Este încă o perioadă deficilă pentru muzicieni. Mulți artiști au fost nevoiți să-și anuleze turneele de promovare ale noilor materiale, printre puținele concerte online desfășurate, unii artiști și-au făcut timp să compună pentru viitorul album, deși n-au apucat să-l promoveze suficient pe cel mai recent, să-și vândă merchandisingul și să se bucure cu adevărat împreună cu fanii. Din diverse cauze s-au amânat lansari: Haken au avut probleme cu producerea CD-urilor fizice pentru „Virus“-ul mult așteptat de fani, un material cu o tematică foarte actuală, menită să continue povestea începută pe „Vector“ (2018); Steven Wilson a amânat „The Future Bites“ invocând problema pandemiei care nu îi oferă ocazia să-și lanseze albumul în condițiile artistice de prezentare și de marketing dorite.
Un alt subiect interesant pe care îl introduce perioada pandemiei este latura artistică, de concept a albumelor care urmează a fi lansate. Oare ce concepte urmează să fie abordate pe albumele compuse în perioada de izolare, dacă pe majoritatea, care au o dată deja stabilită în viitorul apropiat și au fost compuse în circumstanțe normale, apar teme încă de actualitate ca inteligența artificială, lumi fantastice, peisaje care inspiră, călătorii, experiențe și trăiri obișnuite?
Un lucru este cert, arta care va absorbi sentimente sincere rezultate în urma unor experiențe umane cu impact puternic, nu se va demoda niciodată. Astfel procedează și John Mitchell, un om cu un istoric și cu o moștenire muzicală bogată, membru în proiecte de rock progresiv ca Frost*, It Bites și Arena, și merge la sigur. Sub pseudonimul Lonely Robot, muzicianul lansează noul „Feelings are Good“, după ce renunță la a mai călători printre stele, în schimbul unei vieți simple pe Pământ.
Trilogia Please Come Home (2015) – The Big Dream (2017) – Under Stars (2019) m-a făcut să mă reîndrăgostesc de space rock și m-a atras să aflu mai multe despre aventura astronautului singuratic prin universul muzicii progresive. Însă, deși Mitchell a abandonat nava spațială, energia deosebită din muzica sa, chitara greu de confundat și vocea caldă, dar metalică pe alocuri, nu au dispărut. Ele trăiesc prin Mitchell însuși și prin „Feelings are Good“. Muzicianul revine la sentimente mai pământești pe acest nou material, care este unul mult mai personal și mai ancorat în realitatea cotidiană. Albumul este alcătuit din povești și experiențe individuale, cu bune, cu rele, care vin la pachet cu un buchet colorat de sentimente. Și pentru că „sentimentele sunt bune“, John exploatează la maxim această expresie.
Transmisiunea începe cu Feelings are Good, un intro simpluț care, asemeni piesei Ancient Ascendant (de pe „Under Stars“) incorporează un efect de voce robotică reminescent grupului Daft Punk. Into The Lo-Fi rupe banda magnetică și derulează până la momentul în care viața era mai ușoară, mai simplă pentru cântăreț. Mitchell se joacă aici cu procesarea vocii și cu aranjamentul melodiei, dar și cu mesajul versurilor care ne aruncă în timp: ”I didn’t like the future and the present’s out/I’m seeing things in sepia much clearer now“. Iar toate elementele sunt complimentate de energia tobelor lui Craig Brundell.
Pe Spiders, Craig tinde să fie când subtil, când furtunos, dar cu siguranță aceasta este cea mai agresivă și ciudată, cel puțin ca ritmică, melodie de pe album. Mitchell nu prea recurge la piese extrem de întunecate sau încărcate dramatic, dar cu Spiders face o excepție și inserează în versuri cuvinte și expresii precum „thousands of lies“, „took everything“ și „catastrophe“, care descriu o relație eșuată ce l-a lăsat „defenseless“ și „vulnerable“.
Melodia este transpusă vizual cu ajutorul lui Miles Skarin de la Crystal Spotlight, cu care a colaborat și în trecut pentru promovarea „Under Stars“ și a creat pentru acesta un film animat care a fost redat la două evenimente cinematografice din UK. Miles, care are în portofoliu videoclipuri realizate pentru trupe ca Dream Theater, Haken sau Devin Townsend, a ales să se folosească de culori, lumini și umbre. Pentru a recrea în clipul piesei Spiders scena unui film de groază, producătorul a ales să proiecteze în ecran pânze și păienjeni, dar și să surprindă gesturile fobice și mimica terifiată a chipului lui Mitchell.
Spiders împreună cu Crystalline, Life Is A Sine Wave, Keeping People As Pets și Grief Is The Price Of Love sunt preferatele mele de pe „Fellings are Good“ și cred că rezumă foarte bine materialul ce cuprinde 13 piese. Crystalline este o baladă sumbră condusă de pian, care folosește venirea iernii ca o metaforă pentru rigiditatea emoțională. Atât Crystalline, cât și Silent Life beneficiază de o variantă orchestrală, fără alte distracții, care ridică mult albumul, întărind îndemnul la calm și reflecție.
Life Is A Sine Wave și Keeping People As Pets primesc amândouă câte un clip, prima un lyrics video, cea de-a doua un clip în care Mitchell renunță la costumul de astronaut, pentru o plimbare printre luminile traficului urban. Life Is A Sine Wave mi se pare chiar sufletul albumului, strict din princina notelor catchy de keyboard. Keeping People As Pets impresionează prin vibe-ul electronic, iar Grief Is The Price Of Love este o baladă acustică care pune preț pe simplitate și pe mesajul transmis: nu există curcubeu la capătul tunelului, fără o ploaie zdravănă de vară.
Lonely Robot este fără doar și poate un proiect de suflet pentru Mitchell, se observă în muzica compusă și în nota personală acordată ultimului album. Muzicianul își dorește enorm să pună în scenă materialele înregistrate și dacă contextul îi va fi favorabil îl vom vedea live în decembrie în UK, Germania sau Olanda. Iar dacă în România nu va veni prea curând cu proiectul său solo, cu siguranță vom avea onoarea să-l auzim cântând la chitară anul viitor la ARTmania, alături de Fish și restul trupei live a acestuia.
Comentarii recente