Igor Sidorenko, solistul trupei Stoned Jesus, ne-a transmis o energie foarte bună în cele aproape 25 de minute petrecute împreună. Interviul din Quantic, de dinainte de concert, ne arată un artist preocupat mai degrabă de drumul muzical al trupei, decât de trenduri, politici sau genuri muzicale. Vedeți care este și trupa prog favorită a solistului ucrainean în materialul înregistrat pe 28 septembrie 2019.

ProgNotes: Cum ai descrie scena de metal din Ucraina în 2019 în comparație cu cea din 2009, când ați început proiectul Stoned Jesus?

Igor Sidorenko (Stoned Jesus): Cred că acum este un moment mai bun pentru trupele tinere, care sunt mai ambițioase și produc muzică de mai bună calitate decât acum zece ani. De asemenea, aceste formații merg mai mult în turnee. Explorează teritorii noi atât muzical, cât și geografic. Dacă ne întoarcem în 2009, atunci erau active multe din trupe vechi, care nu prea dădeau doi bani pe ce se întâmpla. E vorba de trupele active încă din anii ’90, trupe care se credeau cele mai bune și care aveau impresia că sunt infailibile.

igor sidorenko quantic

Stonerul, power-metal pentru dopeheads

PN: Ce înseamnă stoner-rock pentru tine și cum a evoluat acest subgen de-a lungul anilor?

IS: Nu e unul dintre acele aspecte care să ne facă plăcere. Personal, nu sunt un fan al subgenului stoner. La începuturi, când am început proiectul Stoned Jesus, apreciam mai degrabă zona de stoner-doom. Pentru mine, stoner rock-ul este un stil prea macho și foarte mult orientat către testosteron. Dacă vrei, este un fel de power-metal pentru dopeheads.. Sunt mai degrabă prins de zona doom, unde pot găsi o abordare mai lentă, mai lină, interioară. Doomul aduce mai multă spiritualitate, în timp ce stonerul este doar despre cum petrecem și fumăm iarbă.

Dacă vorbim chiar mai general, pot spune că nu sunt nicidecum un fan al genurilor. Aș descrie mai degrabă muzica după atmosfera pe care o creează. Există un vibe mai întunecat, un altul mai luminos, există muzici ce mă relaxează, există piese care-mi dau energie. Pentru mine, este foarte natural să ascult un disc de la Joy Division, urmat de un album ambiental și apoi de altul de dark hip-hop. E aceeași atmosferă pentru mine, iar genurile nu ar trebui să conteze mai deloc. Ele au fost inventate de oamenii de marketing ce lucrează în industria muzicală.

Poți așeza o muzică pe un raft și să o vinzi mai repede. E normal totuși ca oamenii să asculte la început muzică pornind de la genuri. Pleci din punctul 1 spre punctul 2 și tot așa, dar dacă procesul continuă la modul ăsta, nu faci decât să te limitezi în această explorare. Și știi de ce? Pentru că toate trupele mari care au inventat genuri muzicale, nu au scos niciodată în evidență prezența genului muzical. Dacă ne întoarcem la Black Sabbath în urmă cu 50 de ani și le spunem că muzica lor e doom-metal, nu vor avea neapărat o reacție pozitivă. Deci, totul ține de marketingul muzicii. Acești oameni nu sunt interesați de muzică, ei vor doar să o vândă.   

PN: Este Stoned Jesus un proiect full-time? Este posibil să fii 100% muzician în Ucraina?

IS: Pentru noi este posibil, pentru că facem turnee aproape în fiecare lună. Putem să ne asigurăm cheltuielile în turneu, deoarece mergem doar noi trei, membrii Stoned Jesus, alături de șofer. Nu avem o echipă dedicată de sunet, de obicei nu avem nici persoane care să se ocupe exclusiv de partea de merch. Muzica este jobul nosru full time și mulțumită economiei ucrainene, care nu funcționează atât de bine. Dacă am fi fost aceeași trupă, dar din Scandinavia și cu un număr de concerte cuprins între 80 și 100 anual (cum se întâmplă și acum), probabil că nu am fi putut trăi din turnee. E mult mai scumpă viața în Scandinavia decât în Ucraina.

Nu vă așteptați la I’m the Mountain Numărul 2

PN: I’m the Mountain este un adevărat hit printre iubitorii de stoner și doom. Nu cred că mă poți contrazice cu asta. Care a fost procesul de creație pentru o asemenea capodoperă? J

IS: (râde) La început nu am considerat-o așa și credeam că o vom interpreta de două în viața noastră Practic, ne gândeam că lumea o va uita destul de repede. Pe lângă faptul că e o piesă lungă, nu e nici stoner și nici doom. Cu toate acestea piesa a rămas, iar publicul s-a îndrăgostit de ea. Piesa beneficiază de vizualizări și aprecieri semnificative pe Youtube.

Există și un revers al medaliei, fiindcă sunt oameni care ne-au descoperit prin intermediul piesei I’m the Mountain și care sperau ca toate piesele noastre să sune așa. Orice sună diferit de melodia respectivă, lor nu le va plăcea. Ei vor găsească I’m the Mountain numărul 2. Deja am scris unul, nu va urma un altul.

PN: Ce alte forme de artă inspiră muzica Stoned Jesus?

IS: Noi folosim foarte mult experiența personală. Construim de asemenea sub formă de vibe-uri și vedem după ce ne iese. Însă, putem să ne inspirăm și din filmele lui David Lynch sau romanele lui Stephen King. Nu sunt neapărat influențele principale pentru Stoned Jesus, însă uneori putem folosi niște nume de personaje sau titluri de cărți de la autorii preferați. Și asta poate conta foarte mult în procesul de creație.

Mai mult viniluri, mai puțin servicii de streaming online

stoned jesus la quantic

PN: Și pentru că suntem o revistă orientată în special către prog, aș vrea să te întreb care sunt trupele tale  favorite când vine vorba de prog (metal, rock, noi, vechi, nu contează).

IS: Sunt un mare fan al genului prog. Cred că trupa mea preferată din toate timpurile în zona de prog este Marillion. Unul dintre motive ar fi acela că sunt subapreciați de fanii cu state vechi în ale genului.

PN: Da, pentru că ei au început în anii ’80, și  progul deja murise. Acesta nu mai e prog, e deja pop, toate refrenele alea obositoare…

IS: Și de aici mi-am dat seama că fanii genurilor sunt la polul opus față de fanii trupelor. Și de aici, în logica expusă de fanii genurilor, ar rezulta că trupele trebuie să urmeze cu religiozitate genul pe care îl cântă, iar formațiile de prog să aibă neapărat numai melodii de douăzeci de minute. Și, revenind la Marillion, putem spune că atunci când ascultăm o piesă de-ale lor, vom ști că este Marillion. Practic pronind de la gen, au ajuns să aibă propria semnătură în ceea ce privește soundul.

PN: Care e relația voastră cu platformele de streaming, precum Spotify și iTunes?

IS: Spotify încă nu este disponibil în mod legal în Ucraina. Însă avem Deezer și Apple Music. Personal, nu prea ascult muzică pe serviciile de streaming, fiind un mare colecționar de viniluri. Îmi place să fac multe săpături, să cumpăr viniluri când suntem în turneu și apoi să le ascult când ne întoarcem acasă. Unele dintre ele piesele de pe discurile mele nici nu se regăsesc în serviciile de streaming. Mai există și Youtube, care oferă și el niște arhive impresionante. Și Youtube poate fi un serviciu de streaming, la fel ca Spotify.

Nu am nimic împotriva serviciilor de streaming, pentru că oferă acces la atât de multă informație, însă banii pe care îi primesc artiștii ca onorarii din partea lor sunt sume absolut ridicole. Toți banii pe care îi câștigăm din serviciile de streaming îi reinvestim pentru a cumpăra CD-uri cu care mergem prin turnee. Nu vedem niciodată banii efectivi de la serviciile de streaming.

Ce a vrut să spună poetul cu albumul Pilgrim

stoned jesus poze

PN: Să vorbim acum puțin despre cel mai recent material discographic al vostru, Pilgrims. Pentru mine a fost o călătorie mult diferită față de albumele voastre anterioare. Este o cursă heavy, este un album rock ‘n’ roll, e ca o întoarcere la esențele rockului. Auzim mult Motorhead și Black Sabbath

de la începuturi, dar avem și un sentiment grunge, prin prezența Soundgarden, mai mult decât prin prezența trupei Nirvana. Îmi poți spune mai multe despre Pilgrims, album lansat în 2018?

IS: Punctul de plecare și de inspirație îl reprezintă turneele pe care le facem. Ne-ar plăcea să avem turnee în fiecare zi a anului. Asta nu a fost din totdeauna posibil, anterior fiind legați de joburi cu normă întreagă. Trecerea de la acest obicei la o viață de muzician cu normă întreagă poate fi deranjantă și chiar sursa unei depresii.

Apare o deconectare pentru că ești pe mereu pe drum. Dacă te văd azi și mâine ne întâlnim din nou, e posibil să nu te recunosc. Și acesta e un lucru complicat, pentru că oamenii ne opresc înainte și după spectacole și vor să îi recunoaștem. Și le spunem că vedem mii de oameni și e practic imposibil să îi recunoaștem pe toți. Pilgrims înseamnă deconectarea de la oameni, în ciuda faptului că suntem tot timpul înconjurați de ei. În plus, ai nevoie să comunici pe bune cu oamenii care fac parte efectiv din viața ta, atunci când te întorci în Kiev. Și asta este cam ciudat uneori.

Mai mult, toată lumea crede că starurile rock sunt înconjurate de groupies și de droguri. Poate o singură trupă în lume, Guns ‘N’ Roses, încă mai face asta, însă pentru restul lumii muzica este un job cu normă întreagă. Nu mai suntem în anii ’80. Sunt zile în care suntem pe drum timp de 8 sau chiar 12 ore, apoi susținem concertul în orașul respectiv. Dormim cinci ore, după care ne întoarcem la drum. Următoarea destinație e Belgrad, care se află la aproximativ zece ore de aici.

La începutul carierei cu Stoned Jesus, aveam o zi pauză și vedeam locurile în care cântam. Acum, dacă am o zi liberă stau în hotel și prefer să dorm. Am citit recent ce spunea Tom Araya de la Slayer despre turnee. Obiectivele turistice pe care le-a bifat cel mai mult sunt aeroporturile, asta ca să răspundă unor prieteni care erau geloși pe faptul că el călătorea atât de mult cu trupa.

Și ca să revenim la album, pelerinii/călătorii suntem chiar noi. Și de aceea albumul sună atât de divers. Piesa finală este aproape krautrock, avem și bucăți prog pe piese precum Distant Light.  Cum ziceam și mai devreme, nu ținem cont de genuri, dar vrem să ne menținem propriul sound. Asta am apreciat și la trupele mele preferate. Swans, Marillion, King Crimson. Toți obișnuiau să aparțină genului, dar și-au dezvoltat propria voce, propriul traseu. Asta e și filosofia noastră în Stoned Jesus.

PN: V-ați gândit să scrieți un material social sau politic în viitorul mai aproapiat sau mai îndepărtat?

IS: Poate pentru că sunt atât de egocentric și scriu numai despre mine, experiențele mele și experiențele noastre ca trupă, nu cred că sunt foarte interesat de politică. Mi se pare că toată lumea minte în zona asta, iar cei care intră, la sfârșitul zilei, vor ieși murdari din acest tablou. Și eu nu vreau să am de a face cu această murdărie, cu politica de orice fel.

PN: Știu că ai fost în București la două evenimente. Sound Art 2017 și 2018. Care sunt cele mai frumoase amintiri de atunci?

IS: Publicul a fost mereu la înălțime și ne cunoștea melodiile. Totuși, prima noastră vizită în București a fost în 2014. Am avut două spectacole într-un spațiu foarte mic, în două zile consecutive. A fost prima data când ni s-a întâmplat așa ceva. Promoterii știau că există ceva interes pentru noi, așa că au anunțat ziua de joi ca fiind sold-out și apoi au mai pregătit încă un concert. Și a fost un truc de marketing care a funcționat.

În presa din Ucraina a apărut ulterior că am avut două concerte sold-out în București, într-un loc în care nu mai cântaserăm niciodată până atunci. Și desi locul fusese micuț (încăpeau maxim 150 de oameni), ni s-a dus vestea că am dat lovitura în București, asta chiar dacă ne văzuseră undeva în jur de 270 de persoane în zilele de joi șide vineri. Cred că acestea sunt cele mai calde amintiri pe care le avem legate de România.

Andrei Zbîrnea

Andrei Zbîrnea

Andrei este uimit și captivat de Berceniul în care, atunci când nu scrie despre Prog, scrie poezie — a publicat 4 volume de autor și este membru PEN. Dacă nu-i la concert, sigur e pe vreun stadion unde joacă Borussia Dortmund, al cărei fan înrăit este, lucru reflectat și în scriitura lui.

Leave a Reply