Vineri, 08 martie

Am aterizat în Quantic Club, fix în inima unui eveniment așa cum îl descriau Olivia&Mihai într-un interviu acordat Prog Notes: SoundArt – un festival family. Media de vârstă a participanților a fost greu de stabilit: am observat de la bebeluși în brațele mamelor și cu căști de protecție pe urechi, fetițe de grădiniță cu cârlionți blonzi, la adolescenți veniți de pe băncile liceului, părinți care și-au lăsat copiii în grija bunicilor, dar și bunici care au scăpat de această responsabilitate pentru a se bucura de o zi cu muzică și voie bună.

Matinal cu Purple Caravan

fotograf Dan Popescu

Prima zi de festival a debutat cu Purple Caravan, o formație românească de stoner&hard rock înființată în septembrie 2017. Scena autohtonă a genului, deși relativ micuță, este reprezentată bine de trupe precum Roadkillsoda și Methadone Skies, iar Purple Caravan face parte, alături de trupa Cardinal, din noul val de trupe de stoner. În club Quantic, Purple Caravan a ridicat persoanele “matinale” venite la concert în picioare cu un sound foarte groovy, occidental și desprins parcă din arhivele canalului de YouTube Stoned Meadow of Doom. Caravana muzicală ne-a purtat cu a doua piesă, Private Hell, în lumea somnului: “I traveled down, to the lands of sleep/ 6 feet under, and i’m goin deep” și am visat frumos până la Wings of Wax, o explozie de stoner, alternativ&prog. Caravana purpurie a dat dovadă de profesionalism, dedicare și imaginație, iar denumirea trupei: printre cele mai bune omagii aduse trupei Black Sabbath, de la Electric Wizard încoace.

Zammorian floidian din lumini&sunet

fotograf Dan Popescu

Festivalul a continuat într-o notă la fel de psihedelică prin spectacolul de lumini, dar orientată mai mult către genul post-rock&progresiv. 2014 a fost anul care le-a pus muzicienilor de la Zammorian în mâini 4 chitări, o chitară bass și 2 bețe. Exact, 4 chitări au urcat pe scenă pentru a se complace într-un cadru pink floydian, cu nuanțe de Smoke on the Water. Melodii precum The Grass is Darker on the Other Side sau The Dark Sky Paradox reprezintă ori trimiteri către muzica Pink Floyd și celebrul The Dark Side of the Moon, ori trimiteri către dragostea muzicienilor pentru culori, lumini și umbre. Un love making music cu instrumental bogat, care se simte însă puțin solitar în lipsa unei voci. Am observat această carență și deși m-au impresionat enorm, nu pot să nu o menționez. Cu toate acestea, la Soundart Festival Zammorian au făcut impresie bună și, poate data viitoare ne vom trezi cu o colaborare vocală pe măsură, cine știe.

Boogie & groovy cu Gorilla Pulp

fotograf Dan Popescu

Italienii de la Gorilla Pulp au urcat pe scena SoundArt Festival cu un stoner catchy, groovy și lipicios, cu nuanțe de heavy și tobe on point. Expresia “rock ‘n roll” nu a lipsit din versurile formației, astfel că nici influențele genului nu au întârziat să apară în repertoriul stoneresc. Au cântat Witch Boogie de pe Peyote Queen (2016), Bless de Moon de pe ultimul album, Heavy Lips (2017), pe care îl regăsim în playlist-ul celor de la Stoned Meadow Of Doom, iar melodia ce poartă numele albumului a fost punctul culminant al setlist-ului. Membrii Gorilla Pulp nu au comunicat excesiv cu publicul, dar s-au axat foarte mult pe muzică și pe ceea ce vor să transmită, ca dovadă că am avut parte de foarte multe duete între chitariști, cu solo-uri și breakdown-uri care au întreținut atmosfera și a pregătit-o pentru Perihelion.

Perihelion în vortexul muzical

fotograf Dan Popescu

Headlinerii zilei de vineri au fost Perihelion, cu al cărui solist și chitarist, Vasvári Gyula, am vorbit anterior în cadrul unui interviu. Muzicianul spunea în legătură cu transmiterea emoțiilor că: “ne-ungarii care ne ascultă, au tendință să înțeleagă care e faza cu muzica noastră sau ce vrem să transmitem. Îmi place să cred că se întâmplă din cauza modului în care vocea transmite încărcătura emoțională prin intermediul muzicii.” Din păcate, live nu au reușit să-mi insufle același sentiment pe care l-am avut ascultându-i acasă și acest lucru este datorat cel mai probabil vocii pierdute ușor în instrumentalul formației. În schimb, am fost bucuroasă că am putut asculta live melodia Feneketlen de pe EP-ul Hold (2016), melodii de pe ultimul album Örvény (2017), dar și de pe primul EP, Nap fele néz (2014), care a împlinit pe 12 martie 5 ani de la lansare. În ciuda tuturor remarcilor: a lipsei de variație, a vocii ușor forțate spre a ieși în evidență, sfârșitul actului Perihelion a părut ca un ritual.

În concluzie, dacă bebelușii s-au bucurat de jocul de lumini ale celor de la Zammorian, adolescenții au dansat pe rock ‘n roll-ul zvăpăiat al celor de la Gorilla Pulp, eu am rămas uimită de profesionalismul formației Purple Caravan și ancorată în vortexul muzical creat de Perihelion.

Cronică SoundArt (doi și trei) aici:

Corina Grasu

Corina Grasu

Prezență delicată și binevoitoare, mereu cu zâmbetul pe buze, Corina scrie cu ușurința cu care zigzaghează printre rafturile cu cărți și muzică, multă muzică atent aleasă. Atunci când n-o găsim la Cărturești Carusel sigur e la vreun concert, sau pregătește un interviu pentru ProgNotes.

Leave a Reply