Cât de greu este pentru o trupă care abordează un gen de nișă să se facă remarcată de către un public mai larg? Nu cred că există o rețetă standard pentru așa ceva, dar am observat câteva idei originale puse în practică de trupele din sfera progresivului, iar toate se învârt în jurul comunicării.

Ingredientul secret pentru comunicarea trupă prog-fani

În ceea ce privește relația cu fanii, le voi exclude din start pe cele „must do”, care se subînțeleg, precum contactul permanent cu aceștia pe rețelele de socializare, prin intermediul paginii oficiale a trupei și meet&greet-ul de la concerte, dar voi lua în calcul cele mai inventive modalități de socializare.
Primul exemplu care îmi vine în minte este valul tot mai mare de artiști care își construiesc mici comunități sub forma unor grupuri pe Facebook sau se alătură celor construite de fani și le urmăresc activitatea, pentru ca ulterior să dea like-uri și să facă chiar ei postări. Din categoria asta fac parte și Dan Tompkins de la Tesseract, Leprous, Atmospheres și Vola. Ultimii au dus totul la un alt nivel, astfel că fanii care cumpără merch primesc totul frumos împachetat, alături de un bilețel de mulțumire. Membrii Vola au admis ulterior, într-un interviu acordat publicației noastre că pe măsură ce masa de fani se va mări se va renunța la mesajele personalizate, dar că relația cu aceasta nu se va schimba. O altă trupă care are o legătura strânsă cu fanii este Dream Theater, care recunoaște fancluburile din toate țările și încearcă să ofere o experiență unică oamenilor care fac parte din ele: video calls ocazionale, meet&greet în afara experienței de concert etc.
În ceea ce privește relația cu presa, poate vă întrebați cum a reușit o mică trupă indiană care își lansează primul album, să dispară din anonimat și să fie menționată de publicații notabile din aria progresivă, precum: Prog Sphere, Prog Magazine, Prog Metal Zone sau Music Aloud? Răspunsul se regăsește în combinarea cu succes a profesionalismului cu meseria de muzician de către membrii Rainburn, trupa în cauză. Ca dovadă stau cuvintele de laudă la adresa eforturilor recente ale formației aduse de Prog Sphere: „Albumul este plin de o energie unică. Este absolut evident faptul că Rainburn continuă să aducă un plus de calitate muzicii sale. De asemenea, este greu de imaginat că ar putea exista o limită a calității creației artistice a trupei. Nu există puncte slabe în cadrul componenței iar fiecare membru aduce o contribuție spectaculoasă ceea ce determină un plus de valoare pentru întreaga formație.”

Insignify – rețetă indiană

Fondată în 2011 în orașul Bangalore, Rainburn și-a făcut debutul discografic în 2014 cu EP-ul Canvas of Silence, care conține atât condimente tradiționale indiene, cât și condimente clasice de metal progresiv specific trupelor ca Dream Theater, Porcupine Tree și Fates Warning. La rețeta noului album Insignify se mai adaugă o puternică sensibilitate pop, motive explozive care fac referire la muzica indiană de cinema, câteva elemente de jazz swing, dar și acorduri clare de chitară care sunt țesute direct în muzică. Compozițional, Rainburn a evoluat de la “Canvas of Silence”, sună mai metal, mai tehnic, și nu a uitat nici de fragilitatea sunetului.
Insignify abordează teme precum existențialismul, semnificația vieții umane, narcisismul, insecuritatea și căutarea scopului în viață, iar acest exercițiu de reflecție debutează cu intro-ul The Wait pe care auzim pașii eroului care se pregătește de această aventură muzicală, ușa care se închide în urma lui și limbile ceasului menite să creeze o stare de suspans, sunet întâlnit anterior și pe Scenes from a memory a trupei Dream Theater. “How ironic for a merchant of sound to find comfort in silence” spune negustorul de sunete și vise și, după o pauză muzicală cu pian, intrăm pe un nou tărâm. Pe Merchant of Dreams, solistul Vats Iyengar cântă despre vise și regrete, sub forma unor lumi nevizitate, iubiri pierdute și credință regăsită., pe un fundal cu evidente influențe Dream Theater & Opeth. Este o piesă cu adevărat emoționantă, în care inima ascultătorului pulsează odată cu chitara bass a lui Ravi Nair. Cu siguranță, Merchant of Dreams este printre favoritele de pe acest album.

După îmbarcarea în noua călătorie, suntem primiți cu deschiderea bollywoodiană de pe Elusive Light, și cu nuanțele de oriental de pe Mirrors, care nu-mi sunt tocmai străine, pentru că m-am întâlnit anterior cu ele și pe melodia The Seventh Sojourn de pe ultimul material Opeth, Sorceress. Dacă Mikael Akerfeldt a dorit să fie mai tăcut pe piesa sa, iar aceasta să fie una exclusiv instrumentală, Vats Iyengar a dorit să seteze o tematică clară melodiei Mirrors și i-a adăugat versuri și voce. Piesa îl poartă pe protagonist prin învolburata mare de oglinzi, pentru a scăpa de insecuritate, dar și prin labirintul de oglinzi, pentru a căuta aprecierea și validarea celor din jur. Someone New reprezintă un strigăt de ajutor al personajului care, nemulțumit de propria persoană, dorește să se scufunde, să se lase pierdut într-un spirit necunoscut, pentru a deveni cineva nou. Sound-ul opethian se prelungește și pe Someone New, de această dată este împrumutată îmbinarea tehnică și heavy dintre tobe și chitară. După aproximativ un minut de muzică instrumentală, Iyengar începe să se joace ușor, dar sigur, cu partea de vocal. Realizează treceri de la voci de oriental pe care le regăsim și la trupe precum Myrath sau Orphaned Land, la voci mai aspre, specifice metalului. Deși se face remarcat prin voce, Vats stăpânește foarte bine solo-urile de pe Suicide Note și de pe School of Atlantis. Prima, de inspirație Dream Theater, surprinde un monolog interior al personajului principal de pe Insignify, care se simte neînțeles de nimeni și ajunge la concluzia că nu are cu cine vorbi sau cui scrie despre gânduri care îl macină. Se luptă în continuare cu acestea și cu întunericul și, în același timp, încearcă să găsească o sursă de lumină și speranță. A doua, căptușită de motive jazz swing și sunete de flaut, reprezintă locul pe care îl căuta protagonistul încă de la începutul călătoriei. Aici, unele florile înfloresc la umbră, alte sub cerul strălucitor și albastru.
Insignify este și vesel și deprimant, în același timp. Poate fi considerat un material catchy, dar emoționant, care sună însă, în mare parte, prea familiar, din pricina multitudinii de influențe împrumutate. Așadar, acum că a atras atenția asupra sa, trupa trebuie să lucreze la originalitatea instrumentală și să-și găsească propriul sunet, căci vocea o au deja, în persoana lui Vats Iyengar.

Leave a Reply