Săptămâna precedentă a debutat sub semnul păcălelilor, 1 aprilie fiind prilej pentru o mulțime de farse care mai de care mai amuzante și mai bine ticluite. Ne vom rezuma în schimb la noutățile care ne îndreptățesc să spunem cu încântare că muzica pe care-o îndrăgim este cum nu se poate mai bine reprezentată în acest moment.
Privind retrospectiv, așa cum „Săptămâna“ noastră o face, ne uităm la un parcurs de mai bine de jumătate de secol de muzică, fie că s-a numit art rock, simfonic, progresiv sau chiar clasic rock. Bogăția de forme de expresie și longevitatea Prog-ului sunt dublate de cele ale marilor nume care i-au punctat parcursul și care, în multe și fericite cazuri, încă mai sunt prezente pe scenele lumii.
Pe scena de la Barclays Center din New York au urcat Roxy Music pe 29 martie, la cea de-a 34-a ediție a Rock and Roll Hall of Fame fiind celebrați alături de alți artiști cunoscuți.
De la scena newyorkeză ne mutăm atenția la proiectul agenției spațiale europene ESA, Space Rocks, care urmărește să sublinieze și să aducă în atenția publicului larg fascinația și inspirația pe care explorarea spațiului o exercită, cât și multitudinea de creații artistice izvorâte de-aici.
John Mitchell, cu proiectul Lonely Robot, despre care am mai scris, a anunțat o colaborare interesantă, în care Space Rocks va găzdui pe 23 aprilie o primă audiție a albumului Under Stars.
De pe acest album un al doilea single a fost recent lansat, How Bright Is The Sun?, acompaniat de videoclipul de mai jos ce evocă filmul SF Sunshine. Acesta a fost și sursa de inspirație a cântecului, fiind unul dintre filmele favorite ale lui Mitchell.
De pe agenda festivalului ArcTanGent aflăm că americanii Coheed and Cambria vor fi cap de afiș în prima dintre cele 3 zile ale festivalului ce se va desfășura între 15 și 17 august în Bristol. De la Coheed and Cambria avem varianta acustică a piesei The Gutter pe care au publicat-o recent și pe care vă invităm să o vedeți aici:
De la Fredrik “North” Norrman, fost membru al trupei Katatonia, aflăm că TheNightTimeProject pregătește un nou album, Pale Season, ce va fi lansat pe 28 iunie.
Parizienii LOST IN KIEV anunță la rândul lor un al treilea album, Persona. De pe albumul care va fi lansat pe 26 aprilie a fost extrasă piesa Lifelooper:
Tot din Franța sunt și KLONE, despre care aflăm că au semnat cu casa de discuri Kscope, unde vor lansa în septembrie albumul Le Grand Voyage.
Albumul, la care au lucrat în ultimii 3 ani, urmează unui intermezzo acustic, de pe care am ales mai jos piesa Rocket Smoke:
Tot o înregistrare live, de-a dreptul pirotehnică este cea făcută recent de tunisienii Myrath în concertul ținut în amfiteatrul roman din Cartagina, în fața a 7000 de fani electrizați. Born To Survive vine în pregătirea lansării albumului Shehili, anunțat pentru 3 mai 2019.
În finalul retrospectivei de săptămâna asta, fără pretenția de a fi exhaustivi, ne întoarcem pe continentul american pentru o doză consistentă de… bere. Dream Theater surprinde fanii cu anunțul primei mărci originale co-branded: Barstool Warrior.
Comentarii recente