În atâtea episoade de Tonomat, am explorat Progul într-o mulțime de nuanțe și versiuni specifice zonei de origine. Vă spuneam că amprenta Italian Progului este una aparte și poate fi detectată extrem de ușor în arealul muzicii anilor ‘70, datorită unor particularități evidente și ușor de urmărit (chiar dacă au mai fost și excepții), la fel cum trupele africane și-au adus elementele propriei tradiții în muzică. Exact acest ADN care încorporează trăsături specifice unei anumite arii geografice, vom  încerca astăzi să-l supunem unei analize de laborator, pătrunzând în lumea progului nordic. Un prog cu elemente de fantasy (doar e si țara lui Tolkien nu?!), elemente de jazz rafinat, elemente etno, zone de simfonic boreal si peste toate, o stare de melancolie, uneori transpusă în forma unui imn închinat măreției naturii, alteori jucăușă și optimistă ca aerul copilăriei, dar și sumbră și misterioasă ca nopțile nordice. În episodul de astăzi, vom povesti de cel mai important produs al progresivului finlandez din anii ‘70, un nume foarte puțin cunoscut din păcate pe la noi : Pekka Pohjola. De numele lui sunt legate o multitudine de colaborări, concerte în toate colțurile lumii dar și o discografie impresionantă care acoperă un teritoriu foarte vast : de la prog rock la fusion și de la jazz la simfonic.

Născut în Helsinki la 13 ianuarie 1952, într-o familie de muzicieni, Pekka Pohjola va studia pianul și vioara la Sibelius Academy din Helsinki, pentru ca mai apoi să se aplece asupra studiului chitării bas. Cu un background profund în arealul muzicii clasice și al celei de operă, cariera lui va oscila în permanență între aceste trei lumi : simfonic, jazz, rock. Numele lui apare legat și de unul dintre cele mai importante nume ale prog rockului finlandez, Wigwam, pe albumele Fairyport (1971), Wigwam (1972) dar și Being (1974), în calitate de basist. În 1972 decide să își înceapă cariera solo, având in vedere aplecarea lui spre zona jazz-ului și mai ales spre cea simfonică. Cele trei albume scoase alături de Wigwam, într-o puternică notă de prog rock, presărat cu elemente specifice finlandeze, dar și cu tușe fine de jazz, sunt după părerea mea, cele mai reușite din discografia nordicilor. 

Albumul de debut solo,  Pihkasilmä Kaarnakorva din 1972, este un album în care proporția rockului cu jazzul este una echilibrată, iar sonoritățile se completează și complementează reciproc în spiritul simplității și eleganței finlandeze. Un debut în forță, care nu a putut trece neobservat și datorită influențelor puternice din zona Frank Zappa. Harakka Bialoipokku apărut în 1974 în Finlanda, va fi și primul album lansat în afara țării, Richard Branson (Virgin) fiind cel care, atras de ineditul sonorităților percutante ale trompetei și saxofonului în lumea rockului, îi va oferi un contract cu casa de discuri Cherry Red Records. Cel de-al doilea album, marchează însă și o desprindere spre o direcție proprie și spre un sound specific, influențele Zappa regăsindu-se doar ca elemente stilistice discrete. Albumul este o bijuterie cap-coadă, iar ca element de particularitate, basul jonglează când în aria ritmică, când în cea de armonie; savuros și virtuos, el propune ascultătorului un fusion în care rock-ul are totuși o prezență mai activă. Nu lipsesc nici elementele etno, așa ca amprenta finlandeză și atmosfera sunt conturate încă de la primele acorduri. Prezent sub aceeași cupolă în cadrul aceluiași management, Mike Oldfield fiind primul produs de succes al casei de discuri a lui Brenson, Pohjola va colabora cu Oldfield pe albumul Keesojen Lehto (Finlanda) / The Mathematician’s Air Display (UK) apărut în 1977 și îl va însoți pe acesta în turneul de promovare. 

În 1978 va forma The Group, cu care va lansa albumul omonim. În 1979, va colabora din nou cu Oldfield pe albumul Exposed dar va lansa din nou un album solo, Visitation, un album în care fantasy-ul este tema principală și în care rafinamentul și experiența de scenă își spun cuvântul, albumul fiind intens aclamat de public și critică. Tot pe acest album întâlnim pentru prima dată, primele elemente de simfonic într-o formă articulată și coerentă. 

În 1980, sub titulatura Pekka Pohjola Group, alături de Ippe Katka (tobe), Pekka Tyni (clape), Seppo Tyni (chitară), va lansa un nou album cu tentă fantasy, Kätkävaaran Lohikäärme, un album însă mai jazzy decât Visitation și cu elementele de simfonic mai prezente. Ancorarea în realitate se va realiza prin intermediul unor piese care se constituie într-o contemplare a naturii în care omul deține un rol decorativ, temporar. Această atitudine, specific finlandeză, cu un respect adânc față de natură și legile ei, se regăsește în toate albumele de dupa Kätkävaaran Lohikäärme, deși uneori artistul, va sacrifica această temă de dragul unor experimente sonore. În această categorie se încadrează și albumul apărut în 1982, Urban Tango, dar și continuarea lui, cel apărut în 1985, Space Waltz. Acesta din urmă, va fi și primul album finlandez înregistrat pe CD, presarea făcându-se în Elveția, albumul beneficiind și de aportul unui mare inginer de sunet, Greg Calbi, masterizarea fiind făcută în New York. În 1986, apare Flight Of The Angel, acesta încheind o etapă de creație în care experimentarea diferitelor instrumente și sintetizatoare a fost prioritară.

Tot de numele Pohjola sunt legate, atât coloana sonoră pentru filmul Jokamies / Everyman (USA) (1983), un album pe care latura experimentală, atinge apogeul, sonoritățile fiind invadate de o varietate de sintetizatoare, dar și apariția în 1989 a primei simfonii, Simfonia no.1.

O nouă etapă de creație va fi evidentă după lansarea în 1992 a albumului Changing Waters, unde pianul și o atmosferă mult mai liniștită, o introspecție sonoră dacă vreți, este preferată tripletei din anii ‘80. Albumul este lansat alături de Seppon Kantonen (clape), Anssi Nykänen (tobe), Markku Kanerva (chitară). Această formulă este cea cu care va concerta intensiv în perioada următoare în întreaga lume, Elveția, Japonia, Germania și Statele Unite fiind doar câteva din scenele unde Pohjola își va consolida gloria și recunoașterea. În 1995 va fi lansat și albumul Live in Japan. În 1997 va fi lansat Pewitt, un album pe care eu personal l-am perceput ca o întoarcere către începuturi, rolul chitării fiind unul major, dar unde aranjamentele simfonice sunt o adevărată încântare și vor anticipa următorul album de studiou, apărut în 2001, Views, un album in care simfonicul și pianul sunt notele dominante, asigurând o atmosferă contemplativă pe toată durata albumului.

În 2008, la 27 noiembrie, Jussi Pekka Pohjola moare in urma unei crize de epilepsie la doar 56 de ani. În onoarea sa, statul finlandez i-a acordat post-mortem titlul de cea mai importantă figură artistică, iar cu ocazia celebrării centenarului zilei Finlandei, in 2018, Pohjola a fost reconfirmat ca și cea mai influentă personalitate artistică a Finlandei în domeniul muzicii, una din aulele nou inauguratei biblioteci purtându-i numele. Tot recent, câteva din albumele lui au fost reeditate de către casa de discuri Svart (Finlanda), atât in format CD cât și vinil; reeditările se bucură de o calitate aparte a înregistrării audio, materialele in format fizic fiind o adevărată încântare pentru simțuri.

Cu o activitate atât de intensă, cu schimbări stilistice dese, cu o paletă sonoră impresionantă, Pekka Pohjola este cu siguranță unul din numele care poate figura cu succes într-o galerie a celor mai buni basiști ai tuturor timpurilor. De aceea și rubrica de recomandări de astăzi este una ingrată, pentru că discografia sa este un adevărat turneu de forță care se cere explorat și analizat in întregime. În afara celor trei albume Wigwam amintite în introducere, din discografia lui as alege însă tot trei titluri : Harakka Bialoipokku, Visitation și Views – sunt trei etape distincte, cu trei abordări diferite și cu trei viziuni diferite. Sunt albume foarte frumoase, extrem de bine gândite ca întreg, magistral interpretate și înregistrate.

Și pentru că in acest episod am bătut nu la porțile Orientului ci la porțile Nordului, următoarele episoade, vor fi dedicate acestui tărâm de basm, care nu încetează să surprindă și care ne oferă și astăzi, o multitudine de trupe de primă clasă. Aventura noastră continuă, așa că … stați aproape.

Marius Honceriu

Marius Honceriu

Deși pedigree-ul nu anunța nimic spectaculos, am crescut cu potențiatori de aromă de metale, tratat de timpuriu cu vitamine de blues, mi-am întărit musculatura de adolescent rebel cu fusion și m-am pus în cap cenușă de Prog. La maturitate sper să îmi găsesc ceva de lucru ca să mă pot lua în serios. Musai cu sunete.

Leave a Reply