc albumul Pale Season pentru sfârșitul lui iunie, au publicat primul single, Embers.
Fără a neglija scena locală, ne bucurăm de o lansare la fel de importantă: Zammorian ne oferă sunete și forme, cu noul clip pentru melodia „Shapes“. Acest videoclip vine cu mai puțin de o lună înainte de concertul de lansare oficială a primei părți din albumul concept (dublu) „The Theory of Absence“.
Dacă, parcurgând știrile selectate săptămâna aceasta, aveți un răspuns la întrebarea de la început, rămâne de văzut. Parafrazându-l pe Alexander Backlund, care explică versurile piesei Embers, suntem împăcați cu ideea că înaintarea în vârstă ne schimbă și gusturile și felul cum percepem muzica.
Până la următoarea noastră întâlnire în paginile ProgNotes… „lend me your ears and i’ll sing you a song, and i’ll try not to sing out of key“.
Comentarii recente