Motto: Time is money and money’s time
We wasted every second dime
On politicians, fancy water and guns and plastic surgery
(A Perfect Circle – So Long, And Thanks For All The Fish)
Ce s-a schimbat în 2018 față de 2017
Cu cât apar mai mulți hateri care cântă prohodul rockului și metalului progresiv, cu atât recolta de albume remarcabile la sfârșitul fiecărui an este mai generoasă. Este al doilea an în care realizez acest top pe sistem de punctaj Eurovision. În 2017, au răspuns provocării de a alege un top cinci prog pe anul trecut 14 persoane. Topul de anul trecut a fost publicat în revista Observator Cultural, în ianuarie 2018.
Ancheta ProgNotes (care de acum înainte va primi numele de Top ProgNotes) a beneficiat de răspunsuri din partea unor membri ai trupelor românești Asemic, Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut, ohhimark, Pasărea Rock, dar și Hiraeth.
Anul acesta am avut 18 respondenți, toți pasionați ai genului prog contemporan. Noutatea constă în faptul că printre cei intervievați s-au aflat și muzicieni, care au legătură într-o măsură mai mare sau mai mică cu fenomenul. O altă noutate este aceea că vom acorda premiul ProgNotes pentru albumul prog al anului 2018 (un trofeu fizic, simbolic). Sperăm să creăm de aici încolo o mică tradiție.
Ceilalți respondenți sunt oameni care ascultă foarte mult prog nou, oameni care sunt la curent cu tendințele la nivel global. Unii dintre ei sunt și membrii ai micilor comunități online Grupul Progresiv și Dream Theater România. Cei 18 respondenți au indicat nu mai puțin de 43 de albume lansate în 2018. Trupele respective provin din 15 țări, grosul fiind format de banduri din Statele Unite și Marea Britanie.
Mecanismul de vot
Cum spuneam, ne-am inspirat după sistemul de punctare de la Eurovision. Astfel, i-am rugat pe fiecare dintre cei 18 care au votat să alcătuiască un top cinci din albumele apărute în 2018. Nu au fost neglijate nici albumele live, pe care unii dintre respondenți le-au preferat. Pentru primul loc din topul fiecărui participant s-au acordat 12 puncte, pentru locul al doilea 10 puncte, pentru locul al treilea 8, pentru al patrulea 5 și pentru locul al cincilea 3 puncte.
Remember 2017 -> Locurile XI-VI din 2018
Ca și anul trecut blogul New Prog Releases ne-a fost de un real ajutor, iar conturile de Spotify (premium sau gratuite) ne-au oferit șansa de a asculta materialele discografice chiar în ziua aleasă de trupe pentru lansare. Nu exagerăm dacă spunem că Spotify ne ajută foarte mult în descoperirea unor muzici pe care altfel foarte greu le-am putea găsi. Youtube nu este întotdeauna o variantă sigură.
În continuare, ne amintim cum a arătat topul fanilor români de prog din 2017:
- X. Caligula’s Horse (Australia) – In Contact
- IX. Anathema (Marea Britanie) – The Optimist
- VIII. Ne Obliviscaris (Australia) – Urn
- VII. Big Big Train (Marea Britanie) – Grimspond
- VI. Soen (Suedia) – Lykaia
- V. Ayreon (Internațional) – The Source
- IV. Mastodon (Statele Unite) – Emperor of Sand
- III. Threshold (Marea Britanie) – Legends of the Shires
- II. Pain of Salvation (Suedia) – In the Passing Day of Light
- I.Leprous (Norvegia) – Malina
Pentru că nu vrem să vă mai ținem în suspans, vom începe să prezentăm rezultatele votului, iar pentru primele cinci poziții, vom puncta câteva cuvinte despre ce a însemnat LP-ul respectiv pentru scena de gen.
Pe locurile IX-XI s-au situat la egalitate de puncte Into the Great Divide – Into the Great Divide (proiectul americanului Zack Zalon, marketer în industria muzicală; albumul beneficiază de participarea extraordinară a toboșarului Mike Mangini de la Dream Theater), americanii de la Oceans of Slumber cu The Banished Heart (remarcabilă vocea solistei Cammie Gilbert) și belgienii de la Atmospheres cu discul Reach (un album complex, imaginativ și viu). Toate acestea au primit din partea votanților câte 13 puncte.
În continuare, pe locul al VIII-lea s-a clasat Crippled Black Phoenix (Marea Britanie) cu albumul Great Escape. 16 puncte a obținut formația care a susținut două concerte în România (9 octombrie la Timișoara și 10 octombrie la București). Punctele se datorează poate și piesei care a devenit cumva hit în comuitatea prog. Este vorba despre To You I Give, melodia care deschide materialul discografic.
Pe locul al șaptelea, norvegianul Ihsahn, o legendă vie a black-metalului din anii ’90 (Emperor). Ámr nu este un disc întâmplător, el vine după un alt album fantastic, Arktis, lansat în 2016. Discul din 2018 este mai liniștitor decât precendentul și îi aduce lui Vegard Sverre Tveitan (numele real al artistului scandinav) un total de 20 de puncte în topul ProgNotes 2018.
Nu în cele din urmă, locul al șaselea le-a revenit americanilor de la Between the Buried and Me, care au lansat două EP-uri în 2018: Automata I și Automata II. Al doilea volum primește la final 24 de puncte din partea votanților români. Erau destui fani ai americanilor și la Artmania, în 2018. Se pare că prind și pe meleaguri autohtone. Mai mult, BTBAM a prins și o nominalizare la premiile Grammy, la categoria Best Metal Performance.
#5 Vola (Danemarca) – Applause of a Distant Crowd: 35 puncte
Evoluția este remarcabilă. De la djentulnostrusunăcatesseractșiastanefacefoartefericiți, Vola a învățat să îmbine momentele de forță cu momentele lirice, ba chiar să acumuleze teritorii doar de ei știute. Din țara care i-a dat rockului și progului (de ce nu) pe King Diamond și pe Manticora, vin acum absolvenții promoției prog 2010-2020, o promoție care era privită cu mare circumspecție la începutul deceniului.
Ne-au plăcut de pe Applause of a Distant Crowd compoziții precum Ghosts (are ceva din parfumul anilor ’80 și îmbină într-un mod inedit The Waterboys – The Whole of the Moon și Pet Shop Boys – It’s a sin) , Smartfriend (așchia nu sare totuși departe de djent) și Vertigo (un cântec liniștit, o piesă care miroase în egală măsură a iarna de la Copenhaga și a vin fiert de țară).
Am fi vrut poate mai multă coeziune din partea danezilor, însă timpul nu e trecut. Poate că nu ar strica să se uite peste gard la alți vecini danezi. Și mă gândesc la o colaborare inedită, petrecută destul de recent, care a funcționat ca o situație de tip win-win. Volbeat (formația daneză de Elvis Metal, nu e o glumă) l-a invitat pe King Diamond să participe vocal pe piesa Room 24. Rezultatul a fost inclus pe albumul Outlaw Gentleman & Shady Ladies, lansat în 2013. Nu e decât o idee. Totuși, nu putem să nu remarcăm progresul Vola de la Inmazes la Applause of a Distant Crowd.
#4 Tesseract (Anglia) – Sonder: 55 puncte
Pe mulți i-a prins magnetismul vocii lui Daniel Tompkins de pe piesa King, lansată ca single înainte ca Tesseract să dea drumul pe piață albumului Sonder. Mai mult decât succesul (cu ghilimelele de rigoare) albumului în rândul fanilor români, ne-a mirat anunțul că formația britanică va fi headliner la Bucovina Rock Castle, festival ce începe să conteze pe harta românească a concertelor.
Sonder nu e un album rău, dacă ne raportăm la anul în care apare sau la ce s-a scos în 2018. E drept că, din punctul meu de vedere, diferența între locurile 1-3 și locurile 4-5 e destul de mare. Dacă vreți, de la Champions League la Europa League. Totuși, nu poți să nu te întrebi până unde mai poate merge aceată direcție djent. Pe mine nu au reușit să mă lămurească nici interviurile pe care le-am realizat cu Asemic și cu israelienii de la Distorted Harmony.
Tesseract nu mai atinge punctele sensibile de pe One, dar nici nu adoptă pactul cu artificialul pe care îl agreaseră pe precendentul material, Polaris (2015). Ruptura acolo părea mult prea mare, astfel că o piesă (de 11 minute, mă rog două piese) precum Beneath My Skin (lipită pe Spotify de Mirror Image) poate să ne lanseze o întrebare profundă. Vor ajunge vreodată Tesseract la albume conceptuale? Sau când asta se va întâmpla, trendul va fi dispărut deja de pe piață?
#3 Haken (Anglia) – Vector: 63 de puncte
Vizita de la Sibiu, de la festivalul Artmania, ne-a făcut să fim și mai curioși legat de cum va arăta noul album Haken, mai ales că Affinity lăsa loc de continuare. Cum scriam și acum câteva săptămâni, Vector nu s-a vrut a fi continuarea precedentului disc, deși până la urmă (după mai multe audiții) asta a reușit să-mi transmită. Piesa cea mai lungă de pe disc, Veil, aduce și încărcarea cea mai puternică cu emoții și speranța unei abordări mai puțin axată pe tehnicitate.
Și există mai multe piste false sau capcane pe care Ross Jennings și colegii săi le întind ascultătorului (care poate fi câteodată) leneș. Una ar fi povestea doctorului bun și a pacientului catatonic, care nu pare a se continua în vreun fel după melodia The Good Doctor. A doua capcană este aceea de a căuta conceptul la fiecare pas, concept ce nu prea există de fapt. Ba mai mult, există zone unde se simte un aer de improvizație, aer care ajută muzica Haken per ansamblu. Cel mai bun exemplu pentru asta este cântecul instrumental Nil by Mouth.
Totuși, cele două capcane vin cu o rezolvare, Puzzle Box-ul având un cifru care deschide una dintre intrările posibile sau ne lasă în față unui scenariu decriptabil (că tot e acum la modă filmul interactiv Black Mirror: Bandersnatch, unde alegi continuarea scenei din două variante disponibile). Vectorul lui Haken poate străbate transversal depresia, adâncită tot mai mult și de rețelele sociale, căci depresia e una din temele majore ale materialului discografic. Și vine și a treia capcană Charlie Griffiths, chitaristul Haken, ascultă Gentle Giant aproape în fiecare zi. Oare de ce?
#2 A Perfect Circle (SUA) – Eat the Elephant: 69 de puncte
În aprilie ziceam: nu poate ieși în 2018 un album mai bun ca Eat the Elephant. Tot din aprilie încoace mi-a fost frică efectiv să scriu despre acest album. Teama venea din faptul că e atât de bun prin neapartenența la canoanele progului metalic sau ale djentului sau ale progului clasic de anii ’70.
Situația inedită venită dinspre APC mi-a instalat o dilemă, care nu m-a lăsat să dorm săptămâni întregi. Dilema o am și acum într-o formă atenuată. De ce e albumul Eat the Elephant prog? Alte întrebări rezultate din aceată dilemă: de ce Tool e prog și nu e încadrat în aria rockului alternativ? Poate fi Toolul din 2019 mai bun ca A Perfect Circle din 2018?
Apoi am ascultat versurile zile întregi, multe zile și pe repeat. După care mi-am cumpărat vinilul și am ascultat din nou versurile. Vocea lui Maynard James Keenan nu are nevoie de adjective, pentru că e clar că orice aș spune lucrurile nu vor fi în favoarea mea (recenzentului). Și nu e abordare safe. Dacă până la acest punct al Topului Prog Notes nu v-am inserat niciun CTA (call to action), acum e cazul să o fac.
Până la sfârșitul vieții, plantează un copac, dezvoltă-ți creativitatea, salvează o pisică de la înec, ajută un bătrân să treacă strada și ascultă Eat the Elephant!
Andrei Zbîrnea, 2019
Nu neapărat în ordinea de aici. Și eu tot nu cred că voi putea scrie un text articulat despre albumul acesta, text în care să și abordez problema în mod serios și la adăpost de clișee . Mai mult, încă nu sunt sigur că albumul Tool va ieși în 2k19, iar dacă va ieși, îi va fi extrem de greu să amenințe supremația APC. The Contrarian este o capodoperă și nu scriu cuvântul acesta prea des în textele mele.
#1 Riverside (Polonia) – Wasteland: 71 puncte
Și da, am ridicat osanale locului al doilea, deși știu că între locul I și locul al II-lea e ca diferența dntre iubita din adolescență și femeia visurilor tale, care ajunge în poziția asta după mai multe interacțiuni sau chiar după luni bune sau ani întregi de ținut în friendzone (ori tu, dar mai degrabă ea) .
De Wasteland te poți îndrăgosti în mai multe feluri: o poți face la prima vedere (dar vei rata puncte esențiale, pe care nu ţi le voi dezvălui deja, chiar dacă ai citit aproape 2.000 de cuvinte în topul acesta), te poate enerva la început lejeritatea cu care jonglează prin registrele vocale Mariusz Duda (reiau: fratele mai mic, mai experimental & polonez al lui Steven Wilson), ca apoi tocmai asta să te încânte sau o poți lua pas cu pas și să apeși atât pe calități, dar mai ales să fii absorbit de defecte și de reinterpretări ale unor mituri & teme prog (nici aici nu-ți dau spoilere).
Nici Riverside nu au ținut morțiș să ne aducă în 2018 un album conceptual, deși tema morții ar fi putut îmbrăca haine narative extrem de tentante. Polonezii au preferat să-l lase pe fostul lor coleg Piotr Grudziński (trecut în neființă în 2016) într-un contre-jour călduros și să folosească în schimb tot ce au înțeles și au acumulat muzical de la fostul mare chitarist. Mergând pe principiul Show, Don’t Tell, Riverside oferă un album esențial în 2018 și nu doar un album-omagiu pentru fostul lor coleg. Suntem fericiți că îi vom avea pe Riverside la București pe 10 martie 2019, la Sound Art Festival 2019 și nu-i vom lăsa să plece până nu le vom înmâna acest premiu din partea ProgNotes.
Trei piese m-au lovit pe mine în moalele capului de pe Wasteland, una creându-mi impresia că Riverside e la fel de bună la capitolul balade precum REM. Nu putea fi vorba decât de River Down Below. Celelalte două sunt: Wasteland și Acid Rain.
Cam atât am avut de zis cu privire la anul prog 2018. Nu a fost un an perfect, drept urmare topul are și mai multe imperfecțiuni. Pe această frecvență ne citim în 2020. Să vedem ce votăm pentru 2019!
Comentarii recente