Devenit o tradiție locală, un punct de atracție pentru fanii muzicii Prog, festivalul ARTmania adună în fiecare vară un public de altfel eterogen, fiind unul dintre cele mai vechi festivaluri de muzică rock din România. Vara lui 2018 a adus în Sibiu atât trupe tinere, exponenți ai noului val de metal progresiv, cât și nume de mult consacrate. Cap de afiș și, în mod cert, motivul pentru care mulți au așteptat cu nerăbdare zilele de 27 și 28 iulie, au fost, potrivit afirmațiilor multora, Haken, Leprous și Steven Wilson.

Cu o parte dintre membrii trupei Haken am avut privilegiul și plăcerea să discutăm vineri, 27 iulie 2018, înainte de concert.

ProgNotes: Iată, au trecut 11 ani de când există Haken, iar piața „Prog“ e în continuă evoluție; pentru noi, cei care iubim această muzică, este, firește, o plăcere: vedem o mulțime de muzicieni, de trupe, în ciuda unor voci care clamau sfârșitul acestui gen. Așadar, cum vedeți evoluția acestui gen, din interior, și care sunt deosebirile față de momentul când v-ați îmbarcat în aventura Haken, în 2007?

Charles Griffiths: Din interior, hmm, de unde pot formula un punct de vedere, nu prea cred că suntem parte a unui gen sau al unui mediu anume, cred mai degrabă că suntem chiar puternic ancorați în bula noastră, pur și simplu facem ceea ce facem. Cu excepția câtorva trupe, pe care le știm și sunt prietenii noștri, cum ar fi Leprous, nu prea urmărim ce se-ntâmplă.

ProgNotes: Nu ascultați muzica altor trupe sau nu urmăriți știrile, noile apariții?…

CG: Personal, nu prea…, sunt pasionat mai degrabă de chestiile mai vechi…

PN: Anii 70?…

Ascult Gentle Giant…, aproape în fiecare zi! Știi, aia-i „trupa mea“ ca să zic așa, trupa mea Prog favorită. — Charlie Griffiths

CG: Ascult Gentle Giant…, aproape în fiecare zi! [râde] Știi, aia-i „trupa mea“ ca să zic așa, trupa mea Prog favorită. Așa că din punctul meu de vedere, am o viziune destul de îngustă, nu prea urmăresc ce se întâmplă în general, cu trupele moderne.

Ross Jennings: Cred că, în general, depinde de ce consideri a fi Prog, cred că există multe trupe cărora le merge foarte bine, în zona Prog. Eu personal nu le consider a fi trupe progresive…

PN: … sau de metal progresiv…?

RJ: Exact.

PN: … unii obișnuiesc să pună etichete…

RJ: Întocmai. Acum vorbim în termeni de Animals as Leaders, sau Plini…, tind să fie Instrumental / Heavy Metal, trupe ce cântă instrumental. Nu prea vezi multe lucruri ce țin de lumea King Crimson, Genesis fiind populare în zilele astea, cu excepția, poate, a unor trupe ca Big Big Train, care se descurcă destul de bine, cel puțin în Marea Britanie.

PN: Îmi plac foarte mult Big Big Train, sper să ajungem să-i vedem live curând, în România…

RJ: Da, ei sunt de ceva vreme și, dacă te gândești la acest gen muzical, se pare că le-a luat ceva timp până să fie remarcați și să devină recunoscuți; ține de esența faptului de fi o trupă de nișă.

PN: Așa e, dar revenind la voi, sunteți deja așezați confortabil în top, fanii sunt entuziasmați de asta…

CG: E grozav și surprinzător ce spui, mulțumesc. Nu prea știm, sincer, unde ne aflăm în această imagine de ansamblu, suntem foarte puternic concentrați pe ceea ce facem; probabil așa o fi, e plăcut să aud asta.

PN: Bineînțeles. Aveți deja marca proprie, vă distingeți în termeni de sunet, construcție…, e destul de ușor: când cineva zice „Haken“ știi imediat despre cine sau ce vorbim.

CG: E oarecum amuzant și surprinde să te gândești că lumea știe cine suntem, nu prea am simțit asta până n-am ajuns undeva…

PN: Nu v-ați pus problema la început să aveți o astfel de carieră ascendentă cu Haken, să vă bucurați de succesul pe care-l aveți? După numai 4 albume sunteți deja un nume recunoscut.

CG: Da, nu ne-am gândit la așa ceva. Credeam că, probabil, scoatem vreo 2 albume și asta e…

PN: S-o faceți așa, de plăcere?

CG: Da.

RJ: În principiu, da, cam așa.

PN: Ținând cont de asta, ce provocări vedeți în parcursul vostru, mergând pe urmele unor giganți ai muzicii Prog și cum vedeți acest gen muzical evoluând?

CG: Când zici Giganți, te referi la Gentle Giant? [râde]

PN: Să zicem… acele nume mari care cumva au definit genul…? Și care, într-un fel sau altul, v-au influențat stilul și viziunea artistică și cu care oamenii asociază muzica voastră?

CG: Păi ar trebui să zicem stilul Dream Theater. Acest stil modern de Heavy Metal britanic n-ar fi existat fără ei. Personal, n-aș fi un muzician de profesie dacă n-ar fi fost ei, îi urmăresc de la început, din 1992. Un prieten mi-a dat o casetă cu albumul When Dream and Day Unite, și i-am urmărit de-atunci încoace.

PN: Mai ai caseta aia?! Ai putea face niște bani frumoși, dacă o vinzi; e un obiect rar, de colecție.

CG: Daa, o mai am încă.

Dream Theater e un fel de numitor comun al nostru. — Ross Jennings

RJ: Afirmația asta e valabilă și pentru restul trupei. [Dream Theater] e un fel de numitor comun al nostru.

CG: Da, și nu e vorba doar de muzica lor, mai e și… uite, John Petrucci, cu acel material video, The Rock Discipline…

PN: Ai lucrat după el, pe-atunci?

CG: Oh, da, cam toți prietenii mei chitariști pe vremea aia, ne uitam la el. Vorbești cu orice chitarist și-o să-ți spună că a văzut acel material instructiv, chiar și-acum face exercițiile de încălzire explicate de John Petrucci, căci le-a conceput în așa fel încât să fie accesibile, a explicat cum să ajungi acolo, pas cu pas. L-am văzut prin reviste, prin interviuri, explicând cum să exersezi, știi.

PN: Și ceilalți 2 italieni din Long Island?… Satriani și Vai?

CG: Exact!

PN: L-am văzut pe Satriani acum câteva zile live, în București, a fost grozav.

CG: Oh, da, îmi place Satriani.

RJ: Păi, ei sunt G3, trinitatea sfântă

PN: Că veni vorba de Dream Theater, ați fost în turneu cu Mike Portnoy, l-ați susținut în acest proiect cu totul special, The Shattered Fortress. Cum a fost să lucrați cu Mike, cu Eric [Gillette]?

CG: Oh, a fost ireal!

PN: Știi, Mike are o reputație — înțelege ce vrei din afirmația asta! — îmi place Mike, are o carismă extraordinară, e permanent ocupat în nenumărate proiecte, cu cele 87 de trupe în care cântă, ca să-l citez, e un personaj aparte.

CG: Daa…

PN: Cum a fost să lucrați cu Mike însuși?

CG: Păi, cum să zic, a fost grozav.

PN: Am văzut cu toții înregistrări din acel turneu, a fost extraordinar și, la urma urmei, nici nu ne puteam aștepta la altceva de la o alăturare dintre voi, Eric, Mike…

RJ: A fost o mare plăcere pentru noi, fiind fani de atâta timp. De fapt, să ajungem să lucrăm cu el a fost un vis împlinit.

CG: Inițial era vorba să cântăm o singură dată, în Cruise to the Edge, dar…

PN: Cererea a fost imensă?…

CG: Da. El ne-a invitat. Eu am fost, în fapt, ultimul care a răspuns la email, gândindu-mă dacă oare aș putea s-o fac, tehnic, un material ca acela, știi, mă gândeam când o să învăț tot, dar în momentul ăla toată lumea spusese da, așa că… Apoi, da, am avut în jur de 10 luni ca să învățăm piesele din The Twelve-step Suite, un lucru pe care l-am făcut cu religiozitate în fiecare zi, și-apoi în formula asta cu 3 chitări, împreună cu Eric, care avea și el ideile lui, știa deja părțile de lead, din solouri, lucru care ne-a eliberat de o parte din stresul învățării întregului material, așa că am împărțit oarecum efortul.

[Richard Henshall ni s-a alăturat în acest moment]

PN: Salutare Richard, ți-amintești discuția noastră online? Ei bine, iată-mă!

Richard Henshall: Sigur, salut! Mă bucur să ne cunoaștem!

PN: Plăcerea e de partea mea, mulțumesc!

CG: Ei bine, revenind, am discutat cu Mike pe email, cum să abordăm asta, apoi ne-am întâlnit pe vas, am avut vreo câteva repetiții, și-apoi am cântat tot materialul din suită. A fost fantastic.

PN: Acum toată lume se roagă pentru un DVD sau disc Blu-ray cu acel concert…

RH: Da, a fost grozav să lucrăm cu el, căci avea o viziune clară asupra felului cum să se desfășoare întregul show, sunt sigur că ai apucat [i.e. Charles n.n.] să menționezi  că avea un playlist pregătit cu ce piese o să cântăm, a fost grozav.

CG: A fost o ocazie extraordinară pentru noi să aducem astfel omagiul nostru uneia dintre trupele noastre favorite. A fost o onoare să cântăm acea muzică în fiecare seară.

PN: Apropo de turnee. O să începeți în octombrie un turneu american, împreună cu Leprous. Care este principalul vostru obiectiv pentru acest turneu? E un amestec interesant, căci tot vorbeam de genuri muzicale mai devreme.

CG: Da, îmi place că avem două abordări diferite, dar există un punct de intersecție cu fanii, vezi o grămadă de tricouri Leprous la concertele noastre bunăoară, e plăcut, deci e cu siguranță o intersecție, un numitor comun acolo, pentru fani.

RJ: De fapt a fost una dintre solicitările cele mai frecvente în întâlnirile noastre cu fanii: Când mai mergeți în turneu cu Leprous? De fapt am făcut împreună un mic turneu prin 2014 cred, nu?

CG, RH: Da…

RJ: …, doar prin Marea Britanie, Irlanda și apoi prin Europa, nu-i așa? Ei, a fost bine, ne-am împrietenit cu ei și ne-am gândit apoi s-o mai facem, așa că urma să găsim oportunitatea.

RH: Da, apoi, cred că ei sunt una dintre cele mai bune trupe live pe care le-am văzut, va fi o onoare pentru noi să cânte în deschidere, cumva crează o energie deosebită atunci când sunt pe scenă…, va fi grozav pentru noi.

RJ: Da, sunt ca o mașinărie bine reglată.

CG: Pentru noi obiectivul va fi nou material, noul nostru album va fi lansat deja la momentul acela, așa că vom cânta o bună parte din piesele de pe el, deci va fi cumva elementul central al concertului nostru, apoi câteva piese clasice.

PN: Relativ la concertele live, a existat o cerere mare pentru o înregistrare live din partea voastră. Cum a fost primit L-1VE până acum?

RJ: Nu prea am citit mult despre asta, din ce-am auzit a fost primit destul de bine, suntem încântați că am făcut asta atunci când sărbătoream 10 ani de la înființarea trupei, cumva am tras o linie acolo și e ca un fel de document, cam asta a fost intenția.

CG: E distractiv să privești înapoi, deși nu l-am văzut [înregistrarea, n.n.]

RH: [glumind] mda, arătăm cam nașpa pe video…

PN: ieri am primit DVD-ul, chiar înainte să plec din București [spre Sibiu, n.n.]

RH: da? văd că ai tricoul, fain!

CG: Vreau și eu tricoul ăla! Eu n-am unul așa…

PN: Ce ne puteți spune, atunci, despre festivalurile de muzică rock progresiv, de metal progresiv din Europa? Ai făcut o mențiune la începutul înregistrării din Amsterdam despre ProgPower Europe.

RJ: A fost una dintre primele noastre invitații.

RH: A fost prima oară în afara Marii Britanii.

RJ: Da, e de ceva vreme, și cred că am fost destul de devreme în program, dar a mers bine, și-apoi e Night Of The Prog în Germania, este alt festival, la care am fost pe la începutul carierei noastre, lucru care a creat o mulțime de oportunități, a deschis o mulțime de uși pentru noi în Europa, ca să fiu sincer.

CG: A fost printre primele dăți când am cântat în străinătate, și mi-amintesc că erau oameni care știau cântecele, asta ne-a dat o primă bănuială că — iată! — lumea începe să ne știe, lumea ne ascultă.

RH: Și Hellfest, în Franța, a fost un festival unde-am cântat alături de trupe precum Korn, Slipknot, Faith No More, și-apoi… Haken.

PN: N-au fost prea multe trupe de metal în program?

CG: Metal? Nu, niciodată [prea mult], din contră! [râde]

RH: Nu chiar, au în vedere o audiență largă, au fost și trupe Prog mari, ne-am ajustat programul nostru corespunzător. Firește, cu așa o audiență, am avut piese mai heavy. Dar, să fim împreună cu așa trupe renumite, a fost grozav.

PN: Este prima voastră vizită în România. Însă, la ARTmania, în ultimii 11 ani, am avut trupe precum Opeth, Riverside, Anathema, Devin Townsend anul trecut, așa că a devenit mai mult sau mai puțin un festival axat pe Prog. Puteți să ne oferiți o opinie, un sfat poate, despre cum să creștem un festival Prog în România.

CG: Se pare că faceți o treabă bună deja.

PN: Da, trupele din programul acestor zile sunt grozave.

RJ: Păi, a fost un program similar în Barcelona, la Be Prog My Friend…

PN: În urmă cu câteva săptămâni.

RJ, RH: Daa!

RJ: Eu avut artiști similari, de asemenea.

CG: Da, și e cumva într-un loc cu o amprentă medievală, ca aici. E foarte frumos.

RH: Da, e superb aici [i.e. Sibiu, n.n.]

RJ: O chestie care mi-a plăcut la acel festival e că nu se tem să includă în program trupe mai vechi, precum Camel, și să le-alăture de trupe precum Meshuggah.

RH: Camel și Meshuggah, asta a fost data trecută.

RJ: Aia a fost o chestie îndrăzneață.

PN: Unii poate că au avut dificultăți să accepte combinația asta…

RJ: Păi da, anul trecut am fost noi cu The Shattered Fortress apoi Marillion a cântat după noi așa că, vezi, având acele contraste…

PN: Eu sunt total pentru, în ambele cazuri, îmi place acest mix între Old School și New School.

RJ: Fanii muzicii progresive sunt foarte deschiși față de o varietate de genuri…

CG: Eu îi iubesc pe Gentle Giant la fel de mult ca pe Meshuggah.

PN: Care este părerea voastră despre trupele tinere care pun un accent deosebit pe dificultatea tehnică? Sesizați, poate, o lipsă de emoție, lipsa unui mesaj, sau de educația muzicală care nu merge dincolo de specificul instrumentului propriu?

CG: Da, văd o mulțime de tineri excepționali pe YouTube, care sunt uimitor de capabili din punct de vedere tehnic, cântă așa de bine…

PN: Dar uneori e doar tehnică brută…

CG: Mda, nu stă în puterea mea să judec… care-i inspirația din spatele măiestriei lor, îmi face plăcere să văd asta însă.

RH: Trebuie să respecți orice muzician care pune atâta pasiune în asta…

CG: Cred, da, înțeleg asta foarte bine. Pentru mine este plăcerea de a cânta ceva care sună perfect din punct de vedere tehnic, e o satisfacție și, firește, un răspuns emoțional pe care-l ai din faptul că reușești să faci aia: fiecare notă sună curat, impecabil, cu siguranță e o emoție și o plăcere în asta.

RH: Pentru noi ține de ceea ce facem și, așa cum a spus și Charlie, încercăm s-o facem într-o manieră cât mai profesionistă, apoi încorporăm asta în conceptul de ansamblu.

RJ: Cred că, pentru noi, unul dintre punctele tari este că încercăm să cântăm pentru ambele lumi ca să zic așa, sunt elemente pline de muzicalitate; sunt chitări, clape și tobe, dar și momente lente, pline de sensibilitate, pasiune, pasaje vocale, așa că având acest mix de elemente…

PN: Aveți vreun favorit de menționat, din generația nouă de artiști în ascensiune?

RH: Da, cred că Plini e un tip grozav. Îmi place că este complet independent și face lucrurile la un nivel ridicat, trebuie să admiri asta.

CG: E un tip, în Statele Unite, care a cântat în deschidere pentru noi în câteva rânduri, Wes Thrailkill, e chitarist, are o trupă, se chema Mammoth, dar și-a schimbat numele în Thrailkill, e grozav, stăpânește tehnica, are niște riff-uri foarte originale, foarte interesant și cumva abstract.

RJ: De pe partea noastră a oceanului, cred că Agent Fresco sunt de urmărit.

PN: Și de la antipozi, australienii?

RH: Caligula’s Horse?

PN: De exemplu.

RH: Sunt o trupă foarte bună. Din nou, o execuție la chitară de excepție, dar toată trupa e foarte bună. Și Plini e australian. Au o mulțime de trupe bune acolo.

RJ: O să aveți trupe australiene aici, la anul? [râde]

PN: Nu știu, vom vedea.

CG: Sun o mulțime de muzicieni buni din Australia.

RJ: E doar foarte greu, foarte dificil și costisitor să te faci cunoscut în alte țări…

CG: Mda, sunt așa departe acolo.

PN: Cel puțin geografic.

CG: Mda.

PN: Găsiți surse de inspirație în alte forme de expresie artistică, cum ar fi cinematograful, literatura, pictura? Cum vă influențează aceste alte forme de expresie artistică în propria voastră creație? Ne puteți spune mai multe despre acest sincretism artistic, cum sfârșește în propria voastră creație?

RJ: Eu personal sunt inspirat în mod deosebit de arta cinematografului, filmele de Science Fiction în particular, care se regăsesc în versurile noastre. Visions, de exemplu, este puternic influențat de La Jetée și 12 Monkeys. Iată, un exemplu despre felul cum cinematograful a influențat versurile scrise. Asta se extinde și la muzică.

Cred că în general, cu cât citești mai multe cărți sau vezi filme, asta te formează, și-apoi asta se manifestă în muzica pe care-o compui. — Richard Henshall

RH: Da, e dificil să fiu precis asupra felului cum filmul sau o carte influențează felul cum scriem muzica. Cred că primele 2 albume au o tentă cinematografică, când le parcurgi. Cred că în general, cu cât citești mai multe cărți sau vezi filme, asta te formează, și-apoi asta se manifestă în muzica pe care-o compui.

PN: Pe primele albume putem spune că ai fost forța motrice, din punct de vedere al compoziției.

RH: Da, cred că putem spune asta.

PN: Cu Affinity ați avut o abordare diferită, fiecare membru al trupei având contribuții în procesul creativ.

RH: Da, a fost foarte plăcut și o să continuăm în maniera asta.

PN: Ne puteți spune câteva lucruri despre noul album, dacă este unul conceptual sau nu, dacă ați avut o abordare similară, lucrând împreună…

RH: Da, am fost toți complet implicați în toate aspectele realizării noului album, sunt entuziasmat de ideile diferite ce s-au adunat.

PN: Continuați oare pe aceeași linie, concepte pe care le-ați atins în Affinity, precum relația om-mașină?…

CG: Da, pot spune că acest album a sfârșit prin a avea un sunet ceva mai heavy și mai întunecat, muzical, mi-a plăcut asta, când îl vom cânta live o să fie distractiv.

PN: Oare pentru că există un set de așteptări legate de albume ceva mai heavy? Dream Theater au precizat că noul album va fi mai heavy, de asemenea.

RH: Mda, nu e ceva ce am făcut în mod conștient, gen „să devenim o trupă metal“, a venit natural.

CG: Mai ales pentru mine. Eu sunt tipul metalist, mereu mi-a plăcut asta. Nimic nu sună mai bine decât un ritm palm muted de chitară.

RJ: Știu că atunci când am cântat live unele piese mai heavy din repertoriul nostru, au mers foarte bine, au avut succes, audiența a răspuns foarte bine.

PN: Fiindcă vorbim de concerte live, L-1VE [pronunțat live]…

RJ: Da, este L, liniuță, 1, V E. [râde]

PN: depinde de cine citește…

RJ: Da

PN: … este o înregistrare grozavă, foarte bine captată atmosfera, sunetul și imaginea, din Amsterdam. Este ceva care vă leagă în mod deosebit de locul ăla, de scena locală olandeză?

RH: Păi, prima oară când am ieșit din Marea Britanie a fost în Olanda și de-atunci am încercat de fiecare dată să ajungem acolo. Cred că, în general, în Olanda au fost audiențe mari, dar acela a fost ultimul spectacol al turneului, așa că la acel moment muzica era perfect stăpânită, o aveam la degetul mic să spunem, și am putut să ne concentrăm mai mult asupra unei execuții cât mai bune cu putință.

RJ: Pentru mine personal e un loc special, pentru că am puțin sânge olandez în vine ca să zic așa. A fost, prin urmare, o chestie faină.

PN: Va urma un turneu de promovare a noului album, în 2019? Ar trebui să ne pregătim pentru un concert Haken aici, în România?

RG: Probabil că prin martie-aprilie vom avea un turneu european.

RH: Da, să sperăm că și România.

RJ: Păi dacă totul merge bine azi, știi…. agenții ne-ar invita din nou.

RH: Asta depinde de voi, audiența, nu?

PN: Absolut! Vom face tot ce ne stă în putință. Ce ne puteți spune de promoționale? Affinity a avut o promovare foarte elaborată: identitatea vizuală complet schimbată, logoul trupei, site-ul, cu un impact puternic la audiența pasionată de tehnologia IT în particular, conceptul legat de calculatoarele anilor 80 și tot ce ține de perioada aia…

CG: Da, revenind la întrebarea precedentă, acest album, ca și cel precedent, are un concept cumva, poți să zici că e un album conceptul și nu prea. Nu prea ne place, mie nu-mi place să cataloghez lucrurile în felul ăsta, poate afecta felul cum oamenii îl ascultă. Trebuie să ai deschidere, să-l încerci așa cum e și apoi să te decizi ce însemnătate are pentru tine. Dacă te gândești la cineva care e interesat de versuri, de grafică și concept per ansamblu, cu siguranță nu va dezamăgi. Există o conexiune puternică, și vizual, în întreaga poveste.

PN: Că veni vorba de aspectul vizual: acest tricou [i.e. L-1VE n.n.], grafica [reprezintă o casetă video VHS n.n.], trezește o mulțime de amintiri pentru noi, românii, trăind dincoace de „cortina de fier“. În anii 80, schimbul de casete video VHS și vizionarea deseori clandestină de filme pe VHS, erau ceva ilegal în regimul comunist, iar aceste casete video VHS erau, întru-câtva, legătura noastră cu lumea liberă, cu Vestul.

CG: Uau! Frate! [batem palma într-un semn de camaraderie mijlocită de pasiunea pentru… VHS] N-am știu asta, e o chestie surprinzătoare. Dar altfel, da, am fost pasionați, cel puțin eu, de gadget-urile perioadei ăleia.

PN: Veți avea o abordare similară și cu noul album, ca la Affinity, adică veți avea o ediție limitată, cu un al doilea disc cu versiunile instrumentale?

CG: Cel mai probabil da.

PN: Tricouri, ediții limitate de Crăciun?

CG: Hehe, nu știu, încă nu l-am primit pe-al meu de anul trecut… Hmm, ce s-o fi întâmplat?

RH, RJ: [către Charlie, n.n.] Vrei un tricou cu Haken?… [râd amândoi]

 

Discuția a continuat apoi în jurul logisticii evenimentului, a frumuseții Sibiului, a familiilor fiecăruia dintre noi, etc. Dialogul de mai sus s-a terminat sub nota incertitudinii care încă plana asupra serii: o parte din echipamentul trupei încă nu sosise în Sibiu, la ora prânzului! Abia la ora 16:30 aveam confirmarea de la aeroport că au sosit, însă până atunci deja luasem legătura cu mai mulți prieteni pentru a asigura disponibilitatea unor instrumente în ipoteza că ale lor nu ajungeau la timp.

ProgNotes dorește pe această cale să mulțumească în mod deosebit membrilor trupei, lui Steve Inman și lui  Peter Klapproth pentru mijlocirea acestui interviu și, nu în ultimul rând, lui Cristi Gram și prietenilor de la M&C Musical, care și-au arătat disponibilitatea să împrumute instrumentele necesare, dacă ar fi fost cazul.

Leave a Reply