Pe “jockeii” de la Flesh Rodeo am avut plăcerea să-i ascult pentru prima oară în 2016, când am realizat și o scurtă cronică de concert pe blogul Negustoreasa de muzică. Prestația lor live o descriam atunci ca fiind energică și ușor confuză pentru neinițiați, iar muzica o asemănam cu cea a trupei Tool. Am stat de vorbă cu Alex, Andrei și Bogdan și am aflat ce s-a schimbat între timp, despre noutatea proiectului Mountains on My Back, dar și ce așteptări să avem legate de concertul de pe 26 din Expirat. Interviul a fost realizat pe 21 februarie 2019 în Boogie Bar din București.

Într-adevăr, toată lumea care ne ascultă ne compară cu Tool, sunt niște influențe foarte vizibile și acest lucru nu poate decât să ne bucure.

Fotograf Anya Dimitrov

ProgNotes: Prima mea întâlnirea cu muzica Flesh Rodeo a fost în decembrie 2016 în Fabrica, când ați deschis pentru Fjord. Am remarcat atunci prezența unor puternice influențe Tool în sound-ul vostru. Ce alte trupe și-au pus amprenta asupra muzicii voastre?

Andrei Bratu: Eu am cotit înspre muzica rock încă de la pubertate când mi-au atras atenția muzica grunge, formații precum Nirvana, Alice in Chains și toți băieții ăștia care aveau niște sunete destul de abrazive, distorsionate, mai ciudate. Apoi am primit influențe de peste tot, și din clasică și jazz și din populară [râde], nu din populară, nu.

Alex Zamfir: Într-adevăr, toată lumea care ne ascultă ne compară cu Tool, sunt niște influențe foarte vizibile și acest lucru nu poate decât să ne bucure. Pentru mine, în momentul de față, un alt proiect a lui Maynard Kenan, și anume Puscifer, ar fi cam principala influență muzicală și Carina Round care cântă cu Puscifer, dar are și o carieră solo. În rest, cu Andrei m-am cunoscut în liceu unde am fost colegi, iar totul se învârtea în jurul grunge-ului și trupei Nirvana când am început să cântăm. Am cam lăsat în urmă perioada asta, dar se simte cumva la baza sound-ului Flesh Rodeo.

Bogdan Horodnic: Eu am început cu Metallica și cu metalul, iar când am descoperit Tool nu am mai plecat de acolo. Și poate de aceea se aude foarte tare influența, cu sunete mai speciale, cu ritmurile mai diferite de Nirvana, cu măsuri ciudate.

PN: Există o continuă discuție în jurul încadrării corecte a muzicii produse de Tool: unii fani și critici consideră că genul abordat de aceștia este metal alternativ, alții consideră că metalul progresiv îi definește mai bine. Voi cum vă plasați față de acest subiect?

Alex: Cred că aș descrie Tool mai degrabă ca o formație de alternativ metal, asta mi se pare mie că este atmosfera de ansamblu, dar cu siguranță toată structura asta alternativă are la baza o coloană vertebrală de progresiv. Adevărul este undeva la mijloc.

PN: Și Flesh Rodeo în ce categorie ar intra?

Alex: Bună întrebare, întotdeauna Flesh Rodeo este prinsă undeva între, adică atunci când împărțim scena cu niște trupe mai dure suntem prea soft pentru public, iar atunci când o împărțim cu trupe mai alternative suntem prea duri. Suntem întotdeauna prinși așa între două lumi, la fel și cu alternativul și progresivul. Cred că se poate aplica și ceea ce am spus despre Tool mai sus, atmosfera este clar alternativă, dar, în special datorită lui Bogdan, muzica este progresivă prin structură.

Hatred, Anger and Hostility e piesa mai “radio friendly” de pe Things Will Never Get Better, e destul de scurtă, spre propriul amuzament, că nouă ne place să compunem piese lungi care sunt greu de difuzat

PN: Dacă ar fi nevoie să introduceți în cercul vostru de fani pe cineva nefamiliarizat cu muzica voastră care sunt acele trei melodii pe care le alegeţi din discografie și le daţi spre ascultare și de ce?

Bogdan: Ăsta este un moment des întâlnit pentru mine, mai ales la muncă. Mă întreabă colegii și mie îmi place să le dau End of Greatness, pentru că mi se pare un test destul de bun, să văd dacă rezistă la întreaga melodie de 13 minute. [râde]. Cred că surprinde destul de bine esența Flesh Rodeo, și ca măsuri progresive și ca teme alternative, este și piesa mea favorită din discografie. Apoi, piesa The Cold Recesses mi se pare că are destul de multă putere, te exorcizează așa puțin. Și a treia cred că ar fi Hatred, Anger and Hostility pentru care am scos un videoclip și lansat un album recent.

Alex: Eu aș zice prima dată Jackals care este singura piesă din tot repertoriul Flesh Rodeo de care sunt 100% mulțumit. Și sunt foarte greu de mulțumit. Piesa asta a ieșit foarte bine, are undeva la 13 minute și descrie cel mai bine atmosfera formației noastre. Apoi, de pe primul album, Tellurium- 128, piesa care dă titlul, este ultima compusă cronologic vorbind de pe albumul respectiv și cred că marchează foarte bine trecerea în a doua etapă a vieții formației noastre când am început să compunem ceva mai complex și mai interesant, zic eu. Și a treia cred că ar fi NonExistence and Eternal Night, o piesă compusă exclusiv de Andrei Bratu și ceva mai experimentală.

Andrei: Și mie îmi plac foarte mult The Cold Recesses și Hated, Anger and Hostility care se leagă foarte bine între ele, fiind și de pe ultimul album pe care l-am înregistrat, care mie îmi place foarte mult în comparație cu celelalte [râde]. Poate e și sindromul Boxster cu “ultima creație e cea mai bună”. Și pe al treilea loc vreau să nominalizez tot NonExistence and Eternal Night.

Corina a stat la povești cu Alex, Andrei și Bogdan de la Flesh Rodeo și Mountains On My Back. Vedeți cum a decurs interviul în clipul de mai jos, dar și curând în paginile Prog Notes.

Publicată de Prog Notes pe Joi, 21 februarie 2019

PN: La concertul de pe 26 februarie din Expirat veți lansa un clip video pentru Hatred, Anger and Hostility, o melodie de pe albumul din 2017, Things Will Never Get Better. Care este motivul pentru care v-ați decis să realizați tocmai acum un video pentru această piesă?

Andrei: Ne-am dorit de foarte mult timp să facem un al doilea videoclip, am fost foarte mulțumiți de Things Will Never Get Better însă am lucrat foarte puțin la promovarea acestui album și rămăsesem restanți cu o altă tentativă de a-l face cunoscut. S-a ivit ocazia și ne-am mobilizat, a fost pur și simplu o chestiune de voință, presupun.

Alex: Am avut o perioadă în ultimii ani în care am avut o activitate destul de slabă: am cântat puțin, am repetat puțin și am compus puțin, iar anul acesta ne-am decis să ne punem un pic mai mult pe treabă. Hatred, Anger and Hostility e piesa mai “radio friendly” de pe Things Will Never Get Better, e destul de scurtă, spre propriul amuzament, că nouă ne place să compunem piese lungi care sunt greu de difuzat prin orice loc, e și destul de soft, e relatable pentru public. Am amânat destul de mult să facem un videoclip pentru că suntem cam pretențioși, cel puțin eu, și am așteptat să găsim pe cineva care să se poată ridica la nivelul așteptărilor noastre. Suntem, până la urmă, foarte mulțumiți de ceea ce a făcut Anya Dimitrov cu piesa nostră, este o viziune foarte interesantă asupra piesei și e de altfel interesant să vezi ce inspiră muzica ta unui alt artist.

PN: Care sunt criteriile de care ați ținut cont când ați ales Hatred, Anger and Hostility și nu altă piesă de pe Things Will Never Get Better?

Alex: Dacă ar fi să aleg criteriul principal, cu siguranță este durata. Eu aș fi vrut la Jackals, de exemplu, dar e greu să faci 13 minute de material video și nu știu câtă lume ar avea răbdare să se uite.

Andrei: Nu cred că a fost menționat faptul că avem un videoclip realizat de Marius Costache la piesa The Cold Recesses și unul realizat de Anya Dimitrov la Hatred, Anger and Hostility, cele două au continuitate: le poți asculta una după alta fără să simți că sunt două piese diferite.

Cu Flesh Rodeo suntem nervoși și deprimați, cu Mountains on My Back suntem doar deprimați.

PN: Alături de voi vor concerta pe 26 și trupa Mountains On My Back, care este compusă din patru membri Flesh Rodeo: Alex Zamfir (chitară), Andrei Bratu (chitara), Adrian Iosif (bas) și Bogdan Horodnic(tobe). Care sunt asemănările și deosebirile muzicale între cele două proiecte?

Bogdan: Pentru mine proiectul Mountains on My Back este mai experimental decât Flesh Rodeo. Avem mai multă libertate în a aborda teme mai diverse. Pentru Flesh Rodeo am stabilit o bază de sunet căruia trebuie să-i fim fideli, pe când în Mountains on My Back am venit cu ceva material de învățat, dar nu prea mult, și mă gândesc că încă mai este libertate de diferențiere față de Flesh Rodeo.

Alex: E foarte interesant că am ajuns să avem aceiași membri deși proiectul nu a pornit cu ideea asta. Eu am văzut-o pe Ana prima oară prin 2012 și ne-am dorit foarte mult să realizăm muzică alături de ea. A durat 4 ani până am convins-o, apoi am zis să-l cooptăm pe Andrei la chitară, pe Adi la bass, am avut un tobar care până la urmă a plecat și l-am luat pe Bogdan la tobe. Într-un final am ajuns să fim fix Flesh Rodeo, minus voce. E greu de spus ce e diferit între cele două proiecte, au ajuns să se întretaie foarte mult. Acum când compun o piesă trebuie să contemplez foarte mult înainte dacă este o piesă de Flesh Rodeo sau de Mountains on My Back. Sunt două laturi foarte diferite ale aceleiași povești, îmi este foarte greu să le separ. Din punct de vedere stilistic cel mai evident ar fi faptul că Mountains on My Back abordează o muzică ceva mai liniștită. Cu Flesh Rodeo suntem nervoși și deprimați, cu Mountains on My Back suntem doar deprimați.

Fotograf Anya Dimitrov

PN: Cu Mountains On My Back veți interpreta noul single “Tree Rivers Deep”. Ce vă propuneți să transmiteți prin intermediul acestuia, care este tematica abordată?

Andrei: Este o piesă în general atmosferică și contribuția Anei este foarte mișto, ea nefolosind versuri, ci mai degrabă onomatopee.

Alex: Este o piesă foarte experimentală. Aș zice că nu e tocmai reprezentativă, pentru că nu mi se pare că suntem atât de experimentali pe cât ar crede lumea ascultând piesa asta, dar atmosfera redă foarte bine ceea ce vrem să facem cu trupa. Cum spunea și Andrei, Tree Rivers Deep nu are cuvinte, încercăm să exprimăm ceva inexprimabil.

Bogdan: Melodia a fost înregistrată cu fostul tobar, dar eu când a trebui să o învăț, am descoperit două părți ale sale: față și verso; lumină și întuneric.

Am văzut acum două săptămâni ultimul film al lui Lars von Trier, The house that Jack built, este un film care cu siguranță mi-a lăsat ceva inspirație pentru anul 2019.

PN: Ce cărți și filme vă mai inspiră zilele acestea să compuneți?

Alex: Am văzut acum două săptămâni ultimul film al lui Lars von Trier, The house that Jack built, este un film care cu siguranță mi-a lăsat ceva inspirație pentru anul 2019. Înainte de ăsta am mai văzut The man who killed Don Quixote a lui Terry Gilliam și Picnic at the hanging rock din 1975. Astea au fost ultimele trei filme văzute. Eu sunt foarte pasionat în general de cinematografie și cred că aș avea o listă de vreo 100-150 de filme care m-au impresionat foarte mult de-a lungul timpului.

În ceea ce privește cărțile, nu cred că am mai citit poate din liceu ceva care să mă înfluențeze foarte puternic. Nu-mi prea place beletristica, citesc în general filosofie, cărți de știință, iar dacă ar fi să menționez din literatură cred că Eugen Ionescu ar fi poate ultima influență majoră care s-ar putea resimți și în plan muzical.

Andrei: Nu știu dacă e o legătură atât de directă între muzică pe care o fac și cărțile pe care le citesc și filmele pe care le văd, în schimb, felul în care îmi schimbă o carte sau un film percepția asupra realității se regăsește apoi în muzică. În sensul ăsta ar fi de menționat cărțile care deschid drumurile asupra universului, cum e Cosmos de Carl Sagan.

Bogdan: Eu în general sunt atent la coloanele sonore ale filmelor, îmi place Zimmerman. Mi se pare că intro-ul de la The End of Greatness s-ar potrivi într-un film.

PN: Dacă Tree Rivers Deep ar fi o coloană sonoră cu ce film ați asocia-o?

Alex: Cu siguranță aș asocia piesa cu o creație a lui David Lynch… poate Inland Empire.

PN: Aveți în plan un nou material discografic și dacă da, când urmează să-l auzim?

Alex: Da, lucrăm intens la al treilea album Flesh Rodeo. Partea de compoziție este în proporție de 99% gata, urmând ca în luna aprilie să înregistrăm piesele alături de Marius Costache, cel care a stat, de altfel, în spatele tuturor materialelor pe care le-am înregistrat până acum, atât cu Flesh Rodeo, cât și cu Mountains On My Back.

Va fi un experiment major pentru noi, din mai multe motive. În primul rând, versurile vor fi, în premieră, în limba română. O decizie cu care personal nu am fost de acord, după cum țin să menționez de fiecare dată când am ocazia, dar Flesh Rodeo funcționează ca o democrație veritabilă. În al doilea rând, pentru prima dată, compozițiile au plecat exclusiv de la Andrei. De regulă, pe albumele precedente, fiecare își așeza linia melodică peste riff-urile mele. Și, în alt treilea rând, piesele sunt mai scurte, mai simple și mai orientate către melodicitate decât spre structuri progresive. După ce ne-am definit o identitate solidă cu Things Will Never Get Better, am simțit o mai mare libertate de a experimenta și de a ne lăsa duși de val. Suntem cu toții foarte curioși cum va fi primit acest material de către fanii noștri, tocmai pentru că este atât de diferit de orice am făcut mai înainte.

Leave a Reply