Continuăm seria de evergreenuri cu un articol apărut (și acesta) în Observator Cultural în 2016. E exact anul în care a ieșit albumul Opeth intitulat Sorceress. Republicarea vine chiar înainte de Artmania 2019, unde suedezii vor concerta din nou. Anul acesta ne așteaptă și un nou material discografic al suedezilor, despre care cu siguranță vom scrie pe Prog Notes.

Repostez aceste articole pentru a ajunge la cât mai mulți iubitori ai fenomenului prog din România. Reamintesc de materialul referitor la albumul Ghostlights al super-grupului internațional Avantasia, recenzie pe care am postat-o recent aici. În continuare, textul în forma sa originală, cu foarte mici corecturi.

Premisele muzicii în format fizic

Îmi place să cred că atît cartea în format clasic, cît și muzica în format fizic nu vor dispărea niciodată. Nu trebuie să alegem între digital și analogic sau între cuvîntul scris și cel de pe ecranul tabletei. Cele două formule pot coexista fără niciun fel de problemă, piața urmînd să decidă ponderea aferentă fiecăreia dintre ele.

cartea in format clasic

Dacă pentru literatură în România există o comunitate recongnoscibilă și fidelă, cei 20.000 care cumpără cărți, după cum spunea scriitorul Mircea Cărătărescu în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania de la Cluj în 2016, pentru iubitorii vinilurilor sau ai DVD-urilor lucrurile nu mai sînt la fel de clare.

Există evenimente organizate în diverse cluburi și pub-uri, unde se schimbă discuri și se leagă prietenii. În plus, conceptul de lansare de album nu mai este foarte popular în țara noastră, mai ales în rîndul trupelor rock. Și atunci cînd se lansează vreun album metal de cele mai multe ori avem de a face cu un concert, iar vînzările CD-urilor nu sînt deloc spectaculoase.

Nu de puține ori mi s-a întîmplat să văd în cluburi astfel de evenimente, în care cele cinci sau șase exemplare din respectivul album rămîn neatinse la măsuța de merchandise. Aș spune, tot ca o observație, că spectatorul obișnuit cu concertele de club va alege tricoul în detrimentul noului album, asta dacă nu s-a decis deja să cheltuiască banii exclusiv pe bere și pe taxi pentru a se întoarce acasă.

Vintage

Cu toate că premisele nu sînt deloc încurajatoare și nu putem identifica atît de ușor publicul țintă pentru CD-uri, DVD-uri și viniluri cu muzică rock sau cu prestații live ale unor mari trupe, în București există în continuare locuri în care putem achiziționa muzică foarte nouă. Pe lîngă tradiționalul Magazin Muzica, un loc încărcat de istorie și care pare din ce în ce mai mic la fiecare nouă vizită (un mare furnizor de servicii GSM a cumpărat o parte din spațiul pe care acesta îl ocupa), în ultimii cinci-zece ani s-au dezvoltat așa-numitele mall-uri culturale.

muzica in format clasic

Le putem spune librării, însă acesta nu ar fi decît o parte de adevăr. Rețelele Cărturești (în special Carusel și Verona) și Humanitas (în special Cișmigiu și Kretzulescu) sînt adevărate hub-uri multimedia, unde muzica ocupă un loc important în arhitectura locului. Și mă voi opri asupra unui singur mall cultural pe care l-am vizitat zilele trecute, tocmai pentru a observa cele enunțate mai sus. La Cărturești Carusel se găsesc multe dintre albumele rock și metal lansate în 2016.

Nu lipsesc albumele noi

Unele dintre ele au fost lansate cu mai puțin de o lună în urmă, iar pe altele le-am găsit chiar în format vinil. Iată cîteva nume din rafturile mall-ului cultural de pe Lipscani: Fates WarningTheories of Flight (2016, progressive- metal, InsideOut Records – format vinil), Opeth – Sorceress (2016, progressive rock/progressive metal, Nuclear Blast – format box-set), David Bowie – Blackstar (2016, art-rock, experimental rock, Columbia Records – format vinil), InsomniumWinter’s Gate (2016, melodic death-metal, Century media, format vinil și CD) sau Hexvessel When we are death (2016, psychedelic forest rock, Century Media, format CD).

Dacă adăugăm acestui tablou  cîteva  date din studiul realizat de Institutul Nielsen și citat de publicația românească wall-street.ro, în ceea ce privește evoluția pieței muzicale la nivel global în 2015, putem îmbrățișa o abordare optimistă. Astfel, vînzările de conținut digital au crescut cu 23% în anul anterior, în timp ce ponderea vinilurilor a ajuns la aproape 10% din total.

Multe dintre trupele metal lansează și ediții limitate pentru patefon atunci cînd ies pe piață cu un album nou. Vinilurile din nou la modă? Sau e doar o abordare hipsterească a problemei? Rămîne de văzut. Cu toate astea, Sorceress, al doisprezecelea album de studio Opeth, arată foarte bine și în format vinil.

Sorceress

Încă de la prima audiție, trupa suedeză reușește să-l uimească chiar și pe ascultătorul sceptic și prudent, care nu se mai așteaptă la nimic bun în anul de grație 2016. Sorceress nu este un album conceptual, pentru că nu trebuie să fie un album conceptual. Opeth dorește parcă să transmită iubitorilor genului că a construi povești și punți doar de amorul artei nu este decît o jucărie lucioasă de plastic.

Solistul Mikael Akerfeldt și colegii săi continuă ascensiunea pe pantele uneori abrupte ale rock-ului progresiv, fără a asuda vreo clipă, fără a încerca să fure startul în vreun fel. Sorceress a fost lansat pe 30 septembrie 2016, trupa plecînd în turneul nord-american la mai puțin de o lună după lansarea lui. Sorceress continuă drumul pe care Opeth l-a început o dată cu lansarea discului Damnation din 2003.

sorceres opeth recenzie

Un drum jazz-fusion, un drum experimental, un drum de revizitare a tot ce a dat mai bun rock-ul în secolul al XX-lea. Și dacă această abordare doar se întrevedea la piese precum Windowpane, Death Whispered a Lullaby sau Closure, melodiile de pe cel de-al doisprezecelea material de studiosînt scrise & interpretate de o mînă sigură, care-și permite să reevalueze, repoziționeze, reinterpreteze și rescrie istoria rock-ului și metalului progresiv, de la Pink Floyd și pînă la  americanii de la Fallujah.

Dacă aș asocia Sorceress cu un film văzut recent, aș spune că Opeth se joacă pe ultimul album la fel cum o fac frații Coen în Hail, Caesar! cu istoria omenirii de la Imperiul Roman și pînă la Hollywood-ul anilor ´50 – ´60. Nu putem nega influența britanicului Steven Wilson în metamorfoza suferită de Opeth în ultimii zece ani. Dar aici e deja o altă discuție. Să spunem doar că vinilul apărut la Nuclear Blast în septembrie poate și trebuie să fie așezat în raftul din care mai fac parte Jethro Tull, Creedence Clearwater Revival, Metallica sau chiar Rush.

Disecție

Sorceress este al doilea album consecutiv pe care Opeth îl înregistrează în studioul Rockfield[i]  din Țara Galiilor, după Pale Communion în 2014. Pe aici au mai trecut Rush, Judas Priest sau Queen. Dacă e să discutăm albumul piesă cu piesă, lucrurile se clarifică din punctul de vedere al absenței vădite a conceptualismului. Cum spuneam și mai sus, aceasta abordare spre diversitate, spre a gusta din cît mai multe feluri de mîncare este adevărată miză Opeth în 2016.

Persephone este biletul de intrare în universul Opeth, un univers în continuă expansiune. Este o poarta ce se deschide treptat, este acea ușă crăpată din camera adolescentului de 14 ani, care se teme de invazia adulților. Ritmul este tern și în oglindă cu piesa ce coboară cortina, Persephone (Slight Return). Binomul Sorceress și Sorceress 2 este un mini-album în sine, în cadrul materialului pe care îl propun suedezii. Urme de jazz, de funk, o orgă  cutremurătoare și o ieșire folkish, dar în același timp modernă, aproape liniară pe a doua bucată. Intrarea în sferele heavy-metal și propriu-zis dărîmarea zidurilor templului începe o dată cu The Wilde Flowers.

Totuși, chiar și în cazul acestei furtuni, Akerfeldt, Mendez, Axenrot, Svalberg și  Åkesson  ne lasă loc de respirație. Urmeaza balada, Will o The Wisp, o puternică zonă de meditație, dar și de angoasă. Chrysalis revine la poziția de forță prin tonuri sofisticate de chitară, dar și de clapă psihedelică. Cînd credeam că am înțeles ce e cu Sorceress, Opeth ne trimite la Deep Purple și Rainbow. Pentru a adînci și mai mult ceața, suedezii ne propun în continuare The Seventh Sojourn, un mix oriental, ce pare scăpat de sub control. Lucrurile nu stau însă deloc așa. Drumul spre Arabia are darul de a captiva ascultătorul și de a-l face să-și dorească și mai mult experiența vinilului.

Pe alocuri opethian

The Strage Brew este cea mai opethiană abordare de pe Sorceress, însă funcționează și ca o pauză de respirație între elemente. Avem de a face cu o prelungire peste timp a albumului Damnation, despre care am amintit mai sus. Urmează A Fleeting Glance, bucata mea favorită de pe Sorceress. Imaginați-vă un portal muzical/o  mașină a timpului cu două capete extrem de flexibile.

Axa negativă ne poartă pînă la trubadurii medievali, în timp ce axa pozitivă ajunge și în anii ’60 la Beatles, și în anii ’70 și ’80 la Dire Streits, dar și la Alternative 4 lansat de Anathema în 1998. Și pentru că nu avem de a face cu un album conceptual, Era nu este și nu trebuie citită ca o piesă de sinteză, din simplul motiv că este cea mai dinamică melodie a întregului. Tonul heavy, atmosfera deloc luminoasă pe care o degajă lasă ascultătorului de prog un zîmbet cînd ajunge la finalul experienței VinilOpeth. Catchy, catchy, dar versurile de final lovesc puternic: The end of an era/One starts anew/You know the devil/He lives in you.

Avem de a face cu probabil cel mai bun album progresiv din 2016, despre care sper și cred că se va scrie foarte mult. Deja vinilul Opeth îmi face cu ochiul.

[i]     http://www.blabbermouth.net/news/listen-to-opeth-entire-sorceress-album/

Leave a Reply