Pentru că am făcut o regulă din a prezenta dinamica scenei locale de prog, post-rock, indie și stoner, nu am vrut să ne lăsăm așteptați. Urmăresc Adam’s Nest încă de la început, din simplul motiv că unul din membri, Vlad Alui Gheorghe, îmi e foarte bun prieten. Filiera noastră comună a fost încă de la început poezia, însă muzica nu a făcut decât să le lărgească orizonturile.
Am stat de vorbă cu 66% din Cuibul lui Adam din Iași, și anume cu Nicolae Răzvan Rusu (chitară & voce) și cu Vlad alui Gheorghe (voce, tobe, chitară). Trupa îl mai conține și pe basistul Gabriel Belcescu. Vedeți ce a ieșit din discuția cu băieții, interviul fiind luat pe 9 martie 2019 la Dianei 4. În seara respectivă, Adam’s Nest a concertat la Londohome, iar luni au mers pentru o sesiune live la Radio Guerilla.
ProgNotes: V-am văzut în concert în 2018 la Clubul Țăranului Român. Atunci ați deschis pentru formația We Singing Colours. Cum a evoluat Adam’s Nest de atunci încoace, când vom avea parte de un album și cât este de greu să te descurci în România ca muzician, fără să ai un label în spate?
Vlad: Am evoluat foarte bine de atunci. După concertul We Singing Colours am luat o pauză binemeritată de șase luni. Colegul meu Răzvan a trebuit să studieze pentru admiterea la doctorat, unde a și fost admis. Este doctorand la Studii Farmaceutice. Culmea este că noi am vrut să ne luăm o pauză și fix în perioada respectivă au apărut cele mai multe concerte și variante faine pentru noi. Am cântat la FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și de Traducere din Iași), unde scriitorul islandez Jón Kalman Stefánsson a stat la concertul nostru și la sfârșit i-a întrebat pe organizatori de noi.
Faptul că un asemenea scriitor ne-a apreciat, m-a mulțumit pe mine foarte mult. După aceea a fost Folkever la Siret, un festival organizat de un prieten foarte drag. Acolo am cântat tot cu trupa We Singing Colours, ca să facem cercul să fie complet.
Răzvan: Concertul de la Siret a fost primul la care au venit oamenii din public și ne-au cerut autografe. Acolo chiar nu știam pe nimeni și ne-au cerut autografe.
Vlad: De la concert la concert au început să vină oameni pe care nu îi cunoaștem. Asta ne bucură foarte tare pentru că ne uităm în sală și nu mai vedem jumătate de sală numai prieteni și foste gagici.
Răzvan: Până acum piesele au fost despre oameni din sală, acum au început să nu mai fie doar despre oamenii din sală.
Vlad: Când o să scoatem un album? Noi am scos un EP anul trecut, în 2018 doar în format digital. Îți spun sincer că nu are nici un sens să îl scoți în format fizic. Cel puțin nu la nivelul acesta. Am întrebat mai mulți oameni dacă ar cumpăra un CD. Și cei mai mulți au spus că l-ar cumpăra, dar că l-ar asculta doar în mașină cel mult. Dacă vorbim de viniluri, maxim zece dintre cei care au venit la concertele noastre ar fi cumpărat unul și asta pentru că sunt colecționari de LP-uri.
Răzvan: Legat de întrebarea cu labelul, cred că pentru noi acum lipsa lui constituie un avantaj. Putem cânta unde vrem, ce vrem, când vrem. Poți să te promovezi cum vrei și poți să afișezi ce imagine vrei. Nu ai nicio limitare din punctul ăsta de vedere. Pe de altă parte, ești constrâns financiar în ceea ce privește înregistrările, studioul și repetițiile.
Vlad: Depinde foarte mult și de ce își dorește fiecare. Amândoi avem joburi de zi, amândoi suntem doctoranzi. Mai e și colegul nostru Gabriel Belcescu la bas, el deține studioul din Bază din Iași. Muzica nu este un job pentru noi, noi cântâm de plăcere. Dacă am depinde financiar în totalitate de cântat, sigur asta ar aduce o presiune mai mare.
Răzvan: Și am încerca să ne găsim un label și să facem pași în direcția asta, dar momentan nu e cazul.
Formula redusă de personal e cea mai mișto chestie, pentru că îți dă libertate să experimentezi.
ProgNotes: Cunoașteți vreo trupă care să fie din același registru cu Adam’s Nest și care să fi transformat muzică într-un job cu normă întreagă?
Vlad: Nu putem să ne pronunțăm în direcția asta, pentru că nu cunoaștem care e exact situația. Dar, din informațiile pe care le avem, cei mai mulți au joburi stabile.
Răzvan: Chiar dacă au joburi, multe dintre aceste trupe au contracte cu un label, mai ales trupele mari la care ne uităm noi.
ProgNotes: Cât de complicate sunt pentru voi permutările între instrumente? Sunt și avantaje pentru această formula redusă? Acum aveți basist, dar atunci, la Clubul Țăranului, erați doar voi doi și erați interșanjabili.
Vlad: Și acum a rămas la fel permutarea, doar că am adăugat un basist. Avem și alte formule. De exemplu, la Iași, pe 15 martie, în deschidere la Byron vom cânta patru. Toboșar, bassist și noi doi. La Londohome, în seara asta, vom fi trei, cu Gabriel la bas. Eu cânt și la clape, și la percuție, și la chitară și la voce. Uneori e greu să găsești componenta umană care să facă treabă și să fie pe același film cu ce vrei tu. Formula redusă de personal e cea mai mișto chestie, pentru că îți dă libertate să experimentezi.
Răzvan: Și din punctul de vedere al disponibilității dispar foarte multe probleme și poți să te înțelegi altfel. Și faptul că al treilea om acum, basistul, se ocupă de studio, înseamnă că în cea mai mare parte a timpului este acolo. Dacă era altcineva, din alt domeniu, poate ar fi fost mai greu cu disponibilitatea.
ProgNotes: Pentru cineva obișnuit cu formatul clasic de trupă rock, chiar și indie, lipsa liniei de bas sau a percuției poate însemna că lipsește ceva din structura piesei. Așa am simțit și eu ascultând prima piesă atunci la Clubul Țăranului. Ulterior am reevaluat și am privit altfel construcția pieselor voastre.
Răzvan: Oamenii care simt asta nu ne-o spun în mod direct. E prima dată când auzim feedbackul ăsta, îl intuim, dar nu îl auzim. E prima dată când ne spune cineva treaba aceasta.
Vlad: În plus, după una sau două beri, nu mai este nimeni analitic, să caute toba.
ProgNotes: După același concert de la Clubul Țăranului v-am împărtășit gândul meu, că aș vrea să vă aud mai mult axându-vă pe latura de post-rock. Cât de mult ați lucrat în direcția respectivă?
Vlad: La un an de la acel concert, avem o piesă post-rock, Nothing Lasts for Eva.
Răzvan: Noi eliberăm EP-uri, pentru că de obicei compunem patru piese într-un stil, după care vin alte patru în alt stil. Și nu poți să le dai drumul împreună, sub formă de album, că nu merge. Mai lucrăm acum la o piesă post-rock, avem scheleltul pentru această piesă. Dar nu am lucrat foarte mult pe ea. Acum avem în vedere să scoatem o chestie acustică-grunge.
În doi e mult mai simplu să faci totul și acustic și electric
ProgNotes: Și atunci, firesc vă întreb, care este publicul vostru țintă?
Vlad: Chiar asta discutam dimineață, pe terasă. Noi facem muzică să ne placă nouă mai întâi, să ne simțim noi super-bine făcând asta. Și apoi s-or găsi și oameni care să ne asculte. Gândește-te că în ultimul an am lansat: o piesă country, o piesă post-rock, una garage-rock (Warsaw), una alternative mai mult în modul american, Stockholm.
Răzvan: Noi de adaptăm cântările și în funcție de local. În cele mai micuțe mergem de obicei pe acustic. Acolo nu merge ceva agresiv, merge ceva chill, că ești foarte aproape de om. Dacă va fi să cântăm vreodată în Control, acolo va fi nevoie de energie.
Vlad: Tot revin la întrebarea de mai devreme: în doi e mult mai ușor să faci totul și acustic și electric. Noi avem un set de 14 piese pe care le putem face și electric și acustic oricând, fiind doar noi doi.
ProgNotes: Urmează un concert la Londohome și o sesiune live la Radio Guerilla (11 martie 2019, n.n.). Cât de greu este pentru o trupă din Iași să rămână conectată cu ce se întâmplă relevant pe piața indie din România?
Vlad: Iașul a dat foarte multe trupe în ultima ani. Pinholes, Fără Zahăr, Bucovina, Fine It’s Pink. De vreo doi ani, nu se mai întâmpla nimic. Noi am apărut pe un teren sterp în Iași, nu se mai întâmpla nimic.
Răzvan: În Iași ai avantajul unui ritm de viață mai lent, ai parte de altă răbdare. Ai timp să experimentezi acolo.
Vlad: Fiecare oraș vine cu ritmul și soundul lui. Clujul are Luna Amară, Fluturi pe Asfalt, Nava-Mamă. Iașul e pe o filieră mai degajată, mai spre acustic-experimental. Avem Spam, Stash, Fără Zahăr.
ProgNotes: Cum ați defini muzica pe care o cântați și cât de tare vă enervează catalogările după gen, subgen și alte variante de nișare?
Răzvan: Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt, aș spune folk.
Vlad: Dacă e să fim politically-correct genul s-ar numi acoustic-indie. Așa suntem pe Spotify. Ei ne-au dat ca sugestii traditional-folk, acoustic-indie, alternative și rock.
Shoe-gaze – ne holbăm la papuci și la efectele luminoase
ProgNotes: Una grea pentru Vlad. Cum ai traduce în limba română termenul de shoe-gaze, dar pe bune. Mă bazez că ești doctorand la Litere (râde). Întreb din două motive. Am găsit un interviu în care vi se punea eticheta asta și zilele trecute am citit un articol despre ceva încă și mai nișat, doom-gaze.
Răzvan: Există doom-gaze? Foarte tare!
Vlad: Probabil că s-au referit în interviu și la shoe-gaze, pentru că noi am menționat acolo niște trupe micuțe americane, pe care le descoperim săptămânal, pe diverse conturi, precum KEXP, Audio Tree. Și ei se definesc ca fiind shoe-gaze, deoarece cântă indie ca și noi și, în plus, folosesc foarte mult ecou (ethereal).
Efectele lor și ale noastre sunt ținute un timp foarte mare. Și e vorba și de un drive ușurel și mai puțin de un distors. E un overdrive cât să îți aducă sunetul în față, fără să-ți distorsioneze efectele. Și ca să traduc shoe-gaze… Ne holbăm la papuci pentru că în același timp ne holbăm și la efectele luminoase (ca ființe cognitive…LOL).
ProgNotes:Care sunt sursele voastre de inspirație provenind din zona prog? Cât de mult urâți Dream Theater și cât de mult îl iubiți pe Steven Wilson?
Răzvan: Foarte mult îmi place Wilson. Nu am ascultat foarte mult, dar ce am ascultat mi-a plăcut. Eu nu ascultasem Porcupine Tree, mi-a trimis o cunoștință o piesă de la Wilson. Dream Theater nu pea am ascultat, prog metalul nu prea m-a prins. Am încercat.
Vlad: Nu știu dacă am ascultat prog, nu m-a prins. Însă mie îmi place foarte mult punk-rockul.
ProgNotes: Aveți de gând să folosiți ceva din textele publicate de Vlad în volumele de poezie în cântecele voastre?
Răzvan: La concertul de la Londohome vom introduce o piesă de-ale noastre prin niște versuri scrise de Vlad, chiar dacă nu sunt din cartea lui Disco 2000. Depinde foarte mult de el și vedem cum se pretează.
ProgNotes: O întrebare pentru fiecare dintre voi acum. Dacă ar fi să alegeți un album pe care să-l fi scris, compus și cântat de la Beatles încoace, care ar fi alegerea voastră?
Vlad: Aș alege albumul American Football al formației American Football. A apărut în 1999 și este un album emo. Au scos albumul, au avut vreo trei concerte și s-au despărțit. Au revenit în 2014. Nu au mai ținut legătura, asta chiar dacă erau prieteni. S-au mutat în state diferite, fiecare dintre ei profesor.
Și toboșarul povestește la un moment dat (Steve Lamos) că un student i-a spus la finalul unui curs că trupa este foarte apreciată și că Never Meant, piesa lor, e un inm al comunității emo. Și au reluat activitatea în 2014 și anul ăsta scot album nou. Solistul lor e un poet foarte bun, Mike Kinsella. El e cântăreț full-time și mai cântă în trupe precum Owls, Owen sau Niamh Parsons.
Răzvan: Eu o să merg cu Low Roar cu albumul 0 (2014). Eu l-am descoperit ca bathroom-bedroom sessions, înregistra în baie, dar suna foarte foarte bine. Ulterior s-a mutat în Islanda, cineva l-a plăcut și s-a oferit să-i producă materialul. Nu e recunoscut la nivel internațional, dar e pe acolo. Ultimul album l-a înregistrat în Polonia, după trei-patru ani de pauză.
Comentarii recente