48. 52. 56. 60.

Nu e doar o progresie aritmetică oarecare, ci sunt vârstele actuale ale vocaliștilor care au marcat prog metal-ul anilor ‘80-‘90. În ordine, avem: Russell Allen (Symphony X), Ray Alder (Fates Warning), James LaBrie (Dream Theater) și Geoff Tate (Queensrÿche). Toți vocaliști cu o amprentă stilistică specifică: forță (Russell); acrobații vocale și linii melodice neconvenționale (Ray); căldură (James); înalte (Geoff). Toți au influențat într-o mai mică sau mai mare măsură generațiile următoare de vocaliști ai genului și nu numai.

Au trecut anii, și peste ei, și peste formațiile în care activează, au apărut proiecte noi și colaborări, și iată-ne astăzi ajunși, în octombrie 2019, în fața primului album solo Ray Alder, ultimul dintre cei patru „mari“ care nu avea încă un album solo la activ. Bun, în paralel cu albumele și turneele Fates Warning, profitând și de pauzele lungi dintre albume, Ray nu a șomat: a scos două albume cu Engine, alături de colegul său din Fates Warning, Joey Vera și a produs primul album al supergrupului Redemption, devenind apoi vocalistul lor timp de 5 albume. După despărțirea de Redemption, iată că a venit și timpul unui album solo „pe bune“.

Povestea albumului sună cam așa: stabilit între timp în Madrid, Ray își vedea de treabă liniștit în metrou, când a fost recunoscut de basistul trupei Lords of Black (apropo, dacă nu îi știți și gustați melodic prog/power, căutați-i pe platforma voastră muzicală online preferată, merită efortul) și invitat la o bere cu Tony Hernando, chitaristul formației și mare fan Fates Warning. Aici au fost puse bazale colaborării, rezultate în 3 melodii din cele 10 de pe album (o să vă las să descoperiți „solo“ care sunt, cuvântul cheie este: power). De ce numai 3? Fiindcă Tony era extrem de ocupat, așa că Ray a apelat la colegul său din turneele Fates Warning, Mike Abdow. Mike a „livrat“ muzica pentru restul de 7 melodii de pe album, apoi Ray a scris textele și partiturile vocale ale tuturor pieselor.

Există niște tipare în albumele solo de vocaliști, și unele dintre ele le regăsim și pe „What the Water Wants“. Astfel, avem instrumentiști ceva mai puțin consacrați, însă din aceeași zonă muzicală ocupată de formația solistului; o paletă stilistică mai largă, în cazul nostru cu elemente de hard rock, AOR, prog, metal; nelipsitul „mid-tempo piece“ și nelipsita „power ballad“. Avem însă și câteva particularități: părțile de bas au fost compuse și înregistrate de cei doi chitariști, iar bateristul este Craig Anderson de la formația americană de melodic hardcore Ignite. Fiecare dintre cei patru și-au înregistrat părțile separat, așa că vorbim de o colaborare Spania – SUA înregistrată 100% „la distanță“. De producție s-a ocupat chiar Ray, iar excelentul mixaj semnat Simone Mularoni (DGM, Redemption și proprietarul Domination Studio) asigură un sunet cald, dinamic, deschis și unitar pe întregul material, accentuând extraordinarele calități vocale ale protagonistului.

10 melodii, 46 minute. Sună un pic a album Fates Warning nouăzecist, nu? Așa și începe, primele trei compoziții Abdow/Alder fiind desprinse parcă din perioada de dinainte de „A Pleasant Shade of Gray“, doar cu un tempo mai redus, mult slap și chitară mai „curată“, cu mult slide și efecte. Totul sună matur, așezat, iar deasupra tuturor instrumentelor plutește vocea lui Ray, pe numele său adevărat Raymond Balderrama, care, precum un veritabil Gran Reserva de Baja California, reușește, într-o fuziune spaniolo-mexicano-americană, să marcheze trecerea timpului printr-un plus de substanță și subtilitate. 

“Crown Of Thorns”, primul single de pe album

Prima piesă Hernando de pe album aduce cu ea și o schimbare stilistică majoră. Suntem aici ferm în zona prog/power, contrastul dintre metal și intuiția deosebită la alegerea partiturilor vocale funcționând grozav pe ”Shine“ și ”Wait“. Cele două sunt printre preferatele mele de pe album, arătând încă o magia refrenelor semnate Ray Alder.

După o power balled, câteva alternări între piese „grele“ și piese mid-tempo precum și balada clasică, urmează melodia aproape-titlu „What Water Wanted“, care îmbină cu succes aproape toate stilurile de pe album, într-o piesă dinamică, puternică, unde atacul lui Abdow și partitura lui Alder se completează perfect.

Dacă am început albumul într-o zonă a Fates-ului nouăzecist, iată că spre final, ne îndreptăm către prezent. Ultimele două melodii aduc cu ele ecouri ale Fates-ului modern, cu acel echilibru între melodie și complexitate, între schimbări de ritm și porțiuni liniștite.

Cât despre universul tematic al textelor, așa cum spune și titlul: apa, cu propria ei voință și istorie, e prezentă în mai toate melodiile. Câteodată e parte din noi, câteodată e parte a forțelor naturii, și câteodată e doar un martor al trecerii timpului, al deciziilor luate, al schimbării. Tenta nostalgic-melancolică e de efect.

Și totuși, cui i se adresează acest album?

Fanii Fates Warning vor găsi multe elemente, pe lângă voce, cu care să rezoneze, fie pe compozițiile Hernando sau pe cele Abdow, chiar dacă recunosc că de câteva ori m-am prins gândindu-mă cum ar fi „mușcat“ Matheos, Vera, Zonder sau Jarzombek din melodie în momentul respectiv.

Puriștii progmetal vor fi poate dezamăgiți de accentul pe melodie și cantitatea mică de shredding, schimbări de ritm sau măsuri neconvenționale.

Fanii rockului care apreciază însă un album extrem de muzical, cu melodii frumoase, concise, variate, în gama rock/metal/AOR/prog, și momente vocale remarcabile, cu un Alder aflat într-o formă excelentă, vor fi cu siguranță mulțumiți de acest „pleasant shade of Ray“. 

Răzvan Tudose

Răzvan Tudose

Răzvan a fost purtat de pasiunea pentru Prog până în marea Caraibelor, în Cruise to the Edge, după ce cartase traseele tradițional-festivaliere de pe continentul European. Audiofil și meticulos, scrie cu naturalețe despre muzica ce i-a fost și îi este partener de călătorie și companion cotidian.

Leave a Reply