Începem prin acest articol seria “ProgNotes On The Road”, consacrată unor momente live de referință de pe marea scenă a rockului progresiv. Pentru început, vom rememora festivaluri sau evenimente notabile din trecutul apropiat, în așteptarea unor noi și interesante experiențe viitoare. Să pornim așadar la drum cu Cruise to the Edge-ul de anul trecut, o experiență de neuitat pentru autorul acestor rânduri.

Cu o industrie muzicală în căutare de noi modele de business, iată că în ultimul deceniu, albumele și concertele au fost treptat înlocuite, ca mijloc de promovare pentru artiști, de către festivaluri. Un prilej bun de altfel pentru muzicieni nu doar de a încasa niște onorarii (și ele din ce în ce mai mici, dacă nu vorbim de superstaruri), ci și de a interacționa cu fani sau alți muzicieni pe aceeași lungime de undă sau de a-și rotunji veniturile prin vânzarea de merchandise.

Pentru fanii de prog, principalele festivaluri de gen sunt evenimente de 2-3 zile precum Night of the Prog (Germania, într-o locație absolut fantastică, pe valea Rinului – mai multe însă despre Night of the Prog într-un episod următor), Be Prog, My Friend (Barcelona, din păcate ediția din 2018 a fost cântecul său de lebădă) sau Gouveia Art Rock Festival. Sunt toate festivaluri cu în jur de 20 formații, fiecare cu seturi de 60-90 minute, totalizând 2-3 zile de muzică, din jurul prânzului până noaptea târziu, și o atmosferă pe măsură.

De cealaltă parte a oceanului însă, unde business-ul e dus la rang de artă, Yes, Moody Blues și Mike Portnoy își unesc forțele și reușesc de câțiva ani buni să strângă în jurul lor formații din zona prog, classic rock și fusion, oferind câtorva mii de fani ocazia de a petrece 4-5 zile pe un vas de croazieră, all inclusive, cu 30-40 dintre formațiile lor preferate la bord și concerte de dimineața până noaptea târziu. Faptul că toată lumea se află pe vas timp de 5 zile face posibilă nu doar interacțiunea fanilor cu muzicienii lor preferați (cum ar fi să te trezești la micul dejun lângă Steve Hackett, sau să bei o bere la bar cu Adrian Belew și Jordan Rudess lângă tine?), ci și niște colaborări unice și memorabile (un jam session spontan, după câteva pahare, între Thijs van Leer, băieții de la Marbin și Marco Minnemann nu se uită prea ușor).

Urmăresc Progressive Nation at Sea, Cruise to the Edge și On The Blue de ani buni, și anul trecut am reușit să-mi îndeplinesc visul de a fi acolo, pe Cruise to the Edge. Profitând de o conjunctură favorabilă și o planificare minuțioasă, iată-mă plecând la începutul lui februarie 2019, din Timișoara înspre Florida, pentru a începe aventura mea de-o săptămână în mijlocul oceanului, un “Great Adventure”, dacă vreți, parafrazând albumul The Neal Morse Band apărut cu câteva săptămâni înainte de călătoria mea peste Ocean.

Înainte de a descrie în detaliu cele 5 zile de la bordul vasului, câteva cuvinte despre cum am ajuns acolo. Negăsind nicio persoană cunoscută dornică să se înhame la o astfel de nebunie (“5 zile? Pe un vas? În America? Ești nebun! De banii ăștia, mă duc un an la concerte, plus îmi fac și unul, două concedii!”), am recurs, cum altfel, la social media. M-am înscris în grupul Find a cabin mate on Cruise to the Edge, pe care de altfel îl recomand călduros celor care cochetează cu croaziera. Nu a durat mult până când, împreună cu un medic din Rio și un rus stabilit în Canada, pe care i-am cunoscut pe grup, am început tratativele, la începutul lui decembrie, pentru o cabină de 3 persoane pe vas. Profitând și de o reducere substanțială, datorată unui val recent de anulări, am achitat fiecare în parte aconto-ul, și m-am apucat să caut zboruri către Florida. Am zburat Timișoara – Londra, apoi Londra – Tampa, ambele low cost, două experiențe cu un raport preț/calitate imbatabil. Mai mult, pe segmentul Londra – Tampa i-am avut colegi de zbor, și la dus și la întors, pe Haken și PFM. Aproape 24 de ore mai târziu, am ajuns în Tampa, întâlnindu-mi noii “colegi de celulă”, iar amestecul româno-braziliano-canadiano-rus urma să petreacă întâi o zi și jumătate în oraș, înainte de a ne îmbarca pe vas.

Prima zi a fost dedicată adaptării la fusul orar, explorării orașului și pregătirii pentru Cruise to the Edge Pre-Cruise Party, un concert gratis pentru participanții la croazieră, dar cu locuri limitate, pentru care am reușit la timp, cu o lună înainte, să obținem bilete.

Cum petrecerea începea doar înspre seară, ne-am petrecut o bună parte din zi în plimbare prin Tampa, un oraș relativ mic, în ciuda portului extrem de mare din care urma să plecăm în ziua următoare. Mlaștină, crocodili, zgârie-nori, arhitectură postmodernă, dar ce ne-a rămas cel mai mult în minte a fost Ybor City, un cartier de imigranți cubanezi, recondiționat, fostă capitală a țigărilor de foi, unde nu am putut rezista tentației de a bifa niște țigări de foi rulate manual.


Din fericire, sala concertului era chiar în Ybor City, așa că, după berea cu aromă de tutun și țigările de foi, ne-am pus la coadă. Lineup-ul din această primă seară, la fel ca cel de pe vas, se anunța a fi de excepție pentru fanii genului: Marbin, Dave Kerzner & Friends și headlinerii The Neal Morse Band.


Marbin, o formația necunoscută majorității publicului, a fost unul dintre motivele principale pentru care am ținut să fiu prezent pe Cruise to the Edge 2019, formații americane precum ei sau District 97 ajungând foarte greu în Europa. Cu un format care prevede minim 2 concerte ale fiecărei formații aflate la bord,  Marbin au avut nu mai puțin de 4 concerte pe vas, pe lângă prezența lor la Pre-Cruise Party și cântările spontane din fiecare seară, la bar. Din păcate, i-am văzut doar de 3 ori. Faptul că mai tot timpul erau minim 2 concerte interesante, simultan, undeva pe vas, m-a pus deseori în fața unor alegeri extrem de dificile.

Pentru cei nefamiliarizați cu Marbin, ei sunt o formație instrumentală de ”jazz shred”, care îmbină fusion-ul clasic cu blues, gipsy jazz a la Django și cu shredding-ul. Saxofonul și chitara, când nu sunt ocupate cu unisonuri, se întrec pe rând în solo-uri puternic improvizate, de mare virtuozitate și cu o largă paletă stilistică. Dani Rabin nu este doar un chitarist extraordinar și extrem de melodios, ci și un foarte talentat povestitor, asezonând fiecare melodie cu explicații și istorioare amuzante din viața unei formații aflate mereu pe drumuri. Iar saxofonistul Danny Markovitch îl completează perfect pe Rabin, abordarea sa cu influențe puternice de free jazz îmbinându-se perfect cu explozia de guitar hero a celui din urmă, în timp ce secția ritmică asigură fundația solidă peste care cei doi se pot dezlănțui în voie. Melodii precum Arkansas Jumper sau Israeli Jazz au făcut furori la Pre-Cruise Party, lumea neobișnuită cu abordarea lor unică fiind cucerită iremediabil.

După o oră de fusion și shredding, și un soundcheck ce a părut interminabil, a venit rândul unui prog rock cu influențe pop și AoR marca Dave Kerzner, pe care unii dintre voi poate îl cunosc ca fondator, împreună cu Simon Collins, al formației Sound of Contact, în timp ce alții l-au urmărit pe Youtube, într-un tribut The Lamb Lies Down on Broadway, la Progfest `94, alături de Giraffe și Kevin Gilbert. În această seară, Dave a adunat nucleul proiectului său In Continuum pe scenă, remarcându-i pe Fernando Perdomo la chitară și Derek Cintron la baterie. Au mai apărut, pe rând, surorile McBroom (backing vocals, Pink Floyd),  Randy McStine, John Wesley, Jon Davison (vocalistul actual Yes). S-au cântat melodii originale, atât Dave Kerzner cât și de pe proaspăt lansatul album de debut In Continuum, The Great Gig In The Sky, Have a Cigar și Time de la Floyd, împreună cu surorile McBroom, Tom Sawyer-ul lui Rush cu Jon Davison la voce, și totul ar mai fi durat ceva vreme dacă nu s-ar fi terminat timpul alocat. În culise, Billy Sherwood de la Yes aștepta și el să intre pe scenă, dar nu a mai apucat să facă acest lucru.


După încă un soundcheck care a durat mai mult decât era programat (un leitmotiv, din păcate, și al croazierei, după cum vom mai vedea), au urmat headlinerii The Neal Morse Band. Trupa venea cu un nou album, The Great Adventure, de abia lansat, ce avusese premiera live cu o seară înainte, în Nashville.

Având în vedere programul încărcat al membrilor formației (urma să vedem în zilele următoare în ce momente-surpiză vor mai fi implicați Neal, Mike, Eric, Bill și Randy), Neal și colegii au făcut o alegere ce poate părea ciudată pentru fani: la Pre-Cruise Party, unde mai puțin de jumătate din cei de pe vas au prins loc, vor cânta primul disc al The Great Adventure, urmând ca pe vas să susțină un singur concert, cu al doilea disc al albumului nou. Bis-ul, la ambele concerte, a fost același: The Great Medley, o trecere în revistă cronologică a carierei post-Spock’s Beard a lui Neal. La Pre-Cruise Party, concertul a fost deschis cu The Great Medley, urmat de primul disc al celui mai recent material discografic, iar pe vas au continuat cu discul al doilea, încheind cu medley-ul.

Recunosc că mă număr printre cei care îi apreciază foarte mult pe Neal, Mike și restul trupei, așa că au fost momente deosebite pentru mine, mai ales că am ratat turneul lor cu The Similitude of a Dream, devenit între timp unul dintre albumele mele preferate all time. La trei ani și jumătate de la ultima întâlnire cu formația, i-am revăzut cu mare plăcere, chiar dacă The Great Adventure nu reușește să atingă pentru mine culmile lui Similitude. M-am bucurat însă de Welcome To The World, I Got To Run și The Great Adventure, de Mike, spectaculos ca de obicei, de Eric, ajuns un chitarist și vocalist de excepție, de modul în carei cei cinci se leagă pe scenă. După aproape 90 de minute de The Neal Morse Band, seara de la The Ritz Ybor s-a terminat și ne-am îndreptat spre ieșire, unde cei de la Marbin, în fața intrării, interpretau rolul unor muzicieni de stradă și strânseseră deja multă lume în jurul lor.

Era deja târziu, jet lag-ul începea să îmi joace feste, așa că nu am mai stat mult și m-am îndreptat spre hotel. După 4-5 ore de somn, mă simțeam pregătit pentru toate formalitățile care vor urma (checkout-ul de la hotel, drumul spre port, îmbarcarea pe vas, documente, vouchere, carduri, etc.). Mama Natură avea însă alte planuri cu noi…

Răzvan Tudose

Răzvan Tudose

Răzvan a fost purtat de pasiunea pentru Prog până în marea Caraibelor, în Cruise to the Edge, după ce cartase traseele tradițional-festivaliere de pe continentul European. Audiofil și meticulos, scrie cu naturalețe despre muzica ce i-a fost și îi este partener de călătorie și companion cotidian.

Leave a Reply