Am descoperit trupa Orkid în octombrie, când au fost una dintre formațiile din deschiderea spectacolului Vița de Vie de la Arenele Romane. Încă de atunci mi-am dorit să le pun câteva întrebări, deoarece, pentru mine, au fost revelația acelui spectacol. Le-am ascultat albumele și piesele disponibile pe Spotify și m-am documentat în consecință. A venit și momentul interviului și iată că am stat de vorbă cu doi dintre membrii Orkid, și anume Vlad Ilicevici (chitară, voce, clape și uke) și cu Radu Pop (tobe, vizual și art direction). Iată ce a ieșit.
Rezonanța emoțională e mult mai importantă pentru muzică decât abordarea unui gen sau stil aparte
ProgNotes: Mărturisesc că v-am văzut & auzit prima dată la concertul de lansare al trupei Vița de Vie de la Arenele Romane din București. A fost o surpriză să mai descopăr încă o trupă din România care gravitează între indie, post-rock și pe alocuri chiar prog. Care este povestea Orkid de până acum și cum vă încadrați în peisajul underground autohton?
Vlad: Poveștile spuse de Orkid s-au adunat pe parcusul a 30 de ani pentru mine și sunt convins că și pentru ceilalți e cumva similar. În 2015, am creat un mic proiect muzical, DJOI, din care făcea parte și Radu (pe atunci la chitară), primul nostru bassist și totodată bunul nostru prieten, Andrei Tănase și Tudor Popescu (Pixels). Proiectul era dedicat exclusiv celei de-a zecea ediții a Anim’est-ului, festivalul din echipa căruia am făcut la un moment dat parte toți patru.
Apoi, încet-încet DJOI s-a transformat în Orkid. După plecarea lui Tudor, Radu a trecut la tobe. În octombrie 2016, George l-a înlocuit pe Andrei, care a rămas un apropiat al formației și ne-a regizat și un clip. După mult prea multe modificări în structura trupei, de la începutul acestui an suntem din nou un trio și suntem mai convinși decât oricând că e formula perfectă pentru noi.
Cât despre întrebarea cu underground-ul românesc, habar nu am unde ne încadrăm și ce înseamnă asta. Adică nu înțeleg prea bine ce înseamnă undergroundul românesc, probabil trupele care nu fac bani. Adică practic toate trupele românești cu foarte puține excepții.
Când a fost inventat, conceptul de underground însemna cu totul altceva, de asta zic că mi-e neclar acum, dar na, asta e, îmbătrânesc și înțeleg din ce în ce mai puține lucruri. 🙂
Radu: Povestea Orkid e, pentru mine, una foarte condensată, foarte plină. Ne cunoaștem și cântăm împreună de vreo 3 ani, dar am senzația ca am fost dintotdeauna prieteni și colegi de trupă. Și asta se datorează faptului că am fost toți trei de la început foarte deciși să investim cât de mult putem în trupa asta și asemenea scopuri comune unesc oamenii.
În peisajul underground autohton sau de oriunde cred că suntem destul de greu de încadrat, by design, pentru că am pornit din start de la ideea că rezonanța emoțională e mult mai importantă pentru muzică decât abordarea unui gen sau stil aparte. Cântăm, practic, ce ni se pare că transmite cel mai bine starea pe care vrem să o dăm prin povestea fiecărei piese.
PN: Următoarea întrebare e una destul de subiectivă și îmi asum dacă nu va ajunge unde intenționam să ajungă. Simți Orkid mai aproape acum de Mogwai sau de Nine Inch Nails?
Vlad: Din punctul meu de vedere, nici de una nici de alta, deși îmi plac amândouă foarte mult, iar Mogwai a fost în ultimii măcar 15-16 ani, una din trupele mele preferate. Muzica pe care o facem are cu siguranță texturi, armonii și emoții similare cu multe alte trupe mai mari sau mai mici, mai bune sau mult mai bune. Ca toată muzica din lume, de fapt. Eu unul nu pot și nici nu vreau să identific fiecare influență și direcție.
Radu: Tot de Mogwai sunt mai aproape, oricât de mult mi-ar plăcea NIN.
Una dintre cele mai importante referințe pentru noi este mai degrabă Godspeed You! Black Emperor, cu greutatea fiecărei fraze și atmosfera creată în piese
PN: Credeți că există public în România pentru genul de muzică pe care îl cântați voi? Credeți că a deschide un concert precum cel al trupei Vița de Vie te ajută în timp să-ți crești fan-base-ul?
Vlad: Cu siguranță nu îndeajuns de mult public pentru niște proiecte sau trupe sustenabile (și nici pe departe profitabile). Însă e datoria fiecăruia dintre noi, cei care facem parte din această mică lume – muzicanți, promoteri, spectatori, jurnaliști de muzică, organizatori de festivaluri/evenimente, patroni de cluburi, etc – să punem umărul la dezvoltarea acestui public, a acestei comunități. E recurentă ideea că trebuie să ne educăm publicul. Și da, e adevărată, dar trebuie să ne educăm și pe noi înșine, înainte de toate.
Iar pentru a doua parte a întrebării – orice concert și orice cântare te ajută măcar teoretic să ajungi la mai mulți oameni. Cu atât mai mult un concert mare, în deschiderea unei trupe puternice, ca Vița de Vie.
Radu: Având în vedere că miza noastră stilistică este încărcătura emoțională a pieselor, e ceva mai greu de estimat fan-base-ul Orkid prin comparație cu al unor trupe mai clar încadrate în anumite scene.
Partea bună e că live îți dai seama cel mai bine daca rezonezi sau nu cu o trupă, așa că sigur expunerea față de un public cât mai numeros e benefică.
PN: Am observat diferențe majore între albumul din 2017 (Standing Still in the Dark) și EP-ul din 2018 (cel puțin primele două piese de pe discul Suruaika mă duc cu gândul și la Voyage 34 de la Porcupine Tree, o versiune mai comprimată). Greșesc dacă pun eticheta prog materialului vostru cel nou? De fapt cum vă raportați voi la acest trend din underground numit prog metal/prog rock?
Vlad: Suruaika are 3 piese, dintre care două sunt mai lungi decât toate celelalte piese ale noastre. Altfel nu știu cum e diferit, dar percepția fiecărui ascultător e diferită și importantă. 🙂
Poate e și treaba asta cu muzica cu sau fără versuri. Pentru mine e destul de puțin importantă. Câteodată sunt binevenite, câteodată nu. Drept care am alternat întotdeauna piesele instrumentale cu cele cu voce și versuri.
Pe de altă parte, ultimul nostru single ‘Daily Extinction’ are 4 minute, iar piesele și mai noi sunt și mai scurte și mai punk, sau cel puțin așa mi se par mie.
Eu nu cred că rezonez prea tare cu niciun trend nou și nu o zic deloc cu bucurie. Probabil e doar pentru că devin din ce în ce mai opac, o dată cu vârsta și mi-e mai ușor să mă uit în urmă. Nu cunosc prea bine trendul actual prog rock și prog metal, dar îmi e de ajuns cât știu, pentru a-mi da seama că cei care fac muzica asta sunt muuult mai tehnici decât noi. Sau mai buni. Da’ noi suntem mai sexy. Sau nu. Dracu’ știe. 🙂
Radu: Trebuie să recunosc că nu am o relație foarte apropiată cu prog-ul, cu atât mai puțin cel recent și underground. Sunt niște elemente ritmice foarte mișto care sunt asimiliate prog-ului sau math-rock-ului (sper că nu fac vreo blasfemie asociindu-le) care mi se par foarte ofertante. Una dintre cele mai importante referințe pentru noi este mai degrabă Godspeed You! Black Emperor, cu greutatea fiecărei fraze și atmosfera creată în piese. Dar într-adevăr, Suruaika poate fi numită o piesă cu influențe de prog, dacă e să o numim cumva.
Mi-ar plăcea să văd mai mulți oameni dansând la concertele noastre
PN: Știu că o parte dintre voi lucrează în domeniul animației și designului digital. De asemenea, mai știu și că ați colaborat cu Pisica Pătrată pentru proiecție de creație live în timpul concertelor Orkid. Ce alte forme de artă s-ar mai potrivi cu conceptul Orkid și pe care ați vrea să le introduceți în show-urile voastre live?
Radu: Dansul este un element care mi se pare extrem de puternic. Videoclipul piesei „Stargaze” poate să ateste aprecierea noastră pentru forța acestei forme de expresie.
Vlad: Da, zice bine Radu. Mi-ar plăcea să văd mai mulți oameni dansând la concertele noastre, pe scenă sau oriunde. Și nu numai pe Stargaze.
PN: Toate vânzările de tricouri imprimate cu logo-ul trupei reprezintă donații pentru copiii sprijiniți de asociația Help Me Be a Rockstar, iar pe 17 decembrie (2018, n.n.) ați concertat la Bucurie cu o jucărie, concert caritabil. Cât de importantă este implicarea artiștilor în cauzele sociale?
Vlad: Habar nu avem cât de importantă e. Ajutăm și noi cum putem.
PN: Ce alte trupe din undergroundul românesc vă mai plac? Vedeți vreo colaborare cu vreunul dintre aceștia?
Radu: Una din trupele mele românești preferate este Cardinal, cu care am împărțit de câteva ori scena, chiar și la concertul VdV, despre care ai spus. Îmi plac mult și DayDay.
Vlad: În 2016, la Cobra Fest, la Fabrica, unde urma să cântăm și noi, Radu m-a tras de mânecă să vedem trupa unor puști din Constanța – Cardinal. De atunci e cu siguranță trupa mea preferată de la noi și încerc să nu ratez nici un concert. Apoi îmi plac mult de tot Nuggers (nu sunt toți români, dar trăiesc aici, se pune, nu?), iar Daniel de la Cardinal mai face parte dintr-o trupă mișto, Blanc (+ încă una, de care nu știu dacă am voie să zic, am să îl întreb). Și îmi place mult Impex și multe din lucrurile pe care le face sau le făcea Andrei Dinescu.
Când erau activi eram fan Environments și Semiosis, ascult și acum și îmi plac mult. În continuare încerc să ascult tot ce fac cei din gașca lor, toți niște muzicieni absolut speciali și care dacă ar fi într-o țară cu muzică mai diversă și mai bună ar primi cu siguranță mult mai multă atenție: CLNK, Șerb, Ștefan Panea, Discordless, Febra, Minus șamd.
Sunt mulți alții de care nu îmi aduc aminte acum, sunt sigur. Însă ce e important este că e o grămadă de muzică bună în România.
Apoi ce e foarte trist e că nu ajunge la aproape nimeni și că, din păcate e un heavy rotation al acelorași trupe pe main stage, ba chiar și pe second și third stage (undeva aici suntem și noi, din păcate și/sau fericire)
PN: În 2018 ați fost foarte activi, ați lansat un EP, ați susținut multe concerte live și v-ați implicat în diverse cauze sociale. Ce planuri aveți pentru 2019?
Radu: Sperăm la un moment dat să ne punem pe treabă serios pentru un al doilea album, la care lucrăm deja de ceva vreme. Altfel, vrem în continuare ce-am vrut dintotdeauna: să cântăm cât de des putem.
Vlad: Vrem să renunțăm la tot și să facem numai muzică. să ne facem familia și prietenii fericiți și bogați, să reducem sărăcia, tristețea și prostia din România și mai ales să eradicăm corupția și nesimțirea de la noi.
Nu, glumesc. Ce zice Radu e ok. Poate ar fi în plus mișto să nu ne mai schimbăm componența de vreo 3-4 ori.
PS: Mulțumim pentru interviu. Am vrea să menționăm că George ar fi răspuns și el cu drag la întrebări, dar își petrece aproape tot timpul liber cu Orkid și are mult mai puțin decât Vlad și Radu.
Surse foto: Arhiva fotograf Dan Popescu; Arhiva trupei Orkid
Comentarii recente