Era progresivă a trupei Genesis se datorează în mare parte chitaristului Steve Hackett. Astfel încât, după plecarea sa, albumele din discografia Genesis au urmat o traiectorie orientată către pop-rock. Sound-ul de chitară specific lui Hackett s-a născut în anii ’70, motiv pentru care în 2014 a lansat la Inside Out Music, albumul Genesis Revisited: Live At The Royal Albert Hall. Sunt convinsă însă că Hackett a încercat de multe ori să scape de această etichetă de fost membru Genesis. Câteodată i-a reușit, câteodată nu, dar un lucru este cert: se poate lăuda cu o carieră solo impresionantă ce include 25 de albume de studio, dar și cu o dragoste nemărginită pentru world music.

2018 © Tina Korhonen/ www.tina-k.com

The genesis of Hackett’s world music

Hackett este un călător, un visător și un iubitor al diversității și culturilor de pretutindeni. Iar această iubire a fost făcută publică odată cu lansarea albumului Till we Have Faces în 1984. Al optulea material discografic se depărtează de matrița rock-ului progresiv folosită de artist și, cu ajutorul unor percuționiști brazilieni, dă o formă exotică, latino pieselor. De exemplu, A Doll That’s Made in Japan și What’s My Name se remarcă prin ritmuri complexe și interesante, rezultate în urma juxtapunerii stilului oriental cu cel sud american.

Următorul album pe care Steve Hackett se folosește cu precădere de elemente world music, de data aceasta din folclorul turcesc, este Out of the Tunnel’s Mouth, în 2011. Nomads și Last Train to Istanbul sunt vedetele mediteraneene pe care Hackett își face de cap cu chitara. Prima melodie menționată este mult mai așezată, cu acorduri de chitară clasică și cu un solo de chitară electrică care face cinste soundului utilizat de artist în anii 70. Prin contrast, pe ce-a de-a doua, pe lângă instrumentele de suflat din lemn și elementele de percuție exotice, Hackett atribuie chitării sale electrice o varietate de funcții.

La un an de lansarea Out of the Tunnel’s Mouth, chitaristul își face apariția cu un material cald, romantic și cu influențe indiene, numit Beyond the Shrouded Horizon. Piese precum Looking for Fantasy, A Place Called Freedom sau Two Faces Of Cairo poartă ascultătorul în jurul lumii, de la Scoția, America până în Orientul Mijlociu.

Această călătorie este continuată în 2017 pe The Night Siren, album ce găzduiește muzicieni și instrumente din diferite colțuri ale lumii, muzicieni precum insraelianul Kobi Farhi (care a lucrat în trecut cu Steven Wilson) sau palestinianca Mira Awad (care este implicată în multe proiecte ce au ca scop stabilirea păcii între arabi și israelieni). Genul acesta de colaborări simbolizează dezmembrarea granițelor ideologice și axarea pe probleme de un real interes. Un exemplu foarte bun este melodia Behind The Smoke care poartă un vibe arabic în ritm. Versurile atrag atenția către situația dramatică a refugiaților musulmani, care au fost nevoiți să-și părăsească propria casă și să pornească către un viitor incert.

Observăm cum pe The Night Siren, muzicianul începe să dea o voce melodiilor sale, să pună în discuție întămplări reale foarte actuale. Acest lucru se continuă și  pe noul album, At The Edge Of Light, lansat pe 25 ianuarie 2019, la Inside Out Music. Steve Hackett nu numai că păstrează pentru instrumental elementele de inspirație internațională, dar preia și tematica referitoare la evenimentele cu importanță istorică.

Out of the Tunnel’s Mouth & At The Edge Of Light

În 1834, Societatea Națională Antisclavism a organizat Underground Railroad, care a cuprins eforturile combinate ale aboliționiștilor de culoare albă și neagră pentru a ajuta aproximativ 100.000 de persoane înrobite să-și găsească drumul spre libertate. […] Underground Railroad nu erau nici tuneluri subterane, nici căi ferate, ci reprezenta o rețea de evadare a rebelilor neguvernamentali curajoși care îi ajutau pe fugarii sclavi. Rețeaua a oferit, de asemenea, o oportunitate pentru americanii anti-sclavi de a se prezenta și a juca un rol important în subminarea industriei numită “sclavie”.

Pe At The Edge Of Light, Steve Hacket privește puțin în trecut, înainte ca Războiul Civil să lovească America, spre această poveste despre rețeaua de “tuneluri subterane” din Wilmington, Delaware, care i-a ajutat pe sclavii acelor timpuri să scape. Pentru a-și aduce ascultătorii mai aproape de acea perioadă istorică, muzicianul folosește în melodia Underground Railroad instrumente precum chitară electrică, chitară acustică electrificată Dobro și muzicuță, iar pentru a reda durerea simțită de “oamenii din tuneluri”, colaborează cu două voci foarte bune, Durga and Lorelei McBroom, care au cântat în trecut cu trupa Pink Floyd.

Elementele de world music pe care le-am menționat anterior ca fiind prezente pe mai multe materiale semnate Steve Hackett, se întorc mult mai pronunțat pe At The Edge Of Light. Și dacă Underground Railroad găzduiește elemente de country și western, de la jumătatea melodiei Under The Eye Of The Sun se pot auzi influențe orientale. Under The Eye Of The Sun preia în prima parte din dinamicitatea specifică grupul Yes, însă spre sfârșit se remarcă sound-ul original creat de chitara lui Hackett. Avem parte de o călătorie unică prin Monument Valley, Sedona, Grand Canyon, Uluru și deșertul Arabiei.

Melodia Those Golden Wings dă startul aventurii periculoase prin care sunt nevoiți să treacă fugarii. Instrumentalul melancolic și versurile încărcate de speranță, transmit ascultătorilor un mesaj de iubire și toleranță. Pe Shadow and Flame, Steve amintește de sound-ul creat de chitaristul Ritchie Blackmore pentru formația sa de folk, Blackmore’s Night. Melodia în sine pare un ritual, parcă imaginat pentru a reflecta modul în care sclavii se foloseau de natură pentru a se camufla, în căutarea lor de adăpost și mâncare.

2018 © Tina Korhonen/ www.tina-k.com

Tind să cred că denumirile următoarelor melodii au fost alese intenționat și sugerează etapele unui proces, ordonate în ordine cronologică: Hungry Years-Descent-Conflict-Peace. Hungry Years este realizată după o rețetă happy-depresivă abordată adesea de formația The Cure, happy prin modul în care este interpretată și prin instrumental, depresivă prin mesajul transmis de versuri.

Descent este acel marș de fanfară îmbogățit de sunetele chitării lui Hackett, este asemeni reamintirii sclavilor negri de originile lor, informația nu le va îmbunătății situația, dar le va da puterea de a merge mai departe. Asta este și povestea piesei Descent, nu vine cu nimic nou, nu aduce plus valoare albumului, dar prezența sa este cumva necesară pentru a construi punți în interiorul acestuia. Așadar, imediat cum începe Conflict, am și uitat de existența Descent. Poate și datorită faptului că aceasta este o bucată muzicală epică, în care simfonicul se intersectează cu solo-urile dinamice construite de artist. După această “leapșa” instrumentală se așterne pacea (Peace), prin intermediul unor pasaje de pian și bucăți muzicale în care auzim ori chitara tânguitoare, ori vocea lui Hackett.

Steve Hackett se prezintă anul acesta cu un material foarte bine închegat, nu neapărat conceptual, cum și el recunoaște, dar, cu siguranță, se poate remarca faptul că a început să stăpânească această artă a storytelling-ului și că, împreună cu alți instrumentiști și artiști talentați, poate găsi formula ideală prin care progresivul să întâlnească muzica world.

Surse citat: https://www.u-s-history.com/

Leave a Reply